Dan Norea

am nimerit ca musca-n lapte.

Sper că ideea \"s-ajung în rai fără să mor\" din replica mea să nu fie și ea bănuită de împrumut. Cu siguranță îmi era complet străină, în plus, eu mă gândeam acolo la un rai ceva mai pământesc. :)

Furat de replici, uit să mai și comentez. Sorin, constat că ești în formă, după o serie de epigrame foarte bune, toate pe teme originale, vii cu una de-a dreptul excelentă. Felicitări !

Dan

Privind-o cu un lung fior,
Încet la Domnul mă rugai:
\"Nu aș putea ajunge-n rai
Fără să mor ?\"

Cel mai dorit printre vădane
Este fierarul cel vânjos,
Căci, printre multele-i ciocane,
Are-n dotare un baros.

Cu două tancuri ne-au eliberat
Ce pe turele-aveau \"Război\" și \"Pace\"
Și pentru că ne-au culturalizat
Nu mai știau nici ei ce să înșface.

...dar pot bănui răspunsul - e indiferent. Un text e un text, oricum ar fi încadrat, ocupă tot atâta loc în baza de date. Diferența de încadrare are efect doar la afișare - textele normale și comentariile aferente sunt vizibile pe cele două liste principale, textele de atelier sunt vizibile numai la atelier.
După câteva luni de zile, textele vechi din listele respective nu mai sunt vizibile oricum, așa încât textul apare numai în pagina autorului respectiv, fie ca are încadrarea atelier sau nu.
Ștergerea unui text de atelier nu ajută mai mult decât ștergerea unui text de excepție.
Toate astea sunt valabile din punct de vedere al bunei funcționări a site-ului.

Din punct de vedere personal, cred că trebuie să acționeze discernământul fiecăruia. E posibil ca încadrarea la atelier să fi fost nejustificată. Nu văd de ce autorul și-ar șterge textul.

Toate astea sunt numai presupuneri personale. Dar am convingerea că sunt corecte.

Doctorul nu-i măcelar
Dacă taie, și cârpește
Ciomu, dintr-un mădular
A făcut un solz de pește.
(CursivuPetre)


Tăiat și cusut

Un măcelar și-un croitor
Fac chirurgie cu mult spor
Și-n fiecare seară-n bar
Le face cinste un gropar.


E-adevarat, m-am operat,
Nu-mi pare rau insa, insist,
Sa cred ca nu m-am vindecat.
(Unul din ei era...legist).
(Laurentiu Ghita)


Explicație

Privind cu scârbă-n al meu plic
Un medic îmi răspunde: - Fie,
Te operez, însă îți zic,
Îți fac doar o autopsie.

Sosit din cer pe-al nost\' veleat,
Ne-aduce un consilier
De-al Domnului, un ultim sfat:
- Să nu v-alegeți un pompier !

Cornel, văzusem replica ta încă de la prima postare. Inițial mă pregăteam să vin și eu tot cu o replică la epigrama originală, dar m-am răzgândit, considerând că prin postare separată atrag mai mult atenția asupra ei.

Paul, care meserie, dom\'le ? Prima epigramă am scris-o aici, pe agonia, prin 2005. Am continuat pentru că am fost încurajat de Orășanu, Genuneanu, Diviza, Olariu și alții ca ei, mai vechi decât mine.
E adevărat că în acești trei ani am scris peste 2000 de catrene, texte și replici. Dar din ele, sunt mulțumit de vreo 200-300.
Deci, continuă !

Calimero, mă bucur că ți-a plăcut, te știu exigent. Și replica ta e ca lumea.


O doamnă la medicină legală

Pe soț așa l-am cunoscut,
Un semn cu ochiul mi-a făcut.
A fost destinul meu, pesemne,
Îmi face și acuma semne.

...vin cu o singură mică observație - creasta ARE lanțuri, la strungile din jurul Negoiului. De fapt cabluri, dar amănuntul mi se pare nesemnificativ. Am intervenit pentru că, atunci când urcam pe Strunga Ciobanului, am avut exact senzația de panică descrisă în text. Timp de o secundă am rămas agățat cu o mână de cablu, cu cealaltă de o piatră, cu rucsacul greu și rigid la ceafă, care mă împiedica să ridic capul și să am vizibilitate, și credeam că nu voi mai ajunge vreodată sus. Mi-a trebuit un efort deosebit, mai întâi psihic, apoi muscular, ca să mă smulg din starea aceea.
Strunga Dracului e și mai dificilă, dar acolo am mers lejer, fără rucsacuri, ca o încercare a forțelor, așa încât impresiile nu mai sunt la fel de puternice.

