Dan Norea

Că Elena are talent de prozator, am spus-o demult.
Că Elena are umor, un umor debordant, asta mi s-a părut indiscutabil de la primul text pe care i l-am citit, încât nici nu știu dacă m-am obosit vreodată să o spun.
Că are o înțelepciune de a privi lumea cu un ochi trist și altul vesel, cred că sunteți de acord.
Că textul abundă în ironie și autoironie e atât de evident, încât nu mai trebuie enunțat.

Cu ce nu sunt de acord (mă refer la comentariul lui George Pașa) este faptul că în subtext găsim "tristețea unei lumi care nu se regăsește pe sine". Să o luăm pe rând.

Că Superman petrece ore întregi la barul cu MargaRITE, asta e o caracteristică generală a bărbaților. Ba aș putea aduce o circumstanță atenuantă, câte vreme nu a sesizat că sunt două Rite, înseamnă că băutura era singurul scop al deplasării. Ar merita pupat pentru asta.
Ocupațiile progeniturilor sunt cât se poate de naturale, ținând cont de vârsta și de generația din care face parte. E un fals conflict între generații. Părinții și bunicii care reproșează copiilor că stau prea mult la computer sau la Iphone fac parte dintr-o generație căreia i se reproșa că "stă pe maidan de dimineață până seara, ar trebui să mai pună și el mâna pe o carte". Nimeni nu e mulțumit sută la sută de copiii lui. Dacă ar fi, abia atunci ar trebui să intre la idei.
În plus, adolescența a fost totdeauna o perioadă dificilă. Nu pentru tineri, ci pentru părinți. Trebuie să privești toanele unei adolescente cu îngăduință, cam la fel cum le privești pe cele ale unei gravide.

Elena Marcu știe toate astea și își urmărește membrii familiei, inclusiv pe sine însăși în oglindă, cu o privire binevoitoare.

Cât despre greci, sunt așa cum îi descrie și încă mai mult decâ atâta. Bine că nu spune nimic despre grecoaice, abia atunci s-ar fi dezlănțuit cu adevărat.
:)

Ai dreptate, și eu cred că ultimul e cel mai reușit. L-am încadrat la senryu nu pentru că ar aduce un zâmbet, ci pentru că tratează mai mult natura umană decât natura propriu-zisă.
De altfel, e o variantă a unui poem mai vechi, apărut deja în volumul "Ucenic la școala de senryu".

fetița scrie
un email spre Spania:
a-nflorit mărul!

Diferența este că în cel vechi, sentimentul se voia de dor-nostalgie, pe când în cel prezent, așa cum bine spuneai, e de chemare disperată.

Mulțumesc pentru vizită și semn.

După câte-aud
Cowboy-ul sprințar
Tocmai scoate-un nud
Dintr-un buzunar.

Ioane, nud este fie substantiv (cu pluralul nuduri), fie adjectiv (cu pluralul nuzi, nude). Dar adverb nu poate fi, așa că trebuie să faci acordul.
Propun:

Aceste zile, estivale,
L-aduc în stare să asude
Când vede-atâtea fete goale,
Și buzunarele-i sunt... nude.

Deși 1 și 5, respectiv 2, 3 și 4 sunt variațiuni pe aceeași temă, sunt atât de bine făcute, încât merită o stea.
Că ai luat sau nu premiu, voi trăi și voi vedea... peste două zile. Ne vedem la Gura Humorului, da?

Abundență de informații, de fotografii bine alese, de umor... Cronicile despre festivaluri sunt cea mai bună dovadă de altruism al autorilor. Datorită lor noi, cei rămași acasă, aflăm ce și cum s-au întâmplat lucrurile pe acolo, trăim atmosfera ca și cum am fi fost prezenți. Știu din proprie experiență că de multe ori ești abosit, n-ai timp sau chef să te apuci de scris, dar ai promis că vei face tu cronica și trebuie să o termini în timp util.

Vali, mulțumiri și felicitări!

