Mediu
Fără să-mi propun, am văzut în Rusia mormintele multor celebrități. În afară de cele ale țarilor din fortărețele Petru și Pavel și Kremlin, în afară de cel al lui Kutuzov aflat în catedrala Kazan, am vizitat cimitirul mănăstirii Nevski din Sankt Petersburg, la indicația ghidului. Există acolo, similar cu cel din Bellu, un cartier al artiștilor, unde și-au aflat odihna veșnică, străjuiți de monumente maiestuoase Dostoievski, Ceaikovski, Musorgski, Rimski-Korsakov, Glinka, Rubinstein…
Dacă tot am intrat în capitolul biserici, să vă spun câte ceva despre ele. Și aici, domnia lui Petru cel Mare a constituit un punct de cotitură. În prima perioadă, determinantă a fost influența bizantină, bisericile având cupole mici și multe, aurite în majoritate, în formă de coif. Destul de repede, arhitecții ruși au modificat forma cupolelor, ajungând la celebra formă specifică - bulb de ceapă. Cea mai cunoscută dintre ele și, după părerea unanimă cea mai frumoasă, este Sfântul Vasili Blajenâi, aflată pe una din laturile Pieții Roșii.
Petru cel Mare, dornic de inovații și în această direcție, a interzis construirea bisericilor în vechiul stil rusesc. Prima biserică ridicată după indicațiile lui a fost Catedrala Petru și Pavel, unde cupola se continuă cu o fleșă înălțată semeț către cer, asemănătoare cu cea de pe clădirea Amiralității. Ulterior, în arhitectura bisericilor din Sankt Petersburg se vede influența vestică. Atât Catedrala Kazan cât și Catedrala Sf. Isaac sunt imense, cu coloane masive, cu cupole largi, asemănătoare cu ale bisericilor San Pietro din Roma și St. Paul din Londra.
Biserica Vasili Blajenâi din Moscova
Catedrala Sf. Petru și Pavel din Sankt Petersburg
Catedrala Sf. Isaac din Sankt Petersburg
Catedrala Kazan din Sankt Petersburg
În Sankt Petersburg există o excepție, o biserică având un nume greu de tradus, ceva de genul Mântuitorul-pe sângele vărsat. A fost ridicată la sfârșitul secolului XIX pe locul unde a fost asasinat țarul Alexandru al II-lea, cel care a desființat iobăgia și care intenționa să introducă o constituție modernă. Dar pe anarhiști, autorii atentatului, nu îi interesau reformele, ei doreau răsturnarea din temelie a sistemului. Efectul a fost invers, o creștere fără precedent a opresiunii. Alexandru al III-lea, fiul celui asasinat, a înființat Ohrana, poliția politică atât de eficientă încât comuniștii au preluat ideea, schimbându-i pălăria de câteva ori - CEKA, GPU, NKVD, MGB, KGB...
Biserica în cauză, având 7000 metri pătrați de mozaic excepțional lucrat, cupole multicolore, în formă de bulb de ceapă, foarte asemănătoare cu Sf. Vasili Blajenâi din Moscova, denotă revenirea la stilul clasic rusesc. Faptul nu e singular, ci semnifică o resuscitare a naționalismului rus, panslavismul, care a dus printre altele la înlocuirea numelui cosmopolit de Sankt Petersburg în Petrograd, în 1914. N-a fost un nume norocos pentru că după zece ani, la moartea lui Lenin, a fost iarăși schimbat în Leningrad. La Sankt Petersburg s-a revenit în 1991, în urma unui referendum organizat de primărie.
Văzând fleșele de pe Amiralitate și Catedrala Sf. Petru și Pavel, gândul m-a dus către arhitectura Universității Lomonosov din Moscova, copiată de comuniști în București la Casa Scânteii și în Varșovia la Palatul Culturii și Științei. În turul cu autocarul prin Moscova am avut surpriza să văd vreo trei asemenea clădiri, cu aspect identic și am aflat că în total sunt șapte, denumite “cele șapte surori”.
