Dan Norea

La sugestia domnului Paul Bogdan, aduc argumente pentru scoaterea de la atelier a acestui text, ba mai mult, pentru premierea cu o stea, lucru pe care eu nu-l pot face, pentru că nu-mi permite nivelul.

Prozodia - perfectă, metrică 9-8-9-8, rimă încrucișată.
Poantă - perfectă, ultimul vers te lovește, te încremenește pentru o clipă, după care izbucnește râsul în hohote (mă refer la cei care știu să râdă)
Originalitate - după câte știu, nu există o epigramă care să se apropie cțt de cât ca sens.

Invit pe colegii epigramiști să procedeze la fel cu toate epigramele care ajung la atelier fără niciun \"merit\".

Ioane, abia acum, în urma unor comentarii adiacente, am văzut că \"Bine\" ai venit pe Agonia !
Într-un fel, prezența ta la atelier este simbolică. Aproape că mă bucur, e o dovadă pentru toată lumea că epigrama, oricât ar fi de bună (și a ta e recunoscută pe plan național, încununată cu premii la nu știu câte concursuri) e tratată ca un musafir nepoftit în această lume a \"poeziei serioase\". Nu știu de ce seriozitatea trebuie confundată cu încruntarea, lirismul cu acreala, nu știu de zâmbetul e privit ca o imoralitate, iar râsul ca o blasfemie.

Ioane, nu fii supărat, n-ai cu cine... niște editori !

- Sări, leliță și sări, bade,
Că vin turcii la atac !
- Stați puțin, Baba (Novac)
Pe picior se rade !

Evident, ție mă predau cu mai multă plăcere !

Gata, am înțeles, nu e emoție, nu e haiku ! Nu-mi rămâne decât să le declar senryu, acolo nu mă critică nimeni, nu că aș fi bun, dar nu prea sunt cititori.

Da\' un pic tot cârcotesc: ce-aveți, fraților, cu \"gaura\" ? Să știți că un jucător de golf, când vorbește de gaura a doua, nu se gândește la prostii, ca voi !
:))

Lăsând deoparte cele hoarde,
Din vremea lui \"A fost odată...\",
Tu, astăzi, dacă simți că arde,
Rămâi precis nepieptănată !

Anii astia nu sunt buni
Si-ti vor fi tot mai straini.
Pe masura ce-i aduni,
Iti raman tot mai putini.
(Sorin Olariu)......................Excelentă !


Mi-a spus o vorbă, din țărani,
Cu ultima suflare, bunul:
\"Când ai un maximum de ani
Constați că nu mai ai niciunul !\"

O doamnă, ieri, pe canapea,
M-a îndemnat să-i pup un sân
Și, conformându-mă, îngân:
\"Dar parcă... mai urma ceva...\"

În general, accept criticile, chiar atunci când nu-mi plac (adică mai mereu :)) ), pentru că sunt conștient că e o șansă -mică- de a deveni mai bun. Dar acum sunt de-a dreptul confuz.

Încep cu lucrul cel mai simplu. Am numărat silabele de mi s-au tocit buricele degetelor. De fiecare dată mi-au ieșit 5-7-5.

Poemul al doilea nu e valoros, aveți dreptate, dar nu știu prin ce păcătuiește atât de tare față de spiritul haiku încât să fie eliminat.

Cu metaforele aveți ceva dreptate. În poemul al treilea \"ma întrec cu primăvara\" este o metaforă. Nu și în celelalte. Ca să fac o paralelă, în haiku poți folosi sintagma \"castel de nisip\" dacă e vorba de o construcție pe plajă. Cam așa mă plimb eu în primul text prin Carul Mare. La propriu, adică trec printre imaginile stelelor din apă. E un paradox -admis, chiar recomandabil- dar nu o metaforă. Ba chiar, aș putea spune, sunt destul de mândru de primul poem, am câștigat cu el premiul I la concursul săptămânal RomanianHaiku. Ca un comentariu, poemul al doilea a primit și el niscaiva puncte.
E adevărat, am primit o altă observație - iubita n-are ce căuta într-un haiku. Asta se poate remedia ceva mai ușor, plimbându-mă singur printre stele. Cu un bărbat nu mi-ar plăcea, iar nevasta cred că e contraindicată, se pare că haijinii celebri erau burlaci. Ca și la homosexuali, înmulțirea lor e un mister.

Totuși, recunosc, intervenția dvs are un aspect benefic - după acel premiu mi-o cam luasem în cap. E momentul să-l plec cu umilință (și aici nu glumesc) și să-mi dau seama că nu poți scrie pe gustul tuturor.

Din tinerețe, când am debutat,
Și până azi, la fel am obosit -
Eu și volumul meu - epuizat,
Tu și cu-al tău așijderea - topit.

