Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Articoleevents

Serile Artgotice 2011

ianuarie

2 min lectură·
Mediu
\"Photobucket\"

Reîncep Serile Artgotice

Miercuri, 26 ianuarie, la orele 17, la Atrium Classic Cafe (Piața Mică, nr. 16), va avea loc prima ediție din acest an a Serilor Artgotice – arte în dialog. Proiectul este organizat de Asociația Artgothica Sibiu, pentru a facilita dialogul între artiști din orașe diferite, dar și între artiști și publicul larg. Invitații primei seri sunt scriitorul sibian Ioan Radu Văcărescu, președintele Filialei Sibiu a Uniunii Scriitorilor din România, și artistul plastic bistrițean Andrei Pandea-Antonescu, autorul proiectului artistic și umanitar „Corul inocenților”, în cadrul căruia are loc expoziția din Piața Mare cu același nume, în perioada 25-31 ianuarie.
Membrii Asociației și invitații lor se vor întâlni cu publicul în fiecare lună, pentru a propune sibienilor un dialog cu artiști locali sau din alte orașe ale țării, reprezentanți a două arte. De fiecare dată va fi invitat un scriitor, iar cel de-al doilea invitat va reprezenta, după caz, pictura, sculptura, filmul, muzica sau alte domenii ale artei. Din Asociația Artgothica Sibiu fac parte artiști și oameni de cultură printre care Călin Sămărghițan, Niu Herișanu, Dan Herciu, Mihai Curtean, Anda Ionaș și Ioana Mălău.
Serile Artgotice au fost organizate cu succes în 2008, 2009 și 2010, stabilind contacte cu scriitori din Marea Britanie, Cenaclul literar „Reflexos” din Madrid, precum și Compania „Artejescal” din Madrid, care a început anul trecut un proiect de promovare a artiștilor plastici sibieni în lume.

Vă așteptăm cu drag!
067324
0

Despre aceasta lucrare

Autor
Tip
Articole
Cuvinte
234
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

herciu. “Serile Artgotice 2011.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dan-herciu/articol/13968413/serile-artgotice-2011

Comentarii (6)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@adrian-suciuAS
Distincție acordată
Adrian Suciu
Felicitari pentru un proiect de calitate, pentru faptul ca ati reusit sa reluati o traditie culturala semnificativa a Sibiului ultimilor ani! Chiar daca nu sint fizic acolo, va rog sa ma credeti ca sint alaturi de voi! Va doresc viata lunga si numai succese in noua serie!
0
@adriana-lisandru-0026649AL
Distincție acordată
Adriana Lisandru
e frumos sa vezi ca astfel de proiecte rezista si se imbogatesc, in ciuda degringoladei economice si a consecintelor ei.
Serile Artgotice au incetat sa fie un experiment, deja au o istorie.
felicitari organizatorilor si mult succes!
0
@anni-lorei-mainkaAM
Anni- Lorei Mainka
Iata o veste mare, ca cineva acolo sus iubeste artele si nu le da pe mina niciunui expert bancar!
Este o initiativa demna de urmat, da, asa cum am auzit nu sunteti la inceput.
La semn !!!! de motivare si semn ca nu v-am uitat.
0
@dan-herciuH
herciu
Oameni buni, vă mulțumesc pentru semne și vreau să vă mai spun că anul ăsta în vara vom organiza și ediția a-II-a la .....Tabăra de Poezie de la Cisnădioara (de această dată cu particpare internațională! ).Tam-Tam.:)
0
@liviu-nanuLN
Liviu Nanu
Felicitări! Abia aștept să ne revedem, poate chiar în primăvara aceasta.
0
@anca-iulia-beidacAB
Anca-Iulia Beidac
continuarea acestui proiect mi se pare extraordinara fiindca este chiar grozav sa afli alti oameni preocupati de literatura si alte arte frumoase in lumea asta guvernata aproape exclusiv de mercur...
acum un an sau doi imi tot propuneam sa vin sa (va) ascult cum cititi poezii... n-am reusit... poate 2011 o sa fie un mai bun pentru mine, si din punctul asta de vedere...
in orice caz, felicitari organizatorilor si viata cat mai lunga & notorietatea cat mai mare pentru acest proiect!
0