Ca toate capitalele, cele două metropole au fiecare câte o piață mare, centrală, care în ambele cazuri constituie punctul de atracție numărul unu. În Moscova se numește Piața Roșie. Cu această ocazie mi s-a risipit o veche prejudecată. Eram convins că numele de Piața Roșie datează din era comunistă, ca un simbol al sângelui vărsat de proletariat. Ei bine nu, numele este mult mai vechi și se datorează zidului Kremlinului și clădirilor care o mărginesc, toate de culoare roșie. Pentru viitorii turiști, vin cu un sfat: dacă ați vizitat Piața Roșie în timpul zilei, neapărat reveniți seara. Pe una din laturile lungi se găsește GUM, un magazin universal renumit, care la căderea nopții este puternic luminat și scaldă într-o lumină feerică toate palatele cărămizii care mărginesc Piața Roșie. Impresia este de basm, pare că treci printre palate de ciocolată.
Piața Roșie by night
Piața cea mai mare și mai cunoscută din Sankt Petersburg este Piața Palatului, atât de largă încât, ca și Piața Roșie, este locul unde se organizează spectacole în aer liber. Este mărginită pe una din laturi de un arc de triumf, încadrat de clădirea Statului Major al Armatei și pe cealaltă parte de Ermitaj. Cu această ocazie am mai avut o surpriză. Știam că Ermitajul este unul din marile muzee ale Europei. Știam că Palatul de Iarnă a fost primul obiectiv atacat de bolșevici în octombrie 1917, deoarece acolo își avea sediul guvernul condus de Kerenski, prototipul tovarășului de drum politic. Dar nu știam că Muzeul Ermitaj se găsește chiar în Palatul de Iarnă. Mai exact într-un complex de palate, dintre care cel mai important este Palatul de Iarnă al Ecaterinei cea Mare, cea care a fondat colecția inițială, nucleul viitorului Muzeu Ermitaj.
Arcul de Triumf din Piața Palatului
Ermitajul
Vizitarea Ermitajului a fost cu atât mai interesantă cu cât ai voie să faci fotografii. Am avut la dispoziție, nesperat, patru-cinci ore, dintre care ultimele două dedicate galeriilor de impresioniști, preferații mei. Merită menționată o întâmplare amuzantă. În fiecare seară, salvam în calculator fotografiile de peste zi și le roteam, dacă era cazul, din landscape în portret. Ei bine, la unul din tablourile lui Picasso n-am reușit să-mi dau seama care e poziția corectă.
De la Palatul de Iarnă trec la partea cea mai spectaculoasă a întregii excursii – palatele de pe lângă Sankt Petersburg. În general, numele lor dezvăluie destinatarul inițial al palatului, un țar, o soție de țar sau un fiu de țar. Peterhof, denumit și Petrodvoreț, a fost construit de Petru cel Mare, Palatul Ecaterinei din Țarskoe Selo de către Ecaterina cea Mare, Pavlovsk de către Pavel, fiul Ecaterinei, Alexandrovsk de către Alexandru, fiul lui Pavel... Cam toate au avut drept model Versailles - grandoare, strălucire, opulență. În ceea ce privește clădirea propriu-zisă și interioarele, parcă ceva mai mult m-a impresionat Palatul Ecaterinei din Țarskoe Selo (Satul Țarilor), actualmente orașul Pușkin. Deși în camera de chihlimbar era fotografiatul interzis, am reușit să fac o poză pentru dvs.
Palatul Ecaterinei din Țarskoe Selo – e de cinci ori mai mare, n-a încăput într-o singură fotografie
Palatul Ecaterinei din Țarskoe Selo – un interior obișnuit
Camera de chihlimbar
În schimb, la nivelul grădinilor, cea de la Peterhof le depășește net pe toate și, după părerea mea, depășește chiar originalul, grădinile din Versailles. Pentru a înțelege mai bine, fac o mică paranteză. În amenajarea unei grădini, există două concepte fundamental opuse. Grădinile franțuzești presupun alei pietruite, ronduri de flori bine delimitate, cu forme geometrice complicate, copaci și tufișuri tunse în formă de cilindru sau con. Cele englezești, dimpotrivă, presupun intervenții cât mai mici în natură, doar atât cât să nu pară lăsată în paragină. O grădină franțuzească trebuie admirată, într-una englezească poți călca pe iarbă, poți face plajă pe un șezlong sau o pătură. Dacă ați fost în Paris și Londra, puteți face comparație între Jardin du Luxembourg și Jardins des Tuileries pe de o parte, Hyde Park și St James’s Park pe de altă parte.
