Tulburătoare, adoarme sub pleoape lumina
și se strecoară prin gene tăcută, spre asfințit...
Prin huma mută rătăcesc vobe, rătăcesc gânduri
și-n humă se-ngroapă.. iar huma-n adânc...
Ah.. câte
Tu ești un Zeu.
și eu…
pribeagă-n lumea ta
cu ploi și vânturi – încâlcite-n păr..
Cu gânduri -
Răzlețite-n fum nocturn
Cu vise despletite – aruncate-n stele
Apoi – sorbite însetat din rouă,
Sînt mut.
Privesc Pământul
și-mi pare că e viu,
c-o față de anahorete înțelept,
tăcut și el...
de parcă totu-i de la sine înțeles
de-o ordine neîncăpută în
Era o iarnă aspră și corbi sburau în vânt năprasnic,
Iar brazii falnici, spre înalturi, fruntea de-argint își ridicau fantastic.
Urla în crivăț lupul, jalnic, iar sufletu-i era flămând…
Din
D