Cristina-Monica Moldoveanu

Să te îndrăgostești de moarte poate să fie periculos. Moartea e deci fecioară și pudică, dar nu iartă pe nimeni.

Mulțumesc, Ottilia și Florin, sunt copleșită de bunăvoința dvs.

Se poate, e puțin mai diferit, voi schimba chiar - și eu mă gândeam că nu prea merge. Era un fel de legătură ca de la mamă la copil sau invers, dar schimb.

Și mie îmi place mult, dar nu prea înțeleg finalul. E misterios - fie ești adulmecată, fie adulmeci, fie singurătatea te înfrânge și pune botul supărată pe labe. Aerul chiar asta este. Ar mai fi și muzica.

Da, un fel de rime incomplete, domnule Florin, mulțumesc pentru apreciere, am ezitat să o postez din alte motive, dar m-a impresionat ninsoarea de azi-noapte.

Domnul bătrânutrăgător, sincer stilul dvs. mi se părea prea tern uneori, dar această poezie mi-a plăcut mult, fiindcă e mai lirică decât celelalte ale dvs., are o viață a ei aparte, are momente cheie și suspans - deși acesta nu e punctul ei forte. Aleg: ”cuvintele spun mereu adevărul, chiar și pentru surzi”, m-a impresionat plăcut, fiind mai filozofic. Dar sunt și imagini plăcute în rest, are doar dezavantajul - poate e doar părerea mea - de a fi puțin infantilă, puțin predictibilă. Dar e un lucru pe care mulți îl apreciază. Și da, lămpile sunt mereu umane, întunericul nu întodeauna.

Mulțumesc, LIM, să văd dacă mai pot să o mai schimb...

Fiindcă cred că poezia aceasta este o poezie bună, nu doar un tip de poezie, revin să remediez ce uitasem, steluța. Tonul din poezie nu e plicticos, fiindcă există câteva cuvinte cheie care rup liniștea tabloului din când în când: poze moarte, ordinea, masează, stropul cu care se trezește, maly - acestea au fost pentru mine indiciile, dar pot fi altele pentru alt cititor, e un ritm interior care se leagă și merge spre rezoluția din ultimele două versuri.

Cred că e corect și gheare. Mulțumesc pentru steluță.

Sigur că da, Bogdan, am muncit să găsesc cât mai multe colțuri și laturi ale fotografiilor. Mulțumesc pentru opinie.

Sincer, mi se pare că așa s-a întâmplat - vezi câteodată, în față, la tablouri, spectacole și diverse nenorociri, o mare de telefoane mobile luând poze - parcă e ceva furat din vraja momentului, ceva din amintire - dacă mai rămâne - e falsificat. Mulțumesc pentru popas.

Frumoasă expunere a unor momente cheie din viață, a unor necesare tabieturi și ritualuri. Din așa ceva apare nevoia de poezie. Nu sunt banalități și creează o formă cu goluri pe care cititorul le completează.

Domnule Petrea, mi-e puțin mai greu să vă înțeleg, deși și eu sunt complet singură și chiar de mult timp. Probabil că e singura dvs. bucurie, fereastră etc. și pentru mine e aproape la fel. Dar cred sincer că sunteți puțin prea naiv dacă cumva vă interesează cifrele vizitării unei poezii; eu presupun că sunt puțin umflate, sau chiar cataclismic umflate, de exemplu cele de la recomandate cresc repede, au probabil un contor special al lor că altfel e absurd așa o diferență față de celelalte, care și ele sunt probabil magice. Dar, recunosc și mie îmi place magia cifrelor și mă distrez, mai ales că pe blogurile mele abia acum câte 10 vizionări pentru aceeași poezie care are sute sau mii aici în ani întregi. Noi între noi ne mai citim, dar ceilalți? Pentru ce să plângem deci pierderea nivelului? Cei care ne citeau și neplăceau vor continua să citească la fel. Prea puțini oameni noi ne vor ocoli. Deocadată însă e ceva temporar - starea nivelului meu este tot dublă - pe siteul nou este 120, cum fusese, aici 10. Și eu am crezut că nivelul mi-a fost coborât, dar nu m-a deranjat mult, fiindcă deocamdată doar citeam mai mult decât scriam și în ultimul timp au apărut multe poezii rant, care mă cam irită - dar moda vine, moda trece, tu privești la toate rece - sunt convinsă că acești noi recruți sunt bine intenționați, dar mai sunt și alți factori.

Mulțumesc frumos, Anișoara. Există bariere destule, dar sufletul nu le recunoaște. Numai bine și din partea mea.

O poezie discretă, gingașă, frumoasă. Mi-a plăcut imaginea cu zăpada în scoarța copacului - ei, copacii, au un rol așa important în potolirea sau accentuarea urgiilor naturii. Se aud zăpezi e iarăși frumos.

Tristă situație... cel puțin ai lângă tine marea, soră bună și care mereu inspiră poezie prin valurile ei. Iarna e și mai greu, dar ai mereu alinarea poemelor.

Mulțumesc pentru semnul tău de lectură, Ottilia. Așa este, poezia e o activitate individuală, dar contează și cititorii. Gânduri de bine și pentru tine!

Text plin de sarcasm... las și eu un semn de trecere: vine la mine tocmai când mi-am pierdut un motan la care țineam mult...și eu chiar am un vecin chinez, dar motanul meu era șchiop de curând și ... asta e viața. Oricum pisicile sunt animale folositoare, dar au și suflet și ne pare rău de ele parcă mai mult ca de viței sau porci, chiar dacă nu înlocuiesc oamenii. După cum se spune, au fost mumificate de egipteni. Ca poezie, nu prea îmi place, mi se pare doar rant poetry, dar mai puțin reușită. Și eu am scris mai demult câteva.

doar o notă explicativă - la ultima poză este un artificiu al gândirii care poate că nu poate fi gândit. Între cele două margini ale curcubeului, care seamănă la culoare (roșu și violet) ar exista poate o culoare ipotetică, inexistentă de fapt, de mijloc, care unește curcubeul într-un cerc prin amestecul dintre acel roșu și violet. Întâmplător în fotografie, printr-un efect de lumină natural, poza a ieșit cu o culoare roșu-violet printre frunze.

Am reușit să postez fotografii în acest text. Nu am postat link, ci direct pozele din calculator, cu pixeli mai puțini. Totuși mă întreb dacă e bine așa, fiindcă mă tem că astfel site-ul se încarcă prea mult - eu personal nu voi posta fotografii des sau multe, dar alții? Adică mă întreb dacă vor rămâne pozele așa.