Poezie
*
1 min lectură·
Mediu
Tu ești un Zeu.
și eu…
pribeagă-n lumea ta
cu ploi și vânturi – încâlcite-n păr..
Cu gânduri -
Răzlețite-n fum nocturn
Cu vise despletite – aruncate-n stele
Apoi – sorbite însetat din rouă, inspirate..
Cu turme de oi albe si miei negri, dintre care -
Aleg tot ce-i mai bun ca să-ți aduc ofrande…
Mă transhumez: din văi, culeg desimi de neguri în toiag
Și-nfrunt abruptul stâncilor cu vehemență, stoic
M-arunc în râul care mă lovește-n piatră, în vâltoarea-i
De-mi curăță din sânge ne-adevăruri.
Și hăituit-apoi, de lupi flămânzi, prin codri să-mi revărs durerea
Să plâng cu sânge, înghețată-n crivăþ, dar să tot merg, ca Ana spre Manole
În vârf, cu mâinile întinse-n soare, mă topesc…
În umbra-mi se reflectă un crucificat
M-am prins cu degetele-nsângerate-n spini, ca să ajung să mor pe-al tău altar.
Ca să-mi zdrobesc genunchiu-n piatra Templului tău sacru, să ard în rug…
Ești Primul Om, acel Prim Om la care e-atât de greu s-ajung.
00760
0