Singur pe bancă

Îmi place să povestesc istoria câte unui haiku și discuțiile stârnite.
Mai întâi am postat în concursul săptămînal, etapa a 78-a, poemul de mai jos:

singur pe bancă
de ce sunt două umbre ?
toamnă târzie


Sorin Toma Boc
Sper sa nu se supere autorul, dar haikuul ar fi putut \"suna\" un pic mai bine. Mai jos am o sugestie, care scoate banca din problema umbrelor și, cred eu, sună un pic mai firesc.

singur pe alei
și totuși două umbre-
toamnă târzie

Dan Norea
- “singur pe alei” în loc de “singur pe bancă” nu mi se pare o îmbunătățire. În mod evident, acolo nu e vorba de umbra băncii. În plus, statul pe bancă dă impresia de pasivitate, de așteptare (chiar dacă așteptarea e sau pare inutilă), mersul pe alei de acțiune, de căutare.
- “și totuși două umbre-” în loc de “de ce sunt două umbre ?” mută impresia de la persoana I-a la persoana III-a, adică oarecum impersonal.
Acest “de ce sunt două umbre ?” poate fi interpretat in mai multe feluri:
- speranță – e o umbră reală, deci există șansa ca singuratatea să înceteze
- e o umbra virtuală, care îl bântuie pe eroul nostru.
Ceea ce aduce un plus de lămurire este ultimul vers “toamnă târzie”, care nu are numai rol de kigo. Fiind vorba de al doilea plan, de data asta este impersonal. Balanța înclină către ultima variantă.

Valeria Tamaș
Pe mine mă ducea gândul spre două umbre, cea a omului singur și a copacului rămas singur fără frunze, două însingurări vii și umbra care într-o clipă de efemeritate le împreunează destinul. Acum sunt, acuși nu sunt.
Versul doi are ceva ce supără. Poate-l regândești și-l reformulezi.

Dan Norea
Valeria, daca sunteți doi, atunci plec la culcare :))
Adică schimb cu versul 2 propus de Sorin.
În ceea ce privește a doua umbră, ăsta e și scopul, ca fiecare cititor să înțeleagă altceva. Ba, de multe ori, cititorii găsesc o interpretare mai bună decât a autorului. Care autor nu poate fi decât mândru că a lăsat loc atâtor idei.

Sorin Toma Boc
- \"pe bancă\" presupune doar o singurătate locală, \"pe alei\" extinde această stare de singurătate
- nu e atât de evident că nu e vorba de umbra băncii
- mersul pe alei asociat cu singuratatea nu înseamnă neapărat o acțiune, ci presupune resemnare, nu cauți ceva, nu speri ca ceva sa se schimbe în bine, nu mai aștepți nimic; daca adăugam și prezența umbrelor, ar sugera cumva ca singurătatea este căutată, după ce toată \"gălăgia\" din parc a încetat.
- în primul poem, al doilea vers este rupt de primul; în varianta mea, adevărat, autorul nu e musai sa fie subiectul, se poate transforma în observator, eu zic ca această ambiguitate (despre cine e vorba: autor sau trecător?) e un plus și păstrează sensul dublu al umbrei.

Dan Norea
Sorin, între timp mi-a scris și Valeria că nu-i place cum sună versul din mijloc. Așa că am facut un melanj între cele două variante și am postat pe agonia:

singur pe bancă
și totuși două umbre -
toamnă tarzie

Prefer varianta cu banca pentru că mă face sa-mi imaginez, în ipostaza în care e vorba de un tânăr, cum vine o fată prin spatele băncii și îi pune mâinile pe ochi în semn de “Ghici cine-i?” În cazul ăsta, toamna târzie nu mai sugerează vârsta, ci perioada în care dragostea se coace.

Ion Rășinaru
Farmecul acestui gen de poezie constă în multitudinea sugestiilor pe care le poate oferi. Eu am votat pentru cele două umbre:
1 - umbra la propriu (prezența persoanei pe bancă într-o zi cu soare)
2 - umbra la figurat (patina vremii rece peste trupul cald), suprapuse cu \"toamna târzie\" ca preludiu al iminentului... \"infinit\".
Sunt convins că sunt și alte interpretări care nu trebuie neaparat să coincidă cu cea la care s-a gândit autorul.
Să deschidem porțile...