SOS, Arca lui Noe

Arca lui Noe s-a scufundat. Pamantul nu mai exista. Din rasa noastra prea putini si-au dat cu parerea ce ar trebui ales din cele trei optiuni pentru supravietuire. Doi, trei au vrut sa fie obiectivi, dar nu stiu daca a incercat cineva, macar pentru el, sa nu mai considere poezia doar un exercitiu literar ci mult mai mult. Ma asteptam ca macar unul sa aleaga poezia ca argument de supravietuire si sa spuna de ce. Fie din pornirea spre visare, testand limitele acestei surse de poezie, fie din ratiuni mai profunde. Cuvantul, in stari de criza, poate dezbraca haina lui lenesa si redeveni Putere, asa cum e el dinainte de facerea lumii. Atunci poezia e samanta de supravietuire. Vehiculam nu arta cuvantului, ci fiintarea lui, trecerea lui de la potenta la act. M-am intrebat mereu daca instinctul acesta de a imbraca in cuvinte lumea, nu e un reflex de subconstient al cuvantului care face lumea, un imitatio dei si nu doar un simplu exercitiu de gandire sau un act filologic in care scheletele de slova raman mumii sonore, celor ce vor veni sa ne priceapa. Si spun toate acestea pentru ca nu pot cobori arta, sau chiar orice incercare a ei, la un mestesug mai mult sau mai putin facil. E cred ca e mai mult, e manifestare a spiritului, orice ar insemna pentru voi acest cuvant.