Poezie
Heliomarină
2 min lectură·
Mediu
soarele apunea convențional,
tot mai însângerat, tot mai lent după solstițiul de vară
mi se părea un mister că timpul trece mai încet în zori
dar el răsare mai iute decât coboară,
brun-chihlimbariu, ca mierea de pădure
mi se părea un mister că toamna cresc umbrele
că unii oameni stau drepți și împlântați ca niște catarge,
ca soarele la echinox
fiindcă numai toamna și primăvara există momente egale
dar diferența este că toamna frunzele sunt mai greu
străbătute de soare
că nu mai pot fi frânte blând și fără zgomot în palmă
ca pielea de gușteriță era pielea mea,
strepezită și dureroasă, oferită privirilor
bărbatul era ca un soare cu gheare
și nu credea nimeni că vântul adie ca să aducă cuvântul,
ca să-l scoată din gâtlejuri încordate,
din pumni și picioare, din mușchii mari ai pieptului
că poate fi furtună din nimic
și inima ca o pasăre închisă care țipa să zboare,
să lunece prin colțuri, să iasă dintre gratii
și soarele o chema către el, uitasem că și eu eram soră de soare,
eram atunci doar o corabie care respiră cu toate pânzele,
cu un echipaj revoltat care bate cu disperare în fier și în lemn
până se deschideau porțile cerului și cădeau apele
toate deodată și vântul delira o vijelie întreagă
oamenii calmi încercau să oprească ruperea punților,
dar prea târziu după nesăbuință
021.698
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 226
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 28
- Actualizat
Cum sa citezi
Cristina-Monica Moldoveanu. “Heliomarină.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristina-monica-moldoveanu/poezie/14167344/heliomarinaComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Ce bucurieee!
Felicitări!
BG