Poezie
Greblele
1 min lectură·
Mediu
Crâmpeie palidă, suptă-n obrajii rezemați de cumpăna plină;
se decojește și scurge în zemuri de culoarea afinei.
Poate orele în care nimeni n-avea să spună nimic,
poate mișcarea care avea să pună praf pe orzuri
- limita groasă a brațului despuiat de razele topite în plumburi moi.
Cerul albastru-potcoavele șterse- desenul curbat în liniile mohorului
- mai facem șotroane în cumpăne albastre,
- frământat ca făina cu apă;
focul deschis în poame, gâtul umezit în fânuri dulci.
Se lovesc de pulpele înalte ștreangurile putrede,
și ierburile amorțesc în dezordinea greblelor albastre.
001.247
0