Dan Norea

Ioane, bine folosită ambiguitatea Mamaia-mamaia. Merg pe aceeași linie.

Ziua Femeii -
Tataia-i dă Mamaiei
cadou Trei Papuci


Pentru cine nu știe, Tataia și Trei Papuci sunt denumirile unor plaje constănțene.

Nelu, ultimul s-a vrut a fi haiku, nu senryu. Cârtița, însetată, sapă în jos, după apă, un fel de puț.


Domnule Tomescu, aveți dreptate, pot fi multe ipostaze. Îmi place senryul dvs. De altfel, e știut, țăranii merg în cârciumă și la secetă, și la inundații, și la cutremur... Acolo se fac îndelung planuri de combatere a catastrofelor. :)


Mulțam de vizită și semn.

Încă o carte, încă o lansare... Pași mici, dar siguri, pe drumul afirmării.
Felicitări!

Îmi pare rău că n-am putut fi prezent, tocmai sosisem din colțul celălalt al țării. Eram epuizat după 18 ore pe tren și, în plus, aveam casa plină.
Îmi pare rău și pentru "Simplitatea risipirii", în care am și eu o poezie. Nici n-am văzut cum arată.
Sper ca la următorul Gaudeamus să nu lipsesc. Până atunci sigur mai scoți un volum. Sau două.

La mai multe!

Păi dacă suflă-ntregul CUC,
În frunte-avându-l pe Gagniuc,
La cât suntem de patrioți,
Îi terminăm pe ruși... pe toți...


Un dialog excelent, purtat peste Prut, care merită toate laudele. Inclusiv o steluță.

Ioane, Nae, mă bucur că v-au plăcut. Mulțam pentru aprecieri și steluțe care, venind de la voi, mă onorează cu îndestulare.

Florinel, încă o dată mă minunez ce mult semănăm... în anumite privințe. Și eu am o slăbiciune tot pentru lebădă, deși în concursul săptămânal n-a avut prea mult succes. Am oscilat între radio și un pick-up vechi, dar ultimul nu prea avea ce căuta pe malul lacului.

Domnule Rachieru, aveți dreptate, o poezie aparținând liricii de inspirație niponă nu va fi niciodată maiestuoasă, amplă și convingătoare. Dar motivul nu este lipsa răbdării, dimpotrivă. Nici nu știți ce greu este să renunți la toate artificiile poeziei occidentale pentru a scrie simplu, concentrat, fără metafore, fără declamații și totuși... pentru a încerca să sugerezi ceea ce simți. Un tristih ce conține sintagma "sferele divine" nu va fi niciodată considerat un haiku bun.
Vă mulțumesc pentru că v-ați aplecat asupra modestelor mele încercări.

Vali, absența ta chiar devenise îngrijorătoare. :)
Ai dreptate, cred că reiese și din cronică același lucru: totul a fost la superlativ.


Florinel, raportul pe care îl primești nu e complet: aici, la Băile Felix, mi-am cumpărat o ie cu motive populare. Acum mai rămâne să văd dacă voi fi invitat și anul viitor la Gura Humorului, pentru că în rest nu întrevăd alte ocazii de a o folosi.


Răspund greu pentru că, la Băile Felix, mă simt ca pe o insulă pustie. Am laptopul cu mine, dar internetul e ca și inexistent. Am găsit un colț în hol unde adie un pic de internet, cu o viteză de melc. Iar telefonul meu, cu care intram pe vodafone, s-a stricat. Totul complotează să îmi demonstreze un lucru incredibil: EXISTÃ VIAȚÃ ȘI FÃRÃ INTERNET!

Nae, ai dreptate, primul e primul.
In al treilea e vorba de Arthur din Camelot, care a instalat o masa rotunda pentru el si 12 cavaleri, pentru a evidentia ca toti sunt egali, niciunul nu sta in capul mesei.
Multam pentru vizita si semn.

Mă adresez unui ateu:
Despre Iisus, ce Dumnezeu,
A spus chiar Ghiță-aici că nu e
Un da sau nu bătut în cuie.


Laurone, poanta e foarte bună, dar terenul e periculos. Eu am mai fost "certat" aici pe site, pentru niște catrene ceva mai benigne, "Cele zece porunci".

Pentru că epigrama e excelentă în sine, dar și pentru că merită o dezbatere despre libertatea de expresie, vin cu o steluță.

Mitrule, vezi, dacă n-am mai vorbit demult? Trebuie să-ți dau un miel. În compensație, îți dau voie să greșești și tu și să-mi zici Bunduri!

...lasă durerea și suspinul, și acolo se stă la coadă. :)

cucii din Constanța
au lăsat la dospit
un prieten
a stat ce a stat
cu luminile stinse
până ce a sunat
clopoțelul
și atunci a lăsat pianul
a lăsat Cartea cu vise
a lăsat șevaletul
și a venit
la cuibul de cuci

Nae, ai dreptate, te pricepi la medicină. În rest, mesajul precedent e valabil și pentru tine.
Mulțam de vizită.

Așa cum spuneam într-un alt comentariu, voi da totdeauna o steluță pentru o cronică bine făcută. Iar cea de față are suficiente elemente: fotografii, text (și multă muncă ascunsă) care să spună totul despre clasamente, desfășurarea și atmosferă.
Vali, felicitări!

