Poezie
Cireșul
1 min lectură·
Mediu
Cireșele pe care nu le-am cules,
S-au prăpădit fără rost.
Unele au fost ciugulite de ciori.
Le-au dezvelit sâmburii
Ca pe niște cranii albe.
Celelalte au îmbătrânit
Și s-au zbârcit sub atâtea ploi,
Toamna, pe crengile umede.
Nu te-am mai văzut demult,
Cireșul meu bătrân
Cu lacrimi cafenii alunecând,
Clei dulceag printre riduri,
Pe coaja crăpată.
Dan David, Los Angeles, Ian.-04-2007.
012947
0
O amintire dureroasă despre ce-a fost demult. Emoționanată ipostaza propriei identități ca cireș. Transferul atributelor umane către pom atrage atenția și prin subtilitatea trăirii sentimentului de regret al trecerii timpului (\"au îmbătrânit\", \"s-au zbârcit\"). Finalul poeziei pecetluiește sfârșitul (\"cireșul meu bătrân\") prin integrarea în circuitul continuu al naturii (\"clei dulceag printre riduri\").