Poezie
Cimitirul
Indiene
1 min lectură·
Mediu
De unde îmi culeg apa, îmi trec gusturile
triste peste limbă îmi trec adierile albe peste
pulpe- călăresc către pajiște peste dealuri
jupuite de cerbi.
Turmele se termină lângă canal, îmi prind
hamurile în genunchi- cresc încet ploile la
răsărit,
norii aleargă orbi peste mâna de cer din care
sufletele își toarnă clopotele către pâmânt.
Scoate-mă din preria asta din fusta asta moale
ca un ban nou, apa vine dinainte, sădește caii
de pământ, căruțele de crengi, roțile magice
de plămădeală;
de unde îmi culeg apa îmi trec mâinile peste
dulcea ploaie.
Cimitirul crește într-o ciupercă rotundă de timp.
022.582
0
de ce încarci cu atât de multe adjective?
de ce nu aerisești un pic?
îmi place modul în care gestionezi cuvintele, e ok, ai imaginație, le ții bine în frâu, nu ți-e teamă, însă ... VREI SÃ SPUI PREA MULTE.
rezultatul e că nu spui nimic, pentru că omu uită de unde a plecat.
cu prietenie zic astea.