Ei bine, grădinile de la Peterhof sunt o combinație între cele două concepte. Vezi ici-colo ronduri de flori, fântâni arteziene, statui, mici pavilioane de odihnă, mici lacuri, dar când te uiți pe harta grădinii (noi așa am colindat-o, cu harta în mână), îți dai seama că totul a fost proiectat îngrijit, chiar simetric, fiecare fântână arteziană are un nume și o personalitate distinctă, nimic nu e lăsat la voia întâmplării. Te poți plimba și admira fără să te simți încorsetat, fără să ai impresia că ești urmărit în permanență să nu calci pe iarbă.
Grupul de fântâni numit Marea cascadă
Fântâna Soarelui
Cum prin grădini făceam zeci de fotografii, m-am rătăcit deseori de grup. Nu și de Leni, care mă urmărea cu vigilență, pentru a nu rămâne fără mine, cum se mai întâmplase în câteva excursii precedente.
La un moment dat, rămăsesem mult în urma grupului care ieșea deja din parc și Leni m-a strigat, ușor nervoasă:
- Haai, Dane, hai!
Doi ruși mai tinerei, hotărâți să o ajute, au început să strige și ei:
- Haai, Dane, hai!
Ochiul atent al lui Leni s-a dovedit decisiv la cumpărături. Ea este cea care, știind că sunt colecționar pasionat, zărea ici și colo câte o halbă de bere și mă întreba:
- Ia vezi, aia îți place?
Până la urmă, mi-am luat trei, un adevărat răsfăț. Adică, din acest punct de vedere, excursia a fost la înălțime. De fapt, din toate punctele de vedere, excursia în Rusia poate fi așezată în Top 3-ul excursiilor de până acum.
La revedere!
Dacă tot am intrat în capitolul biserici, să vă spun câte ceva despre ele. Și aici, domnia lui Petru cel Mare a constituit un punct de cotitură. În prima perioadă, determinantă a fost influența bizantină, bisericile având cupole mici și multe, aurite în majoritate, în formă de coif. Destul de repede, arhitecții ruși au modificat forma cupolelor, ajungând la celebra formă specifică - bulb de ceapă. Cea mai cunoscută dintre ele și, după părerea unanimă cea mai frumoasă, este Sfântul Vasili Blajenâi, aflată pe una din laturile Pieții Roșii.
Petru cel Mare, dornic de inovații și în această direcție, a interzis construirea bisericilor în vechiul stil rusesc. Prima biserică ridicată după indicațiile lui a fost Catedrala Petru și Pavel, unde cupola se continuă cu o fleșă înălțată semeț către cer, asemănătoare cu cea de pe clădirea Amiralității. Ulterior, în arhitectura bisericilor din Sankt Petersburg se vede influența vestică. Atât Catedrala Kazan cât și Catedrala Sf. Isaac sunt imense, cu coloane masive, cu cupole largi, asemănătoare cu ale bisericilor San Pietro din Roma și St. Paul din Londra.
