Staționare

Îmi amintesc aievea cum eram îndrăgostită de un bărbat dintr-o sală
de așteptare, unde au curs multe întîmplări nevăzute între noi și
vreo cinci anotimpuri.

trenul accelerat numărul… cu plecare din…
El își așeza pe bancă hainele lui de ploaie lipite de ale mele,
își agăța lodenul albastru în cuier peste pardesiul meu maro,
mă privea secunde întregi prin miezul pupilei, cădea în mine pe acolo
cu inima lui încolțurată și eu simțeam cum cresc iar bobocii de iasomie.

va avea întîrziere 119 minute…va sosi la linia…
Ceea ce a fost interesant și incredibil era că tot ce fusese gri
în lume începuse să fie moale și mai puțin cenușiu. Simțeam cum
respirația mea ca fluturele afîna penele porumbeilor și netezea
norii de furtună; îmi găseam mai întîi sufletul, și apoi genele
tremurînd, între pieptul și aripa deschisă a păsării, ori exact
pe marginea craterului săpat de soare în nori atunci cînd ploua
cu soare. Simțeam cu podul palmei ceva blînd și bun orice aș fi atins,
precum cîntecul de leagăn cu voce joasă și caldă, pe care pruncul
îl pipăie mai mult decît îl aude.

Trupul meu era o salcă foșnind bănuții ei de argint, prindea la copcă
soarele cînd răsărea agățat de vălul norilor, îl trăgea cu puterea sus
pe cer, somnoros și obosit din hora stelelor care mă răvășise și pe mine,
prea tînără pentru ochii puternici ai bărbatului; eram ștearsă ușor
cu guma de același creion gri care mă desenase, și la fel porumbeii,
norii și fumul. Trupul meu era mai puternic decît mine, știa exact
pe unde să meargă ca să afle florile alb curat, umbrind ușor zidurile.

cu vagonul restaurant în spatele locomotivei…
După doi ani drumul mi s-a schimbat și de atunci a fost interzis
să port ceas de mînă; timpul meu a devenit bun public măsurat la ceasul
din sala de așteptare de la subsolul gării, unde mirosea a hamburgeri
și teancuri de ziare necitite. Eu nu mai știam căt e ora.

trenul va staționa 20 de minute…