Excelente, cele cu soț: 2, 4, 6.
Cele fără soț sunt și ele... buune!

Vezi că ai un typo, epigrama 1, versul 2: "pentr-ntregul"

...bine că n-ai concurat! Glumesc, eu n-am trimis epigrame, ci poezii. Dar m-am săturat să te tot văd premiant. :)

Podiumul meu meu este 1, 4, 5.

Mie mi-au plăcut aproape toate. Și cum din 8 epigrame, cel puțin 6 mi se par de top, vin cu o steluță.
Ordinea mea este: 5, 8, 7, 4, 1, 2, 3, 6.

Venus din Millo

Îndrăgostit pe veci de-al său model,
Nevrând deloc s-o ia cu anasâna,
Un sculptor, refuzat în chip și fel,
De două ori a vrut să-i ceară mâna.

...este: 2 (epocală!), 1, 3, 4.

Preferatele mele: 1, 3 și 5.

A doua suferă rău la prozodie. În rest, mi se par destul de bune. Doar că, așa cum pățesc mulți nou veniți în epigramă, pici peste poante deja folosite. Dar asta trece cu timpul.
Succes!

La 3, ai o aritmie, "place".
Parcă 4-mi place un picuț mai mult.

Prima are o idee foarte bună. E atât de bună, încât i-a venit și lui Nelu Gârda.
În rest, mi-au plăcut mai mult 4 și 6.

Parcă în regulament erau necesare câte trei epigrame la fiecare temă. Nu de altceva, dar ieri îi reproșai lui Laurone că n-a postat toate epigramele.
Iar eu tot caut mai departe. Astea mi-au plăcut, cu un plus pentru prima.

Prima e ceva mai criptică. Dar a doua îmi place. Cu atât mai mult cu cât Biblioteca pentru toți era colecția mea preferată. Am un perete întreg.

De ani de zile caut în pagina lui Bunduri o epigramă la care să pot spune: "E slabă, dom'le!". Nu e cazul aici. Dar nu mă las, caut mai departe. Așa cum spuneam și altădată, îmi place căutarea.
Totuși, cele de la tema liberă mi-au plăcut mai mult. Cu un plus pentru "epi...gonește".

Domnule Diaconescu, în lumea haiku-ului, senryul e ruda săracă. Nu spun că e desconsiderat, dar între un haiku bun și un senryu bun, primul va fi totdeauna mai bine notat.
Dar vă mulțumesc pentru apreciere. O consider cât se poate de corectă. Dacă nu eu, atunci cine? :)

Generalizând, constat că sunt victima speciilor literare practicate. În poezie, epigrama e ruda săracă. În lirica niponă, senryul are aceeași soartă. Mai mult, atât în epigramă cât și în senryu, micile mele producții literare sunt mai apreciate de poeți decât de specialiștii genului. Cred că mă las de meserie/ii și mă apuc de proză. :)

Cum spuneam în titlu, redundanța este o problemă esențială în haiku. Într-un discurs sau chiar în vorbirea de toate zilele, redundanța controlată are rolul ei, de a întări anumite idei. Un exemplu găsim chiar în textul de față: "Textul haiku-ului nu spune (afirmă, relatează, descrie, comentează, constrînge), ci evocă și sugerează (trezește în minte și inspiră sufletul reflexiv)."
Într-o poezie, repetiția este o figură de stil. Dar în haiku nu ne putem permite, din cauza lungimii textului. Mai exact, a scurtimii.

Un aspect particular al redundanței este pleonasmul, care în haiku are o semnificație aparte. Un exemplu tipic este prezența în același poem a unui kigo explicit (apus de toamna) și a unuia implicit (frunze arămii).

Dar aici, Cornel Atanasiu atacă un alt aspect al redundanței, unul mai profund. Se combate formularea explicită a unei idei sau a unui sentiment, recomandând sugestia în locul enunțului, evocarea în locul descrierii, discreția în locul declamației.

Felicitări, Cornel, ai mai așezat o cărămidă la construcția unui adevărat templu al haikuu-ului din România!