Todo, nu te-ai uitat bine la fotografii: EU le-am făcut pe toate!

Cred că e veche, cu siguranță s-a mai spus ceva similar.


Vă spun un lucru, merită să-l știți,
E drept că umoriștii-s cam săriți,
Dar nu vezi printre ei, să dai cu tunul,
Decât un om n.bun. E numai unul!

Ioane, mă bucur că ai ajuns un cititor pasionat de haiku și senryu.
Ai dreptate, asta e și ordinea mea: 3, 1, 2.

A doua, ai dreptate, își are originea într-un catren mai vechi, scris prin 2008, când vizitam cetatea de scaun a Sucevei. În inscripția Pulberărie, primele litere nu prea se vedeau, iar nevastă-mea a dedus: "Ia uite, aveau și BERÃRIE!".

Ai lui Ștefan bravi ostași,
La Cetate,-n Berărie,
Se fac pulbere, de-i lași.
…I-au zis, deci, “Pulberărie”.


Mulțam pentru bere!

Noni, comentariile tale sunt atât de savuroase, încât ar putea figura ca texte distincte.

Laurone, mulțam pentru vizită, apreciere și steluță. Păcat că n-ai fost, tu mai lipseai!

Mai întâi, vă mulțumesc amândurora pentru aprecieri, mă bucur că v-a plăcut.

Nae, nu e nimic curios în ce spui. Modestia și bunul simț merg totdeauna mână în mână. Poate că mai e ceva la mijloc, părerea mea este că Bucovina și Maramureșul au ceva în plus la capitolul ăsta.
Nu știu dacă s-a observat un lucru. Nu am venit cu laude explicite la adresa organizatorilor pentru că, din punctul meu de vedere, cronicile sunt (sau îmi doresc să fie) literatură, nu ziaristică. Ori într-o operă literară, sentimentele trebuie sugerate, nu enunțate explicit. Dar cine știe să citească printre rânduri își dă seama cât de bine a fost organizat festivalul și cât suflet au pus oamenii de acolo ca să ne simțim bine.

Nelu, referitor la steluțe, am și eu un principiu, așa cum are Nae, cum ai și tu. Al meu spune că nu mă interesează cine mi-a dat mie steluțe, eu le dau atunci când un text le merită, după părerea mea subiectivă din acel moment.
Dar la cronicile bine făcute voi da steluțe totdeauna, din mai multe motive, pe care tu și Vali le știți, dar ceilalți mai puțin:
- în timpul festivalului, în loc să stau relaxat, îmi iau notițe și fac fotografii în toate momentele importante; când nu am informații suficiente, îi rog pe organizatori să mi le furnizeze;
- odată ajuns acasă, de multe ori nu am chef să scriu o cronică, dar m-am angajat să o fac și mă străduiesc să o fac repede, pentru că este, printre altele o sursă de informații pentru colegi; după o lună nu mai are prea mult haz;
- ca muncă, o cronică necesită mult mai mult timp și efort decât o poezie sau o proză scurtă; numai selecția fotografiilor și pregătirea lor îmi ia o zi întreagă.
Pentru exemplificare, iată câteva momente din timpul festivalului, pe care le-a prins un fotograf mai bun decât mine, Laurențiu Bădicioiu.

Lui Nae Bunduri - ai ceva cu cheii?

Ești enervant, în puii mei
Căci Gârda n-are nicio vină,
Când el vorbește despre chei,
Sunt cheile de la mașină.


Nelu, cred că poți elimina "chei" destul de ușor, de exemplu "stăm cu soața de-obicei". Doar că mie mi se pare mai normal "stau cu soața".

ajutor pentru
un haijin cluj-napocan -
un pietroi de gât

Nelu, primul poem este cel care le-a generat pe următoarele. Ori la ciclop, aruncatul unui ochi (la propriu) este ceva monstruos. De aceea am căutat încă un monstru, Gorgona Meduza, cea a cărei privire împietrește.
Poetul e un monstru mai aparte. Al treilea poem (mai degrabă un haiku) poate fi citit în dublă cheie, a doua fiind "cercetându-și izvoarele, poetul încearcă să se redescopere pe sine însuși".
Repetiția în sine nu ar fi deranjat, dacă ar fi apărut de trei ori. Exact ăsta e stilul meu. Ce deranjează este dimpotrivă, alternanța. Dar la ciclop (și numai acolo) trebuie neapărat "aruncând un ochi", fiindcă unul singur are.
Mă mai gândesc.


Ioane, cred că mergea mai bine

poet cu barbă-
aruncându-ți privirea
îi vezi chelia

Mulțumesc pentru vizită.

După mine, poemul se află la limita dintre haiku și senryu. Îm asemenea situație, e dreptul autorului să facă încadrarea. După mine, Flavia a ales corect - senryu.
Presupunând că ar fi ales haiku (o denumire mai generală), consider că era dreptul meu de cititor să aleg. Și aș fi ales tot senryu. Pentru că, pe lângă sugerarea unei atmosfere liniștite de toamnă, plusul pe care îl aduce poemul este un zâmbet.
Felicitări, Flavia!