Poezie
Uitarea
Indiene
2 min lectură·
Mediu
Everythings but i’d stay blind till the sin the self till
the burn; everythings- sorii-s de catifea mâinile de uitare;
plopii sunt uscați ca deșertul, răni înghițite de piele.
Focul stă să pută rău: fumul, candoarea, gălbuia pătură
aruncată peste. Pădurea se duce încet ca o cenușă în
vânt.
Firele de păr mi le-au tăiat egale pe umăr, iau pălăria
de pai și panglica deșirată; sunt turtită în vârful
câmpiei, vopseaua neagră sub ochi îmi calcă cu saț
sudoarea rece.
- Clipele se curăță ca noroiul de tălpi;
everythings, mi-e rău. În pulpa mea se clatină carnea.
Ascunde de ciutele fripte pantofii subțiri, decupează
cursul nou al apei my self everytings none of these
shine none of these loop none of these Marroco, and
i’d stay blind till everything.
Stelele-s de catifea, ziua-i macedoneeană, o brioșă
moale, o gumă; un corb subțiind balonul pe spatele lui
negru, pe ciocul lui de piatră.
Casc ca un copil;
îs treptele săpate către o baltă verde pe cer, i’d stay
blind i’d cope it, none of them everything all of them
ramadan eu cu razele mele întunecate în păr urechea
descoperită de găuri topazuri infinite în ochii negrii
pleoapele de frunză;
everything stau îndoită răpusă de mările întoarse în
punctul ceresc, irisul pâmântului, paloarea nopților cu
lună- clerul meu e un staul de piele o vintre albă ca iarna.
Mi-e rău, mi-e pulpa strivită de o carne moartă, focul
stă să pută mai rău decât sodele, funigeii, orbitul amar.
001736
0