Despre gelozie

Discutam odată cu soră-mea… De fapt e vorba de o soră vitregă, fata soției lui taică-meu… Când voiam să șocăm pe cineva ne prezentam: soră și frate, între noi sunt patru luni diferență… Discutam odată cu soră-mea… Ea susținea că gelozia feminină e mai legată de suflet, iar cea masculină de trup… - Dacă prietenul meu s-ar culca cu o curvă, nu m-ar durea prea tare. Aș face mutre, evident, dar l-aș ierta repede. În schimb dacă s-ar îndrăgosti de alta, aș suferi cumplit, chiar dacă nu s-ar culca cu ea. Pe când la bărbați e invers. Sunt convinsă că dacă i-ai spune unui bărbat că soția lui e îndrăgostită de un altul, primul lucru care ar conta ar fi “S-a culcat cu el ?” La răspunsul negativ ar răsufla ușurat și ar gândi, nepăsător “Las’ că-i trece”. Astăzi, după aproape 40 de ani de la discuție, înclin să-i dau dreptate. Dar cum n-am fost niciodată femeie, voi trata în continuare tema privită numai prin prisma unui bărbat. Am auzit de multe ori părerea “Gelozia nu reflectă atât dragostea, cât simțul proprietății”. Dar, ciudat, părerea asta n-am auzit-o decât din gura proprietății. E posibil să fie adevărată. Dar eu am o părere ușor diferită. Să luăm câteva exemple tipice. 1. Soț și soție, căsătoriți de câțiva ani. Dragoste inexistentă, relații sexuale sporadice, soțul vine beat acasă și își bate nevasta destul de des. Pe de altă parte o înșeală de câte ori are ocazia și nici nu se prea ferește. Sosit acasă pe neașteptate, își surprinde soția în plină activitate sexuală cu un vecin. Ce credeți că face ? a) Își cere scuze că a neglijat-o și promite să fie mai atent b) Își dă seama că a dus relația lor într-un punct imposibil, îi lasă casa și pleacă în lume c) Își snopește nevasta în bătaie și cu un cuțit încearcă să-i ia gâtul vecinului. Evident, răspunsul e “c”. De ce ? Nu din cauza unei suferințe cumplite din dragoste. Nu din cauză că soția lui a avut în brațele altuia orgasmul pe care el nu i l-a mai oferit demult. Ci din cauza onoarei. Pe bărbat îl oripilează gândul că e încornorat și mai ales că vor afla toți cunoscuții. Cuvântul ăsta “coarne” are mai multe victime pe conștiință decât multe altele care par mai periculoase. 2. O femeie măritată are un amant. Se întâlnesc periodic, se simt bine împreună. La un moment dat îl înșeală, mă rog, tehnic vorbind își înșeală soțul, dar să presupunem că acesta nu află nimic. În schimb amantul află și explodează de furie. Îmi puteți spune cum de suportă foarte bine ca amanta lui să se culce regulat cu soțul, dar îl deranjează să afle că a făcut-o cu un alt bărbat ? Evident, simțea cum îi înmuguresc pe frunte mici cornițe. 3. Un bancher singur, în vârstă, a început o relație cu o tânără săracă, frumușică și curățică. I-a închiriat un apartament, o întreținea. Într-o zi a venit la ea inopinat și a găsit-o în pat cu un tânăr. Zbucium, gelozie. “I-am dat totul și ea ma înșeală… îmi pune coarne…” Până i-a dat Dumnezeu gândul cel bun. I-a căsătorit pe cei doi tineri. Toate relațiile au rămas aceleași. Cei doi trăiau întreținuți de bancher. Acesta venea din când în când pe la amantă, timp în care soțul pleca de acasă. Acum era fericit. El era amantul, tânărul era cel încornorat. Și totul cu o bucățică de hârtie, care a mutat coarnele de pe o frunte pe alta. Menționez că exemplul ultim e luat dintr-o schiță de Maupassant citită în tinerețe. Mi-a plăcut foarte mult, dar nu m-a prea ajutat în momentele mele de gelozie. Fiindcă, evident, am trecut și eu prin așa ceva în tinerețe, altfel de unde aș fi știut atâtea ? 4. Soțul vine acasă și își găsește soția în brațele alte femei. Nu e atât furios cât nedumerit. “Ce are tipa asta și n-am eu ? Înțelegeam dacă o făcea cu un bărbat !”