"Greblele" – 313 rezultate
0.01 secundeMeilisearchYe Man
Ye Man s-a nascut in anul 1921, in provincia Guandong din China. Prima culegere de poezie a publicat-o in 1942, sub titlul "Flautul cel scurt". A luat parte la toate evenimentele hotaratoare privind grelele si istoricele incercari ale poporului chinez. Printre culegerile de poezie publicate dupa 1982 se numara "Scurte sentimente de dragoste" si "Mirajul florilor". De asemenea, a publicat mai multe volume de eseuri si critica. Este membru al Uniunii Scriitorilor din China si vicepresedinte al Uniunii Scriitorilor provinciei Guandong.
1 poezii, 0 proze
Ina
Nu cred ca vreau sa scriu în această fereastră un CV cu date seci. Aș vrea sa spun ca sunt fericită că am avut o copilărie frumoasă, plină cu de toate, șotii și fapte bune, zâmbet și plânset, premii și diplome de la școală, priviri serioase și cuvinte de înțelepciune pe care le-am auzit de la părinți. Acum înțeleg că a fost pe atunci și prima dragoste, care a fost un pic stângace, dar care, cum îmi dau seama la moment, a fost sincera. Acum am ajuns acolo unde trebuie sa fii mai responsabila, mai puțin sincera, mai cu inițiativa, dar cel mai important este ca și aceasta etapa a vieții mele o ador la nebunie, cu greșelele făcute, cu iubiri nerealizate, cu prietenii și dușmanii, pe care ii ador la fel de mult.
8 poezii, 0 proze
Greblele
de Dafina David
Crâmpeie palidă, suptă-n obrajii rezemați de cumpăna plină; se decojește și scurge în zemuri de culoarea afinei. Poate orele în care nimeni n-avea să spună nimic, poate mișcarea care avea să pună...
Ultimul cavaler
de IOANA COMAN
Steaua sângelui a răsărit Părăsiți-vă casele și iubitele lăsați în urmă dorințele și ispitele și urmați-l pe cel nou venit. Steaua morții luminează pe cer Plecați de lângă tot ce iubiți încolonați-vă...
Primăvara
de Nicolae Labiș
În ograda grădiniței Părăsit de astă toamnă, Sub zapadă și sub ploi, Stratul florilor ne-ndeamnă. “Avem sape mici și greble, Hai să semănăm și noi”. Lopățelele mărunte Mușcă-n strat ca într-un munte,...
Gentuța galbenă cu cinci scrisori
de Andreea Cristina Șarba
I Plângeam. Atunci am început să mă ocup de păsările cu ochi roșii din vârfurile degetelor mele. Le rupeam aripile din cauza lacrimilor prefăcându-mă că mi-am rupt câte o unghie și-apoi le ojam cu...
Iubirea-jind de animal
de Dragoș Vișan
Iubirea-jind de animal Nu pot să spun ce m-a apucat să-ți scriu, să știi, ferit de alții, cât mai prescurtat: ################### O, totuși scriu cu mult pământ aruncat de labe, cu greblele...
cu grebla de lemn...
de Miclăuș Silvestru
gata cu plugul – pu grebla bunicului cu coada-n apă * râul aproape – dinaintea plugului toate pietrele * plugul pregătit – doar gunoaiele mai mari trase cu grebla * plugul lângă hat – grămăjoare de...
Străbătând ceața 11
de nicolae tomescu
Și în acel an viile au fost lucrate ca întotdeauna. Ultimul greblat și jutarii, care erau la datorie, făceau ca strugurii să fie în siguranță. Mai încercau ei, unii feciori, să intre, în nopțile cu...
Un veac de singurătate
de Diana Lorena Țugui
UN VEAC DE SINGURÃTATE Gabriel García Márquez ,,semințiilor osândite la un veac de singurătate nu le era dat o a doua șansă pe pământ.’’ Nu căutăm să identificăm neapărat în literatură răspunsuri,ci...
Matusa Anita
de Viorel Darie
Mătușa Anița (Din volumul Bucovina - plai de basm și dor ) Veniseră câteva zile călduroase din cale-afară, încât toată lumea dădea zor cu cositul și strânsul fânului în stoguri, știind că după...
Floríi, flórii de peste tot
de Dragoș Vișan
Florii i s-au deschis petalele cărnoase. Anul acesta Floriile cad înainte de înflorirea lalelelor. O să avem, după marea săptămână, Paștile cu lalele înflorite. Luminos drumul florilor. Deschidere a...
La fân
de Gustav Sack
E iulie, și în căldarea largă s-a așezat zăpușeala așa încinsă, așa înăbușitoare și încinsă, că marginile împădurite ale căldării mai să se dizolve în azurul lăptos al cerului, atât de tare tremură...
Vin părinții de la Bucuresti
de Viorel Darie
Vin părinții de la București Trecuse deja o lună de când Ionuț își petrecea vara la bunici, pe vârful muntelui. La început parcă treceau zilele mai repede, fiind curios să vadă de toate, să...
te astept !
de Andrei Neagu
picura in mine grelele clipe ale asteptarii cercuri mari de dorinta concentrice aceleeasi sperante se intind, intr-o iubire fara margini chemandu-te este timpul nostru iubito!
Să-mi spele ploaia
de Popica-Savin Alina-Roxana
Să-mi spele ploaia grelele păcate Și sufletul să îl transforme-n scrum, Căci dorul care zace încă-n el se zbate Înmugurind din ură, el se preface-n fum. Să spele ploai-a mea singurătate Căci ea...
Nimeni nu poarta pasii prin parcuri
de Simona Popescu
in seara azurie nimeni nu știe de unde se pătrund grelele istoviri alea cugetelor inrourate eu îl aștept pe cel nou mâinii mele stângi cu o înfiorată dulce mirare mă ascund după silueta unei frunze...
Îmi vâjâie....
de Ionela van Rees-Zota
Îmi vâjâie-n tâmple zeci de bucăți din ciutura scurtă a timpului meu și grelele vorbe, ce sunt cu lopeți mă fac să-mi ardă gâtul ce-i greu. Îmi vâjâie-n tâmple sute și mii de vreascuri a timpului...
Nesomn…
de Virgil Titarenco
Crezi că nu știu la ce te gîndesti…, ascunsă după grelele pleoape Ca după niște umbre de gînd… Ești tot tu și totuși ești altfel, Crezînd că eu nu te știu… …… Este o vreme de ceață și dor; Înspre...
secunda
de sanziana
sa-ti adorm pentru o clipa in brate si capu-mi sa-ti cada pe piept sa inchid mult prea grelele-mi pleoape sa nu-mi pese ca totu-i nedrept sa te nasti inc-odata cu mine sa renastem pe rand amandoi sa...
