cu dor de tine prin rigole
mierea crizantemelor
neputincioase priviri plimbi
pe curgerea mainilor mele si mai departe
prin subtierea lor spre pierdere.
si ce frumos joc de-a v-ati
Þipete amenințări lovituri de bâte cel mare pune pumnul în gură celui mic și cel mic își pleacă capul se retrage înghite noduri mușcă pietre îndoaie fiare își înfige dinții în carne să țipe de
Buzele, crapate de albii pe unde doar sarea a curs,nu rotunjesc nici un cuvant.In ochii deschisi mereu,asemenea gurii,se casca lipsa de sens.
Nu intinde palma.E de-ajuns ca exista si pana la
Lacrima lacrimii
mor lastarii si-n laturi
mi se zbat ca de-o toamna timpurie
pasarile pasilor
in pleoapa imi creste un pui
de caprioara.
nu-l smulgeti!sa zburde
in ochi cu
Te-ai oprit privind umbrele
Din fereastra si eu dincolo
Cand doare lumina
Dau drumul fluturilor
Doi cate doi patinand sub cupola circului
Copacii isi uita toamna prin
cand marea poezie e cea nescrisa,
nu-mi atinge sufletul
ce dogoreste inchis intr-o nuca,
ma mistui mustind de flacari
sub coaja ce respira racoare.
nu-mi topi mugurii de sange
aninati de
Ma inalt asemenea
Miresmei limpezite de ploaie,
Sunt fir tors din caierul de nelinisti,
Funigel ,unduind nestiut.
Cand mana grea mi-o scutur
Lacrima fuge din rod
Se resoarbe incet
sunt floarea-soarelui,
mereu cu fata catre tine,
mi-s ochii plecati?!!
zambesc...pamantului
care-mi tremura in priviri.
ce dulce umilinta...
sunt floarea-soarelui,
mereu cu fata catre
Am crescut impreuna de cand ne-a sadit unul langa
altul un barbat trecut prin toate valurile vietii
care, inainte de-a muri, fara copii, fara vreun suflet
langa el, s-a gandit ca singurul lcuru
trupul mi-e tolanit in caliciul noptii,
gandurile mi-s inhumate in polenul de stele
si le-ascult reverberatia trista ce se stinge incet
lasand ca aripa moale a visului sa-mi poposeasca la
De cand a mai crescut si a inteles de ce in usa de la camera sa era o gaura acoperita cu hartie, se intreba care e rostul lui.Stia cine a facut gaura, stia ca maica-sa e menajera prin casele celor
Nu cere copacul vulturul sa-l stie
Cu bratele stranse
El e acolo si asteapta
Din rotiri largi o aripa va fi a lui
Sa-i tina loc de frunza
Nu cere vulturul sa fie
El e acolo si asteapta
Si
ai sa ma aprinzi,nu?ma aprinzi
soare in zori sau sa astept apusul?
frunza ce sunt,in pumnul meu pana atunci
ce sa strang?copil,pe tarm pietre adunand,
sa te astept la intamplare lovind cu
nu-ti asterne inca pasul
nu poti merge prin lume singur
nu poti trece printre oameni cu mainile goale
in preajma ta zburda
litere albe in noapte
ceva freamata la picioarele tale, Gulliver,
o
Se naruie cetatea
Fir cu fir
Treapta cu treapta
Ca oglindita in ape
Treapta cu treapta
Fir cu fir
De la un mal la celalalt
Se arata cetatea
Ca dintre salcii luna
Si cine crede ca poate sta linistit ,culcat , rumegand si ultimele resturi de iarba, privind drept in fata, nici putin mai la stanga nici mai la dreapta, doar in fata, asa, ca sa nu doara? .Aratam
valurile inspumate,
zglobii se imbujoreaza
ca muribunzii cuprinsi de febra
ce sclipesc de prospetime inainte de a-si da duhul,
abandonandu-si in refluxul lor
umbra unui suras.
cand
Ma apropii de usa, cu apasarea de-a indura sa-mi fie furate zilnic opt ore din viata.Clanta este infasurata intr-o sarma in al carei capat-ascuns vederii- mi-am zgariat si de data asta palma.Durerea
simt abisul crescand,
il simt inaltandu-se,
sagetand in ochiul tau gri-albastru.
ma privesti,
si vrei sa-ti invelesti sufletul cu pielea mea subtire.
cobor,
in linistea albastrelelor