Biserica Vasili Blajenâi din Moscova
Catedrala Sf. Petru și Pavel din Sankt Petersburg
Catedrala Sf. Isaac din Sankt Petersburg
Catedrala Kazan din Sankt Petersburg
În Sankt Petersburg există o excepție, o biserică având un nume greu de tradus, ceva de genul Mântuitorul-pe sângele vărsat. A fost ridicată la sfârșitul secolului XIX pe locul unde a fost asasinat țarul Alexandru al II-lea, cel care a desființat iobăgia și care intenționa să introducă o constituție modernă. Dar pe anarhiști, autorii atentatului, nu îi interesau reformele, ei doreau răsturnarea din temelie a sistemului. Efectul a fost invers, o creștere fără precedent a opresiunii. Alexandru al III-lea, fiul celui asasinat, a înființat Ohrana, poliția politică atât de eficientă încât comuniștii au preluat ideea, schimbându-i pălăria de câteva ori - CEKA, GPU, NKVD, MGB, KGB...
Biserica în cauză, având 7000 metri pătrați de mozaic excepțional lucrat, cupole multicolore, în formă de bulb de ceapă, foarte asemănătoare cu Sf. Vasili Blajenâi din Moscova, denotă revenirea la stilul clasic rusesc. Faptul nu e singular, ci semnifică o resuscitare a naționalismului rus, panslavismul, care a dus printre altele la înlocuirea numelui cosmopolit de Sankt Petersburg în Petrograd, în 1914. N-a fost un nume norocos pentru că după zece ani, la moartea lui Lenin, a fost iarăși schimbat în Leningrad. La Sankt Petersburg s-a revenit în 1991, în urma unui referendum organizat de primărie.
Văzând fleșele de pe Amiralitate și Catedrala Sf. Petru și Pavel, gândul m-a dus către arhitectura Universității Lomonosov din Moscova, copiată de comuniști în București la Casa Scânteii și în Varșovia la Palatul Culturii și Științei. În turul cu autocarul prin Moscova am avut surpriza să văd vreo trei asemenea clădiri, cu aspect identic și am aflat că în total sunt șapte, denumite “cele șapte surori”.
Ca toate capitalele, cele două metropole au fiecare câte o piață mare, centrală, care în ambele cazuri constituie punctul de atracție numărul unu. În Moscova se numește Piața Roșie. Cu această ocazie mi s-a risipit o veche prejudecată. Eram convins că numele de Piața Roșie datează din era comunistă, ca un simbol al sângelui vărsat de proletariat. Ei bine nu, numele este mult mai vechi și se datorează zidului Kremlinului și clădirilor care o mărginesc, toate de culoare roșie. Pentru viitorii turiști, vin cu un sfat: dacă ați vizitat Piața Roșie în timpul zilei, neapărat reveniți seara. Pe una din laturile lungi se găsește GUM, un magazin universal renumit, care la căderea nopții este puternic luminat și scaldă într-o lumină feerică toate palatele cărămizii care mărginesc Piața Roșie. Impresia este de basm, pare că treci printre palate de ciocolată.
Piața Roșie by night
Piața cea mai mare și mai cunoscută din Sankt Petersburg este Piața Palatului, atât de largă încât, ca și Piața Roșie, este locul unde se organizează spectacole în aer liber. Este mărginită pe una din laturi de un arc de triumf, încadrat de clădirea Statului Major al Armatei și pe cealaltă parte de Ermitaj. Cu această ocazie am mai avut o surpriză. Știam că Ermitajul este unul din marile muzee ale Europei. Știam că Palatul de Iarnă a fost primul obiectiv atacat de bolșevici în octombrie 1917, deoarece acolo își avea sediul guvernul condus de Kerenski, prototipul tovarășului de drum politic. Dar nu știam că Muzeul Ermitaj se găsește chiar în Palatul de Iarnă. Mai exact într-un complex de palate, dintre care cel mai important este Palatul de Iarnă al Ecaterinei cea Mare, cea care a fondat colecția inițială, nucleul viitorului Muzeu Ermitaj.
Arcul de Triumf din Piața Palatului
Ermitajul
Vizitarea Ermitajului a fost cu atât mai interesantă cu cât ai voie să faci fotografii. Am avut la dispoziție, nesperat, patru-cinci ore, dintre care ultimele două dedicate galeriilor de impresioniști, preferații mei. Merită menționată o întâmplare amuzantă. În fiecare seară, salvam în calculator fotografiile de peste zi și le roteam, dacă era cazul, din landscape în portret. Ei bine, la unul din tablourile lui Picasso n-am reușit să-mi dau seama care e poziția corectă.
