Poezie
Mostenirea
1 min lectură·
Mediu
Când m-am născut o mare fală
Eram băiatul cel mai mic
Am apărut în pielea goală
Fără nădragi , fără ilic
Mi-au pus un nume și m-au îmbracat
Și m-au crescut cu greu
La școală să învăț m-au dat
Apoi și la liceu
Nu m-au bătut sau înjurat
M-au învățat de bine
Și-apoi în ceruri au plecat
Erau mândrii de mine
I-am cunoscut și i-am stimat
Într-una îi regret
Însă nimic nu s-a schimbat
Doar rolul lor discret
Eu sunt acum în locul lor
Părinte grijuliu
Continui ca moștenitor
Ca ei aș vrea să fiu
Mă uit la fiul meu ce face
Mă copiază-n toate
În el aceiași genă zace
O duce mai departe
Și mă gândesc ca om matur
Că asta mi-e menirea
Să le transmit celor din jur
Să ducă moștenirea
Deci , nu uitați cei ce trăiți
Și moșteniți tezaur
Nu după bani să pătimiți
Copiii sunt de aur !
001.364
0