Barocul în muzică

baros, căști, ape... dă cezarului ce e al cezarului! și iată muzica (potrivită) fiecăruia!

Ottilia, mă bucur că ți-au plăcut. Am cam riscat, nu cred că recunoaște toată lumea titluri de Bach și Handel.

Dane, mi-au plăcut și mie grație ingeniozității tale ca Haiku-ist, iar cei care n-au auzit de „arta fugii-fuga”, „muzica apelor” etc. sau de Bach și Handel n-au decât să mai lectureze dicționarele și enciclopediile respective.Apropo, ai putea ticlui o cărțulie de Haiku-uri utilizând substantivul meloman, s-ar citi cu interes.Felicitări!

Ioane, cărțulia cu "meloman" e o idee, mă voi gândi la ea.

Cornel, așa e, dar pentru cine n-a auzit de "Clavecinul bine temperat", parcă poemul nu spune mare lucru.

Vă mulțumesc amândurora pentru vizită și semn!

Toate trei sunt foarte reușite și fiecare în parte e mai ingenios decât Ceaunul de tuci.

Domnule Diaconescu, în lumea haiku-ului, senryul e ruda săracă. Nu spun că e desconsiderat, dar între un haiku bun și un senryu bun, primul va fi totdeauna mai bine notat.
Dar vă mulțumesc pentru apreciere. O consider cât se poate de corectă. Dacă nu eu, atunci cine? :)

Generalizând, constat că sunt victima speciilor literare practicate. În poezie, epigrama e ruda săracă. În lirica niponă, senryul are aceeași soartă. Mai mult, atât în epigramă cât și în senryu, micile mele producții literare sunt mai apreciate de poeți decât de specialiștii genului. Cred că mă las de meserie/ii și mă apuc de proză. :)