...așa cum ne-ai obișnuit. Îmi plac toate, le-am citit cu plăcere, dar parcă au mai mare putere de sugestie primul și al treilea.

...chiar mi-era dor, bine ai revenit printre muritori ! Acum imi dau seama de ce ai lipsit, ai fost ocupată cu zeii.

Îmi place stilul ăsta, oarecum cinematografic, îmi amintește de filmul mut. O cavalcadă de mici dezastre înlănțuite, cu unitate de timp și de loc, întrerupte doar de o mică paranteză despre un iubit ciudat, care plânge când e fericit și râde când e sărutat. Personaje burlești, care fac tot ce pot, inclusiv să se facă praf cu praf și să-i distrugă unui om normal tiparul ideal - zeul antic.

Sper că nu lipsești iar un an de zile.

Cu primul și ultimul text am participat la al III-lea concurs de senryu de pe Romanian Kukai. Deși, ca și tine, mizam mai mult pe ultimul, totuși primul e cel care a luat premiul II. Se pare că încă gândim ca niște epigramiști. :)

Văd că te-a prins și pe tine în mreje senryu ! De ce nu participi la concursuri ?

Delegația chineză,
Pentr-un maxim de surprize,
Au adus-o în viteză
În vreo șapte-opt valize.

Bună idee, un ceai de tei potolește orice furtună.

Deși eram convins că în Koln nu sunt furtuni, totul e ordonat, la timpul și la locul lui. Se pare că nu.
:)

...dar pentru a înlătura orice dubiu, scoate-mă pe mine din ecuație, nu sunt cel mai bun mesager al haiku-ului.

Bun, acum discutăm.
Mai întâi trebuie spus că, dacă e să încerci definiția unui haiku bun, nici măcar japonezii nu au păreri identice. Iar vesticii au opinii total contradictorii, atât asupra formei, cât și asupra conținutului. Așa încât, neexistând criterii absolut exacte, nu văd de ce n-am răspunde \"Da, e posibil haiku în lb română\".
De altfel, am citit poeme absolut magnifice, scrise de Șerban Codrin și nu numai.

Mulțam pentru vizită, te mai aștept.

La-nsurătoare am greșit,
Dar am o scuză-atât de mare -
Simțeam că sunt total vrăjit.
... De-atuncea spânzur vrăjitoare.

Mulțumesc pentru vizită, mă bucur că îți place jurnalul meu, un ghiveci de descrieri, poze și catrene.
Dar cred că te-ai grăbit lăsând semn la partea a II-a. În partea a III-a ajung și la Sighetul Marmației.
:)

Florinel, culmea este că în concediul ăsta, ca niciodată, mi-am făcut planurile din mers. Aveam niște obiective vagi - mănăstirile din nord și poate, o fugă până în Maramureș. Nicio rezervare, pe internet sau altfel, niciun traseu prestabilit.
Singurele chestiuni planificate au fost întâlnirile epigramatice: cele din Buzău, din Bacău, din Iași (planificată să pice în ziua cenaclului) și, orientativ, să mă nimeresc în Gura Humorului în timpul festivităților.
E adevărat, mi-au reușit toate, și cele planificate și cele ne. Și încă mă bucur, la o lună după, pentru reușite.
Mulțumesc pentru vizită și felicitări !

Cornel, m-am gândit mai bine, cred că totuși îmi place să folosesc superlativul. Dacă mă analizez un pic, de când mă știu fac topuri personale. De exemplu, la compozitori, au trecut pe rând pe locul I Chopin, Ceaikovscki, Mozart, Beethoven... Acum e Bach. La umoriști - Jerome K Jerome, iar mai nou Wodehouse. La umoriști români - incontestabil, Caragiale.
Problema este că, de câte ori folosesc \"cel mai\" ar trebui să adaug \"după părerea mea\". Dar ce Dumnezeu, nu e clar că e părerea mea ? Doar nu e a altuia.
:)