Sari la conținutul principal
Poezie.ro
@dan-noreaDN

Dan Norea

@dan-norea

Constanța
Dacă poți să-ți împlinești un vis, ești obligat s-o faci !

Născut: 1949 în Constanța și, de atunci, constănțean convins. Căsătorit, 4 copii, 3 nepoți (deocamdată). Facultatea de automatică, secția de calculatoare între 1967-1972, prima promoție din București care a dat admitere la secția asta, deci pot fi considerat membru fondator. Ar trebui să primesc un loc în Cimitirul veteranilor. Din…

🏆 Critic de Top📚 Centenar Literar📜 Poet Prolific💬 Comentator Activ
Cronologie
Dan NoreaDN
Dan Norea·
Nelu, am și eu una veche, bazată pe același calambur. Dar a ta e mai completă, are câte o variantă diferită în fiecare vers. Felicitări !


Doctorul: vin de care vrei ?

Te aștept, hai, vin\' la vie,
Ca să bem o apă vie,
Vin de care am în oală,
Vindecare pentru boală.

Pe textul:

Unui poet mediocru" de Vali Slavu

0 suflu
Context
Dan NoreaDN
Dan Norea·
Anunțul despre căsătoria lui nea\'Mihai cu doctorița pare, nu neapărat mai bine justificat (doar divorțul e motivat), cât mai bine prezentat. Ca o surpriză pentru toată lumea, nu ca ceva normal.

Liviu, vezi că ai un typo în paragraful cel nou - \"ți\" în loc de \"și\".

Pe textul:

Cîrciuma lui Bicuță" de Liviu Nanu

Recomandat
0 suflu
Context
Dan NoreaDN
Dan Norea·
să-ți dea Dumnezeu sănătate, fiindcă titlul tău m-a făcut să intru pe Kukai și să citesc aprecierile maestrului Codrin. După luni de zile, demoralizat în ultimul hal de prestația mea haikuistică, în sfârșit văd și eu că îi place cuiva un poem.

Și la tine are dreptate, rugina de pe coasa ta m-a făcut să n-o votez. Ai ales bine, ultima ta variantă mi se pare cea mai reușită.

Pe textul:

Haiku" de Virginia Popescu

0 suflu
Context
Dan NoreaDN
Dan Norea·
Se profilează-un site la fix
(se vede bine încotro)
gen “spovedanii XXX
a rond biserica dot ro”


Eu, administratorul IT al Patriarhiei, la propunerea Prea Înaltului Consiliu Ecumenic, m-am gândit să mergem mai departe și să permitem păcătoșilor a se spovedi chiar în timp de păcătuiesc.


Pentru-a afla acei Părinți
Iertare pentru ce le ceri
Am conectat la biții sfinți
O cameră de luat vederi.

Pe textul:

Spovedanie on-line" de Atropa Belladona

Recomandat
0 suflu
Context
Dan NoreaDN
Dan Norea·
Apreciez de mic ce e frumos
Și m-ai făcut, Dănuțe, curios,
Dar nu știu ce-aș putea acum să spun,
Tu și de GPI zici că e bun...
(Florin Rotaru)


Se mai întâmplă ca, din asistență,
Să-l mint pe unu\'-așa, din complezență.
De-aceea, vin acuma și îți spun:
Pe-aici, prin jur, tot tu ești cel mai bun!

Pe textul:

Cu inboxul la vedere" de Dan Norea

0 suflu
Context
Dan NoreaDN
Dan Norea·
Ghicitoarea asta e chiar ușoară, nu e nevoie decât de primul vers pentru a da răspunsul.
Altfel spus, nu e nevoie de puterea minții, ci numai de un pic de cultură generală.

Pe textul:

Ghicitoare" de Vali Slavu

0 suflu
Context
Dan NoreaDN
Dan Norea·
... până să mă urnesc să-i dau lui Vali același răspuns, ai sărit tu, repede.
Nu pot decât să completez, spunându-i lui Vali:
- Tu ai ajuns deja la maturitate, doar te-am văzut, ești bunăăă !
Aa, Vali, mulțumesc pentru felicitări !


Revin la Cornel Rodean, dacă se întâmplă să revină și el. Uitasem: mulțumesc pentru atenționarea referitoare la epigrama din text. E cât se poate de corectă.



Pe textul:

Cu inboxul la vedere" de Dan Norea

0 suflu
Context
Dan NoreaDN
Dan Norea·
Romeo, Julieta, din Verona,
Othello, mai demult, cu Desdemona,
Ne-au fermecat Isolda și Tristan...
Pe Agonia GPI și Dan
(Florin Rotaru)


Perechea de epigramiști
S-a consultat și-ți zice-acu\':
Noi nu suntem exclusiviști,
Ești frumușel, ne placi și tu !