. Înțelegea pe naiba, dacă o găsea cu un bărbat explozia era gata. Nu-i trece prin minte ideea că soția lui s-ar putea s-o iubească pe amantă. Singura idee care îi vine în minte este să facă sex cu amândouă. În schimb ar refuza cu indignare să facă sex în trei cu un alt bărbat. O femeie nu pune coarne. E cunoscut faptul că din cele mai vechi timpuri femeia și bărbatul sunt tratați diferit de către morală și societate. Pedepsele pentru infidelitate conjugală erau moartea pentru femei (prin lapidare în vremurile biblice, prin tăierea capului pe vremea lui Henric al VIII-lea) și un zâmbet condescendent pentru bărbați. Care să fie motivele ? Motivul principal pare să fie patriarhatul. Bărbatul era domnul și stăpânul, femeia era, mai ales în vechime, slugă. Bărbatul conducea, el făcea legea. Bărbatul știa carte, el scria textele sfinte (asta e o idee preluată de la o femeie, îi mulțumesc pe această cale). “Să nu preacurvești” e o normă morală adresată bărbatului și pedeapsa pentru o viață întreagă de preacurvie era iadul. Pedeapsa femeilor –omorârea cu pietre- sosea pe loc, ele nu aveau ocazia să preacurvească de două ori la rând. Alt motiv (sau poate motivul principal al patriarhatului) este că bărbatul are o putere fizică net superioară. O femeie care își prinde bărbatul cu alta în pat rareori sare la bătaie, știe că riscă să capete tot ea un ochi umflat. În schimb își ia de păr rivala, acolo are mai multe șanse. Pe de altă parte, dragi femei, v-ați gândit vreodată că v-o faceți cu mâna voastră ? Bărbații sunt solidari, femeile nu. Dacă o femeie trece pe rând prin mai multe paturi, primele care o bârfesc sunt celelalte femei. “Curva dracului”. Culmea este că cel mai mult o bârfesc cele care au trecut prin aceleași paturi. Dar motivul principal, după părerea mea, este maternitatea. O femeie care își înșeală soțul riscă să producă bastarzi, să strice linia de sânge bărbătească. Dacă ceva îl poate scoate din minți pe un bărbat mai mult decât coarnele este ideea că plozii din curtea lui nu îi duc mai departe sângele. Și implicit, marile lui calități. Să vedem dacă există situații în care gelozia reflectă și altceva decât simțul proprietății. Da, de exemplu hipersensibilitatea și o imaginație bogată. Un tânăr își vede iubita cum cochetează cu alții și ajuns singur acasă, începe să și-o imagineze în diverse situații, de la o plimbare de mână cu rivalul, până la diverse poziții, în funcție de competența lui în materie. Aici motivul este lipsa de încredere. Un tânăr sensibil n-o să încerce niciodată să-și pedepsească fizic iubita. În schimb e posibil să-i treacă prin minte suicidul. Imaginația lui bogată începe să brodeze. “Abia după moartea mea își va da ea seama ce a pierdut. Va plânge la nesfârșit și se va topi de tristețe. Poate va intra chiar la mănăstire.” Pedeapsa sună atât de tentant încât unii o și duc la îndeplinire. Sinuciderea, vreau să zic, nu pedeapsa. Pentru că în cazul cel mai bun va fi uitat în câteva luni. În cazul celălalt iubita se va consola în aceeași seară în brațele unui norocos care se nimerește pe acolo. Se spune că o dragoste adevărată se bazează pe încredere și în cazul acesta gelozia lipsește cu desăvârșire. Eu cred, și nu e numai părerea mea, că e vorba mai degrabă de autoeducație. Trebuie să înveți să îți reprimi orice pornire de gelozie, orice suspiciune, orice zvâcnire a imaginației. Altfel, în cazul anumitor meserii practicate de bărbați care pleacă de acasă cu lunile, înnebunești. Este cazul marinarilor –în Constanța sunt numiți mai nobil vaporeni- care au o vorbă “Când sosesc de pe vapor primul lucru este să dau un telefon acasă. Căsnicia mea valorează mai mult de 25 bani”.