Excelent redată psihologia și limbajul unei fetițe de 6-7 ani.

Femeia este un mis-ter,
Însă misteru-i efemer,
Fiind atât de schimbătoare
Astăzi e alt mister, mai mare.

Evident, mă refer la Mister Olariu !

Știi, Tincuța, ideea ta de a vedea ce se întaâmplă între pereții caselor a mai apărut într-un roman scris in 1707 de Lesage, cu titlul \"Diavolul șchiop\".
Diferența esențială este că la tine, puterea aceasta supranaturală este dată de un înger, pe când la Lesage de un diavol.

Ai tratat tema excelent. În plus, finalul -aripi în loc de mâini- mi se pare de excepție, dovedind un umor fără egal.

Plătesc și eu cu călătorii
Și după asta, ușurat,
Aștept să vină procurorii,
Că, Doamne! au de purecat!...
(Ion Diviza)

Procuroru-n barbă-și jură:
\"Este timpul să dea vamă !\",
Vameșul de zor procură,
Iar eu fac o epigramă.

E condamnat, la tribunal,
că a ciordit un singur cal.
De lua întreaga herghelie,
ar fi scăpat de pușcărie!
(Costel Stancu)

Ieri, sfatul tău l-am ascultat
Și ca urmare am furat
Vreo 40 de cai. Să-ți spun,
Astăzi m-aplec după săpun.

Parcă mii de paparude
Au vrut ploaia. Cerul crapă.
Și-atunci, ca să nu mă ude,
Mă arunc și eu în apă.

Proverbul ăsta, des citat,
Un pic de-ai sta ca să discerni,
Un șef cred că l-a inventat
Doar pentru subalterni.

Pe Bulă nu-l doare nimic,
Spun unii c-ar fi dus un pic,
Le dă dreptate-o zicătoare:
Prostia nicidecum nu doare.
(milos petru)

La spital, un operat,
Dintr-o mare penurie,
A fost anesteziat
Cu o doză de prostie.


Nu-i pe-aici vreun gay tembel
Să te prindă ca în clește:
-Dar când e un el și-un el
Spune-mi, ce se-adeverește?
(Ion Diviza)

Păi când e un el și-un el
Eu ți-aș spune ce le-aș face,
I-aș bate la poponel.
... Dar mi-e teamă că le place.


Asistenta poa’ s-arate
Făr-a se sfii de loc
C-are șapte masterate
În...piciorul din mijloc!
(Sorin Olariu)

Asistenta, azi, mi-a spus:
\"Știți, am un halat în plus\"
După care, tacticos,
Și l-a scos.

Poetul liric, hămesit,
Veni cu pofta la o damă
Și tare l-a mai chinuit...
Pân\' nu i-a spus o epigramă!
(Ion Diviza)

Bag seama, cu ușor cinism,
Ea n-avea chef de romantism,
Ci își dorea, sărmana fată,
Numai să fie înțepată.

Avariția absurdă nu mi-o pot explica decât printr-un fel de manie a colecției - să ai cât mai mult, totul dacă se poate (asimptotic, evident), să nu oferi-consumi-cheltui-\"irosești\" nimic din ce ai. Dar credeam că e specifică bărbaților. Iată că baba ta mă contrazice.

Pe de altă parte, bag de seamă că atentând la bunurile unui Hagi Tudose, îi provoci o suferință enormă și, ca urmare, resimți un fel de vină. Numai asta poate explica apariția fantomei lui nea\' Ghiță, când e somnul mai dulce.

Dar trecând peste considerentele umanitare, cred că bine ai făcut! Ca om căruia îi plac cireșele nespus de mult, consider că nu trebuie să rămână neculese, doar pentru că așa vrea o babă nebună.

Altfel, ca să zic ceva și despre formă, cred că ai ales una potrivită pentru text. Prezent și trecut ba îngemănate, ba paralele (și aluzia la paralelele Nadiei nu e întâmplătoare), totul te face să îți rememorezi propriile furturi de cireșe și să zâmbești nostalgic \"Eu eram Ilie Năstase\".

Bun text, felicitări !

Cum să n-aibă el durere,
Dacă-i singur la muiere;
Oare ai uitat, măi vere:
\"Unde-i unul, nu-i putere!\"
(Ion Diviza)

Unde-s doi, puterea crește,
Asta-i și părerea mea,
Însă se adeverește
Dacă sunt un el și-o ea.


Durerea-n cot, ca orice boală,
Este-o durere specială!
Căci, molipsindu-se, vezi bine,
Pe alți-i doare-n cot de tine!
(tincuta horonceanu bernevic)

Poate durerea să abunde,
Nu cred că e molipsitoare,
De ei, pe mine nu mă doare
...................Niciunde.