Afara-i metafora de ninsori
Ii pastel de cuvinte
Petale, prin sita
Cernute, de flori
O carte intraga de vorbe, culori
In vise ascunse-nainte.
Imi trec printre ele
Privirea
Te aflu si-mi
Stau uite-așa
cocoțat
pe muntele de iluzii
călare
pe firul meu de nisip
Și tac
Și nu spun nimic.
Mă gândesc și aștept
Să-mi ajungă la picioare
fluxul de argumente
aluvionare.
Mă duc
Ninsul și lumina zăpezii
îmi obosesc rătăcirea-n visare.
Eu mă ascund în melcul din ureche
în ceasul amiezii
unde umbra mea se sprijină periculos
de nămeți – palide păreri.
Noaptea, când ies
Sunt sigură c-aș putea să ating
lumina
cu lacrima
cu tăcerea
cu mâna
Și dacă te-ai așeza pe umbra mea
sunt sigură,
m-ar durea.
Mai bine să ședem pe marginea orei
Să vorbim în graiul
Îți dăruiesc
cele câteva cuvinte
care nu s-au născut încă
în minte
Sunt încă fragede, tinere,
verzi
chiar dacă tu azi
nu le vezi.
Ia-le, prefă-le
în cuvinte bătrâne, mature
ca sucul
Cum te-am lăsat în urmă mi se pare
că toate câte s-au născut apoi
s-au închinat întâi privirii tale
și au crescut încet, încet, cu noi.
Eu te-am văzut foșnind de-atâtea ori
încât și frunza ta mă
Am fost o vreme director
într-un institut de cercetare,
producție și creștere
de domnișoare.
Studiam acolo circumstanțele-n care
- numai pe jumătate -
au rămas fetele
Dac-ar trebui să botez o țară
Aș scălda-o în mare
Și i-aș zice: Leia.
Leia de leu,
de la lei,
de la puternic, feroce,
cum au fost ei,
cum suntem noi.
Leia de la eroi.
Leia de la viteaz,
Se aud
Frematand
Cai
Sub pamant
Si
Pe spatele lor
Inseuat
Un voievod
Aplecat
Tine de frau
Caii ce fug
Si fac din coamele lor
Lame de plug.
Si astfel
Graul meu
Stau si privesc
Manunchiul de radacini
Dinspre varful lor
Spre tulpina
E foarte inalt
Pana acolo sus
La lumina.
Strapung cu privirea
Milenii
Prin pamant
Eu nici nu mai stiu
cine
CP