Dan Norea

E reconfortant să văd cum parcurgem toți aceleași etape, descoperim aceleași teme, ne entuziasmăm când ne vin idei, pe care după aceea le găsim în volumele celor mai vechi decât noi. Așa am pățit eu când mi-am dat seama că ideea din epigrama de mai jos mai fusese tratată și de alții.

O vecină vine-acasă
Mai devreme, după-masă
Și îl prinde pe bărbat
Cu amantul ei... în pat.

Bancurile n-au disparut, dar circula altfel. Inainte se spuneau la serviciu, că timp era, slava Domnului, oricum toti mai mult se faceau ca muncesc. Dupa program se spuneau la carciuma, la una mica. Duminica se spuneau la munci agricole. Se mai spuneau la stadion, in asteptarea elicopterului prezidential.
Tin minte o concentrare cu scoatere din productie, de 40 zile, timp in care n-am facut nimic altceva decat sa spunem bancuri.
Astazi, toate ocaziile astea au cam disparut.
In schimb, astazi circula pe internet. Multe, foarte multe. Si nu numai bancuri, ci si caricaturi, clipuri, filmulete... Vrei cu Obama ? Sunt o multime. Vrei cu almanahele lui Vanghelie si cu succesurile Elenei Basescu ? Vrei cu disparitia flotei ? Sunt câte vrei. Umorul n-a disparut.
Incearca sa fii mai atent aici, pe site. Exista proza si poezie umoristica, exista epigrame bune...

Ma rog, inteleg eu ca folosesti disparitia umorului ca un argument intr-o demonstratie. Dar, chiar daca ajungi la o concluzie corecta, asta nu inseamna ca argumentul e valabil.

Vali, ți-am scris și pe email, dar acum îmi dau seama că s-ar putea să fie și alți amatori. Așa că iată adresa:

Lica Ioan Valerian (licavalerian@yahoo.com)

Din cele două, parcă mai mult mi-a plăcut a doua. E adevărat că în prima e folosit antonimul clasic, \"deștept\", dar parcă nu sună veridic \"n-am făcut bani pentru că am fost deștept\".

Te-am iubit enorm, încât
Nu te-am scos deloc din minte.
Eram prost și deci cuminte.
Azi am minte. Doar atât.

Vali, mi-ai luat vorba din gură (dă-mi-o înapoi !). Toate sunt bune, dar cel mai mult mi-au plăcut definițiile.

Revista Epigrama o poți primi dacă iei legătura cu Redactorul-Sef, Domnul Valerian Lică, prin email. Îi trimiți banii pentru abonamentul pe un an și primești revista prin poștă. Uite că nu știu acum adresa exactă, dar se rezolvă.

Doi porci, plecați de la Senat,
Un el și-o ea, ajung în pat.
\"Prezervativ n-am, din păcate,
Dar noi avem imunitate\".

Nelu, ai comis o epigramă de excepție. Felicitări !

Uite, ieri tocmai mi-a fost recomandat un text și habar n-am de către cine. Am mai multe comentarii, dar nu știu dacă printre autori există vreun editor, tocmai pentru că nu știu cine sunt editorii.
Bun, dar și dacă îi știam, de unde știam care din cei doi-trei, prezenți în comm-uri, mi-a recomandat textul ?

În concluzie, susțin solicitarea lui Marius Surleac ca recomandarea să fie însoțită de un \"semn\" clar din partea editorului. Nu neapărat inventat unul, poate fi parte din comentariu.

După câte știu eu, Bunduri se pronunță în trei silabe, cu accentul pe a doua. Așa că e suficient să îl scoți pe \"nea\".
Dacă greșesc, îl rog să ne spună cum e corect.

...încearcă să scandezi din doi în doi și vei constata că, în versul 1, \"mare\" are accent pe silaba a doua. Dacă păstrezi sintagma \"mare scofală\" n-o să îți iasă niciodată, conține un picior de trei silabe, iar epigrama are ritmul trohaic, cu picior de două.
Sugerez:

Cine știe ce scofală
N-ar fi, că mai dorm în sală,
...

Ioane, după părerea mea, epigrama ta are aproape tot ce-i trebuie pentru o stea:
- prozodie bună; dar în primele două versuri, \"unii\" și \"mare\" trebuiesc citite cu accent pe silaba a doua
- construcție impecabilă
- poantă originală și peste medie ca valoare
- tentă satirică, ceea ce mi se pare un atu suplimentar.

Încearcă să repari ritmul la primele două versuri.
Felicitări !

Vali, păi ai musafiri pentru că e un subiect gras, a mai fost atacat de câteva ori. Iată una veche:


Nuntașii au cu toți fund-ițã
Iar soacra micã -rect-e Ghițã-
Spune-n fund-al, pe-un ton pro-fund:
- Mi-e teamã, mirii îi con-fund !