Pe textul:

Cu inboxul la vedere" de Dan Norea

0 suflu
Context
Dan NoreaDN
Dan Norea·
...ascunde un adevărat elogiu, pentru care îți mulțumesc prea plecat. Ei, nu foarte plecat, mi-am mai pierdut din mobilitate.
Totdeauna i-am considerat valoroși pe acei scriitori în opera cărora mă regăseam. Asta presupune spirit de observație, atenție la detalii, o bună autoanaliză și, evident, o scriitură adecvată.
Dar, în cazul nostru, cred că e vorba de ceva mai mult. Am senzația că noi doi semănăm cumva, că avem multe în comun. Poate mai mult decât orice altă pereche de epigramiști de pe site. Mă refer la stil, la neastâmpărul permanent, la dorința de perfecțiune, la plăcerea de a pune în valoare un calambur...
Diferența este că eu nu pot spera decât la prezent, câțiva ani de acum încolo și gata.
Pe când tu, fiind mai tânăr, cu siguranță ai un viitor în epigramă, ceea ce îți conferă și șansa de a avea un trecut.

Succes !

Pe textul:

Cu inboxul la vedere" de Dan Norea

0 suflu
Context
Dan NoreaDN
Dan Norea·
Cornel, ești un excelent analist. Cred că ai sesizat esența, ai găsit elementul comun, cel care ne apropie pe Ina și pe mine. Umor și inteligență avem, cu siguranță, la urma urmei nu e vorba aici de modestie sau nu, câtă vreme sunt niște atribute mai degrabă cantitative decât calitative. Dar, față de alți umoriști de pe site, Ina și cu mine suntem lipsiți de orgoliu, ceea ce ne permite să ne dăm pe față micile defecte. Ai dreptate, sinceritatea și autoironia, iată liantul.

Elena, dacă vreodată mă voi supăra tare-tare pe tine, semnalul va fi apelativul Nuți. Cred că ai tras o concluzie falsă. \"Stomăcelul\" are drept explicație faptul că nu am găsit, la repezeală, un termen mai puțin medical, așa cum e inima pentru cord. \"Mărunțica\" este un alint, ai dreptate, dar se bazează pe un joc de cuvinte - mărunțește mărul. Nu cred că puteam găsi ceva mai bun, faptul că a ieșit un diminutiv e un side-effect. E drept, exprimă și un pic de afecțiune, dar te rog să mă crezi că e (deocamdată) singurul obiect cu acest statut.
În schimb, observația cu complementaritatea jumătăților care sporește valoarea întregului, sper să fie adevărată. :)

Vă mulțumesc amândurora pentru aprecieri, atât în numele meu cât și al Inei și vă îmbrățișez, fiindcă meritați. :)

Pe textul:

Cu inboxul la vedere" de Dan Norea

0 suflu
Context
Dan NoreaDN
Dan Norea·
... și îmi vine așa de greu. :)

Mulțam, Nelu, Vali, Cornel. Am scris multe epigrame bazate pe omonime și mai ales pe ligamente. Nu trebuie să ne ferim de cuvinte, ligamentul nu este exclusiv un termen rebusistic, este și gramatical.
Ce vreau să spun este că etapa cea mai grea nu este găsirea ligamentului potrivit, construcția sau aranjarea finală sub formă de poantă. Cel mai greu este să formulezi ultimul vers astfel încât ambele variante să sune natural. Pentru că, spre deosebire de omonime, la ligamente de obicei cele două variante au roluri gramaticale diferite (cum e aici, substantiv și verb).
Din cauza asta l-am și \"certat\" pe Ruse pentru că găsește ușor calamburul, dar îl și tratează cu ușurință, astfel încât fie rămâne un singur sens, fie nu mai sună natural. La așa ceva se muncește ore întregi și se \"aruncă\" la coș zeci de variante.
Spre deosebire de el, Nelu merită felicitări pentru modul în care își pune în valoare calambururile .

Pe textul:

Minerii" de Gârda Petru Ioan

0 suflu
Context
Dan NoreaDN
Dan Norea·
Aveam de gând să vin cu un comm încă de la prima treime. Am așteptat continuarea. Partea a doua a venit, dar un îngeraș mi-a șoptit să mai stau. Acum, când e gata episodul, cred că a meritat să aștept.