De la Palatul de Iarnă trec la partea cea mai spectaculoasă a întregii excursii – palatele de pe lângă Sankt Petersburg. În general, numele lor dezvăluie destinatarul inițial al palatului, un țar, o soție de țar sau un fiu de țar. Peterhof, denumit și Petrodvoreț, a fost construit de Petru cel Mare, Palatul Ecaterinei din Țarskoe Selo de către Ecaterina cea Mare, Pavlovsk de către Pavel, fiul Ecaterinei, Alexandrovsk de către Alexandru, fiul lui Pavel... Cam toate au avut drept model Versailles - grandoare, strălucire, opulență. În ceea ce privește clădirea propriu-zisă și interioarele, parcă ceva mai mult m-a impresionat Palatul Ecaterinei din Țarskoe Selo (Satul Țarilor), actualmente orașul Pușkin. Deși în camera de chihlimbar era fotografiatul interzis, am reușit să fac o poză pentru dvs.
Palatul Ecaterinei din Țarskoe Selo – e de cinci ori mai mare, n-a încăput într-o singură fotografie
Palatul Ecaterinei din Țarskoe Selo – un interior obișnuit
Camera de chihlimbar
În schimb, la nivelul grădinilor, cea de la Peterhof le depășește net pe toate și, după părerea mea, depășește chiar originalul, grădinile din Versailles. Pentru a înțelege mai bine, fac o mică paranteză. În amenajarea unei grădini, există două concepte fundamental opuse. Grădinile franțuzești presupun alei pietruite, ronduri de flori bine delimitate, cu forme geometrice complicate, copaci și tufișuri tunse în formă de cilindru sau con. Cele englezești, dimpotrivă, presupun intervenții cât mai mici în natură, doar atât cât să nu pară lăsată în paragină. O grădină franțuzească trebuie admirată, într-una englezească poți călca pe iarbă, poți face plajă pe un șezlong sau o pătură. Dacă ați fost în Paris și Londra, puteți face comparație între Jardin du Luxembourg și Jardins des Tuileries pe de o parte, Hyde Park și St James’s Park pe de altă parte.
Ei bine, grădinile de la Peterhof sunt o combinație între cele două concepte. Vezi ici-colo ronduri de flori, fântâni arteziene, statui, mici pavilioane de odihnă, mici lacuri, dar când te uiți pe harta grădinii (noi așa am colindat-o, cu harta în mână), îți dai seama că totul a fost proiectat îngrijit, chiar simetric, fiecare fântână arteziană are un nume și o personalitate distinctă, nimic nu e lăsat la voia întâmplării. Te poți plimba și admira fără să te simți încorsetat, fără să ai impresia că ești urmărit în permanență să nu calci pe iarbă.
Grupul de fântâni numit Marea cascadă
Fântâna Soarelui
Cum prin grădini făceam zeci de fotografii, m-am rătăcit deseori de grup. Nu și de Leni, care mă urmărea cu vigilență, pentru a nu rămâne fără mine, cum se mai întâmplase în câteva excursii precedente.
La un moment dat, rămăsesem mult în urma grupului care ieșea deja din parc și Leni m-a strigat, ușor nervoasă:
- Haai, Dane, hai!
Doi ruși mai tinerei, hotărâți să o ajute, au început să strige și ei:
- Haai, Dane, hai!
Ochiul atent al lui Leni s-a dovedit decisiv la cumpărături. Ea este cea care, știind că sunt colecționar pasionat, zărea ici și colo câte o halbă de bere și mă întreba:
- Ia vezi, aia îți place?
Până la urmă, mi-am luat trei, un adevărat răsfăț. Adică, din acest punct de vedere, excursia a fost la înălțime. De fapt, din toate punctele de vedere, excursia în Rusia poate fi așezată în Top 3-ul excursiilor de până acum.
La revedere!
0115129
0
Bine (că) te-ai întors!
:)