Mediu
în camera de hotel ard draperiile șampania palpită la rece
așa cum bine știți în astfel de locuri cuburile lasă urme umede pe piele
de la sinele ascuns de viața de familie de șefu de ghetele de anul trecut
așa cum bine știți aici e o crescătorie de fluturi cuvioși
care în zori își smulg din os aripile și se fac manageri tați ingineri preoți și soți
ție cine îți calcă cearșafurile
câteva animale au dormit sub fusta mea aseară cu boturile în adâncitura genunchiului
mi-au încălzit zborul animalele aseară din cearcănul stâng s-a scurs o minciună
în bărbie s-a oprit și-mi atârnă pe față ca o gură ruptă
în camera de hotel miroase a dezinfectant și-a valize
aici iubirea e o caramea lipită de măsele
totul se topește totul arde totul e viu totul muge totul respiră
pereții au pori tavanul e-n suflu asistolic
e-atâta dumnezeu în camera de hotel încât dacă i-am face vitralii
ar fi mica noastră biserică
bărbații se nasc în camerele de hotel
eu plec tiptil îi sărut pe frunte ca o mamă
le scriu cu rujul pe oglindă valoarea facturii
viitoare
ai dreptul să ieși din cocon crede-mă ai dreptul să ieși din cocon
decât să pui coarne naturii
001.821
0