Una mai veche

O doamnă la medicină legală

Pe soț așa l-am cunoscut,
Un semn cu ochiul mi-a făcut.
A fost destinul meu, pesemne,
Îmi face și acuma semne.

Pentru că v-au plăcut pozele, mai adaug câteva. Norocul a fost că am avut două aparate și opt oameni dispuși să fotografieze tot, așa că am prins aproape toate scenele posibile.
Florin, n-ai ghicit, Leni era ocupată cu camera de filmat. Pozele selectate, în majoritatea lor, au fost făcute de Cătălin.



Cormoran uscându-și aripile




Periscopul




Lebădă în zbor




Oglinda

Ina, mai întâi mulțumesc pentru cele doua steluțe ? Cum ai făcut ? Păcat că s-a prins Vigilența Sa Calimero! :)) Acum serios, cred că textul ăsta atrage comentariile precum pielea ta - țânțarii. Și Cornel Rodean și-a dublat ieri comentariul.

După care o să te cam enervez, pentru că vreau să-ți răspund inginerește, la toate punctele.
În perioada asta, în Deltă nu sunt țânțari. Nici eu nu pot să-i sufăr, deși am un paratrăsnet foarte bun, pe nevastă-mea. Dar când vin cu roiul, o parte se mulțumesc și cu mine.

Dacă prin pasajul ăla “Iarasi canale, iarasi pasari, iarasi nuferi...” vrei să sugerezi că m-aș fi plictisit, te înșeli. Dar ceva-ceva tot ai mirosit tu, că ai un nas de copoi - la plecare am declarat: \"Mi-a plăcut, a fost interesant, dar am văzut aproape tot ce era de văzut, așa că trec Delta alături de Egipt, pe lista locurilor unde nu voi mai merge altădată. Doar sunt atâtea de văzut pe lume.\"

Ca să-ți explic cum stă treaba cu mâncarea, trebuie să plec de la una din Legile lui Murphy \"Toate lucrurile bune sunt ilegale, imorale sau îngrașă\". De lege mi-a fost frică toată viața. Cu moralitatea, din păcate, stau din ce în ce mai bine. Așa că, aplicând liberul arbitru, am ales mâncarea. Drept care mă chinui zilnic să ating suta. În jos.

Să-ți explic cum e cu pescuitul, că abia în Deltă m-am prins. Cu undița în mână, dorindu-mi să prind un pește mare ca să am cu ce mă lăuda, mă simțeam ca un sărac care visează să câștige la loto. Vrea bani, dar nu face nimic pentru asta. Așa că voi prinde pește când voi avea Dorința. Adică, probabil, niciodată.

Cu stilul paginilor mele de jurnal, m-ai descris destul de bine. Ce pot adăuga este că stilul rarefiat, cu poze, poezele, poante și dialoguri, este un mijloc și nu un scop: să te facă să citești până la sfârșit. Scopul adevărat este altul, să-l facă pe cititor ca, după ce citește, să își dorească să meargă acolo... Din punctul ăsta de vedere, se pare că nu merit steluța. : )

Nu știu dacă are rost,
Eu v-aș scrie. Da\' ce-s prost ?
:)

Mulțumesc pentru vizită și apreciere, dar nu înțeleg titlul \"septentrion...\".

Zice cu mândrie-n voce
Un moșneag: \"Nu sunt precoce,
Stau o jumătate bună
De minut.\" \"Eu stau o lună.\"

Cam toate sunt de nerecunoscut
Când prea mult în versuri sunt cântate.
Mult mai rapid sunt de recunoscut,
De poezie când sunt dezbrăcate....
(Virginia Popescu)

Deși nu aș fi vrut
Să spun nimic... dar fie,
Tot m-ați recunoscut:
Mă cheamă Poezie.

Cu noi (dar încă se mai sapă)
Bunduri nu este de-o seamă.
Șaptej\' la sută avem apă,
El are vin și epigramă.

După mine, dacă un haiku are și o latură umană în subtext, e cu atât mai valoros. Și pentru asta nu devine senryu. Vin cu exemple din opera lui Șerban Codrin, un maestru recunoscut al genului - \"Dincolo de tăcere \":

Pustiu de toamnă –
în chitară plesnește
încă o fibră

Printre fire verzi
un pai de anul trecut –
singur bătrânul

I-am cerut odată lui Șerban Codrin să îmi spună ce înțelege el prin senryu. Mi-a răspuns: \"Pe scurt,senryu este un haiku fara natura. Nu conteaza daca este comic,ironic. Este fara natura.\"

Iată și părerea Manuelei Miga: \"Când prin natură înțelegem numai natura exterioară, arătăm cu degetul numai vârful (minuscul al) aisbergului, neglijând partea de sub oglinda apei/conștiinței. În haiku-ul clasic, elementele naturii și cuvintele sezonale sunt (și) simboluri ale naturii interioare, anotimpurile sunt (și) anotimpuri ale sufletului sau/și ale spiritului.”.