Workshop la Nessebar

De când mi-am cumpărat primul aparat digital am început ca, la paginile de jurnal rezultate în urma călătoriilor, să adaug și fotografii care să ilustreze textul. Doar că, în privința fotografiilor, mă încadrez în categoria “amator”, cu toate semnificațiile cuvântului: “1. (Persoană) căreia îi place ceva, care are predilecție sau pasiune pentru ceva. 2. (Persoană) care se ocupă cu o meserie, cu o artă, cu o disciplină, fără a o exercita ca profesionist; diletant.”
În general, fotografiile mele ilustrau textul destul de bine și, din acest punct de vedere, am fost lăudat pentru idee. E drept că, uneori, selecția fotografiilor îmi ia mai mult timp decât textul propriu-zis. De obicei, vin dintr-un concediu cu 1500- 2000 fotografii. O treime sunt bune de aruncat, din cauza vitezei, dar rămân suficiente pentru a-mi lua câteva zile, mai ales că, la fiecare obictiv, încerc mai multe încadrări.
Totuși, amatorismul meu fiind vizibil, am primit în câteva rânduri observații și sugestii referitoare la calitatea fotografiilor. În aceste condiții când, acum câteva luni, am aflat de la un coleg că se înscrie la un curs foto, am exclamat: “Vreau și eu!”




Tiulenovo – un coleg de curs


În prima parte a cursului, au prevalat elementele de teorie. În mare, au fost două cursuri paralele, ca și notele la patinaj: partea tehnică și cea artistică. Elementele tehnice se referă la principiile fotografiei (vezi ochiul omenesc), structura aparatului, rol și modalități de utilizare pentru: sensibilitate, diafragmă, timp de expunere, focalizare, temperatura culorii… Văzând cât de neștiutor eram din punct de vedere tehnic, am ajuns la concluzia că toate aceste noțiuni despre fotografie ar trebui să facă parte din bagajul de cultură generală, cu predare la capitolul Optică din liceu.
Elementele artistice prezintă, de fapt, reguli de încadrare unanim acceptate – punerea în evidență a subiectului, regula treimilor, puncte forte, tăietura de aur…




Tiulenovo – o colegă de curs


Cursul a fost unul universal valabil. Spun asta pentru că fotografia este un domeniu vast, cu multe specializări posibile: peisaj, macro, portret, fotografii de produs (pentru reclame), fotografii de familie, de studio, de evenimente… Odată cu trecerea timpului, din punct de vedere lucrativ, ponderea s-a mutat de la studio la evenimente sau, ca să vorbim pe față, nunțile sunt cele care aduc cei mai mulți bani.
Dar cum nu am de gând să trăiesc din fotografie, m-am hotărât să rămân la preocupările mele vechi – peisajul și familia.




Tiulenovo – peisaj caracteristic


După ce am căpătat suficiente cunoștințe tehnice, am ajuns la concluzia că trebuie neapărat să-mi cumpăr un aparat mai bun. Inițial, văzând aparatele colegilor de curs, voiam să-mi iau neapărat un dslr. Dar am fost la o reprezentanță Nikon din Constanța, am încercat câteva aparate și mi-am dat seama că un dslr nu mi se potrivește pentru că, din cauza ochelarilor, nu pot privi bine prin vizor. Am încercat și un supliment la vizor pentru miopia mea, dar e tare incomod. E adevărat că dacă vrei, poți. Cu alte cuvinte, când îți dorești un lucru, se găsește totdeauna o soluție. Dar oare îmi doream cu adevărat? Am stat și mi-am analizat prioritățile: fotografii în vacanțe, la festivalurile de umor, în familie și... cam atât. Nu mi-am propus niciodată să fac fotografie artistică. În condițiile astea, să-mi iau un dslr ar fi fost ca și cum m-aș apuca de studiul pianului și, în loc de pianină, mi-aș cumpăra un pian cu coadă marca Steinway. Comparația nu e exagerată, cam astea sunt proporțiile. Odată intrat în horă, începi să-ți cumperi obiective din ce în ce mai scumpe, blitz-uri mai puternice, trepiede, grip-uri, filtre... Ajungi la multe mii de euro.
Bun, teoretic există posibilitatea, odată intrat în branșa fotografilor care au depășit stadiul de amatori (în Constanța există un grup de tineri care face periodic ieșiri gen workshop), să încep și fotografii artistice. Faptul că sunt mai în vârstă ca ei nu mă deranjează. Când e vorba de așa ceva, îmi amintesc de Socrate care, cu o zi înainte de execuție, chemase un profesor să ia lecții de muzică.
- Bine, maestre, acum v-ați găsit, mai aveți doar o zi de trăit.
- Dacă nu acum, atunci când?
Dar problema este că eu NU VREAU sa fac fotografie artistica. Pentru că încă o pasiune, pe lângă literatura umoristică, ar însemna o disipare a energiei în prea multe direcții. Și așa nu-mi ajunge timpul.
Și atunci, ca să-mi tai deliberat orice tentație în direcția asta, am hotărât să-mi iau un bridge. Am căutat pe site-uri de specialitate, am fost la F64 din București, am facut comparații și până la urmă mi-am cumpărat un aparat bun, cu zoom manual de 30x, senzor de 16 megapixeli, obiectiv luminos, ecran rabatabil și parasolar (de când îmi doream eu un aparat cu cozoroc!). Abia după ce l-am cumpărat mi-am dat seama că în plus poate realiza, cu un efort minim, niște panorame superbe.