Povestea lui Săndel despre cuscrii din București mi se pare cel puțin la fel de interesantă și la fel de bine scrisă ca și cea despre nea\' Mihai. Iar căsătoria acestuia cu doctorița, din final, este cireașa de pe tort.

Observi că nu-ți mai laud stilul, e stabil, așezat, îmbunătățirile sunt aproape insesizabile. În schimb poveștile au o prospețime care mă face să te întreb: de unde le scoți, dom\'le? Cred că faci parte dintr-un prototip uman, foarte rar, care se trage din Șeherezada.



Pe textul:

Cîrciuma lui Bicuță" de Liviu Nanu

Recomandat
0 suflu
Context
Dan NoreaDN
Dan Norea·
Carmen, cred că tocmai ai deschis o linie nouă pe agonia: fabula în proză. Iată, deja ți se sugerează noi personaje.

Dacă vei continua, sfatul meu e să ții aproape de politică. E adevărat, peste 50 ani nu mai sunt subiecte actuale, dar pentru moment au mare impact.
Ceva de genul:

\"Papagalul șef Traianus a încercat să-i facă pe parlamentari să strige „Ave Traianus, papagalli te salutant!”, dar aceștia s-au în-chordata și l-au sus-pendata. Astăzi, o bună parte a celor în-chordați au zburat din papagaliera parlamentară.\"

Felicitări!
Norică-fan

Pe textul:

Papagallo Romanus" de Atropa Belladona

0 suflu
Context
Dan NoreaDN
Dan Norea·
Carmen, mai întâi credeam că ai greșit titlul. Se spune \"ține-ți-o tot așa!\" Bine, zic eu, mi-o țin tot așa, dacă așa îi place lui Carmen. Pe urmă mi-a căzut fisa că acolo e un plural și că trebuie să mi-o țin așa împreună cu Ina.

De ce te-am lăsat pe dinafară? Păi Ina dispăruse de pe agonia, dar la emailuri mai răspundea din când în când. Tu când dispari, dispari complet - agonia, email, telefon... Aș putea spune că provoci de-a dreptul panică, am primit telefoane îngrijorate: \"Norică, nu știi ce e cu Atropa? O fi pățit ceva?\" La început mă întrebam de ce cred unii că aș ști mai mult decât alții. Pe urmă mi-am dat seama că eu chiar te știu mai bine, în sensul că ai dispărut și reapărut de atâtea ori, încât nu mă mai îngrijorez.

De ținut sub observație poți s-o faci, nici nu e greu. După cum vezi, ne facem de cap (cu inboxul) la vedere.

Chestia cu fanii e reciprocă. Și aia cu cititul din 2012. Promit să mă prindă sfârșitul lumii cu volumul tău în brațe.
Dan

PS De ce termini toate comm-urile cu zece ?
:)

Pe textul:

Cu inboxul la vedere" de Dan Norea

0 suflu
Context
Dan NoreaDN
Dan Norea·
Cu gura-ți enervantă
Îți spun eu ce să faci,
Ai doar o variantă:
Încep să strig... or\'taci!

Pe textul:

Minerii" de Gârda Petru Ioan

0 suflu
Context
Dan NoreaDN
Dan Norea·
versul 1, bifat
versul 2, bifat
versul 3 și 4, bifate (pană de cauciuc); legătura cu barul (unitate de măsură a presiunii aerului) e mai puțin vizibilă, dar ce e perfect pe lumea asta ?

Pe textul:

Ghicitoare" de Chitul Grigore

0 suflu
Context
Dan NoreaDN
Dan Norea·
Pe căldura cu pricină,
Doar un lucru mă alină
Și îmi dă un scop în viață:
Un morman gros de... bani gheață.

Pe textul:

Efect" de Gârda Petru Ioan

0 suflu
Context
Dan NoreaDN
Dan Norea·
Un banc versificat.


La necaz e campion,
Lângă tine îl tot vezi.
Nu-i normal să-ncepi să crezi
Că îți poartă ghinion ?

Pe textul:

Prietenul" de Valeriu Cercel

0 suflu
Context
Dan NoreaDN
Dan Norea·
Un banc versificat pe aceeași temă.



\"Azi, pe autostrada X,
La orele trecute fix,
Pe contrasens, un tip prea iute...\"
- Doar unul? Eu pe-aici văd sute!

Pe textul:

Proastă, dar cu bun simț..." de Gârda Petru Ioan

0 suflu
Context
Dan NoreaDN
Dan Norea·
Un costum deux-pieces pentru dame

Pe textul:

Ghicitoare" de Deliman Leontin

0 suflu
Context