Nessebar - panoramă


În a doua parte a cursului, s-a pus mult accent pe practică. În afara unor teme -ca la școală- modalitatea cea mai frecventă a fost participarea la workshop-uri. Am fost cu colegii și profesorul o după amiază în parc, o sâmbătă seara la o carieră de piatră lângă Murfatlar, în așteptarea apusului de soare, o duminică în zori la cetățile de la Enisala și Jurilovca, vânând un răsărit care nu mai venea.




Enisala - cetatea


Colegii au mai fost și la alte workshop-uri, în Bulgaria la Capul Kaliakra, la Balcic, locuri care nu mă interesau, pentru că le văzusem, iar eu stau rău cu timpul. Dar când a fost propusă o excursie la Nessebar, am acceptat imediat, auzisem numai lucruri bune despre orășelul de pe malul mării dintre Varna și Burgas. Așa s-a născut textul de față, pe care îl încadrez tot la pagini de jurnal.

Până la Nessebar, am oprit în Bulgaria pe malul mării, într-o zonă mirifică, la Tiulenovo. Colegii de curs mai fuseseră acolo, în drum spre Capul Kaliakra, dar de data asta am prins cu toții un soare magnific.

Partea cea mai interesantă la Nessebar este peninsula, o zonă în care, în jurul câtorva ruine din Evul Mediu, s-a născut un mic orășel turistic bine exploatat, având oferte variate – pensiuni, magazine de suveniruri, restaurante, plajă, port turistic și port de pescari. Toate au păstrat un iz medieval și au un parfum aparte. Într-un fel, Nessebar îmi amintește de zonele medievale din Sighișoara și Sibiu. Constanța are și ea o peninsulă cu clădiri vechi de o sută- două de ani, deci ar putea veni cu o ofertă similară. Dar în loc de ruine antice sau medievale, peninsula Constanței oferă ruine moderne – case în paragină.




Nessebar – orașul vechi




Nessebar – ruine la intrarea în peninsulă




Nessebar – biserică veche în stil bizantin


Pe istmul care leagă orașul de peninsulă se găsesc două simboluri ale orașului, o moară de vânt pe stânga și o statuie semeață pe dreapta.




Nessebar – moara de pe istm




Nessebar – statuia de pe istm


Odată intrat în peninsulă, am încercat să aplic ceea ce învățasem la curs.




Un drum trebuie să conducă privirea către o țintă




Spațialitatea este sugerată mai bine de două, trei sau mai multe planuri din ce în ce mai depărtate




Detaliul poate spune mai multe decât întregul


În drum spre hotel, am constatat că și în orașul propriu-zis, arhitecții au avut în vedere păstrarea specificului local.




Nessebar - clădire cu moară




Nessebar - clădire cu arcade


Seara, la hotel, comentam fotografiile pe laptop, iar pe cele mai sugestive le postam pe facebook. Cum pe una din ele, care exemplifica analiza fotografiilor pe laptop, se vedea o sticlă de bere (cred că era a mea), a venit imediat un protest de la un coleg din Constanța:
- Bere? Păi asta faceți voi acolo?

Drept care am aranjat imediat o fotografie de grup, după ce am scos la iveală toate berile posibile din minibaruri, pe care am însoțit-o de un catren, sugerând reclama la bere.

Precum se vede din decor
O recunoaștem toți în cor,
O nouă temă ne-am propus:
Fotografia de produs.





Cu aceasta, vă spunem cu toții:
La revedere!