joc în joc
Mi-e drag de capul în care trăiesc, El mi-e casă, el mi-e masă, Iar lacătele lui mă apără de lume. Nu-mi fac griji de-i cutie sau castel, Ba chair e o planetă plină de mine, Și în lipsă de
Totul într-un nimic
Din inimă îmi plânge un război, Prin piele vor să-mi iasă sulițe, O luptă pentru viață se întinde sub sprâncene, Iar deasupra ei sunt straturi de pământ. Ca o lumânare mă ard cele Ce-ar fi
nu din vorbe
Mi-e teamă de criticul meu, Că nu va vrea să vadă ce văd eu, Că nu va înțelege slaba mea făptură, Că nu-mi va împărți decât o neagră ură. O ură pentru tot, Pentru că nu pot, Să ajung ca
Tu și Conștiința
La cine râzi tu Suflete, La ce ființă caldă, La ce lucru frumos, Ce-n ochii tăi se scaldă? Cine-a reușit, Să-ți tulbure eternul, Să-nduplece un zeu, Să-și redeschidă cerul? Ba râzi, ba
O nouă zi
Cum ei îi ardea de șagă, Se ascunse-n dulăpior. Vai! de nu ieși domnișoară, O să leșin, o să mor! Iar de m-or afla stăpânii, Că te pierd fiece ziuă, Ah! pariu că o să-i mânii De-or să-mi
M-a numit om
Mamă, te rog, Nu mă-nvăța să merg, Învață-mă să zbor! Mamă, nu-mi zâmbi Când vezi că mă târăsc, Plângi, ca să plutesc! Mamă, nu-mi întinde mâna Ca să mă ridici, Aruncă-ți doar
nedreptatea minunilor
Nu ți-e silă să citești Pe vreun condeier absent, Ce te face să-l urăști De la primul său cuvânt? Nu ți-e greață când asculți, Pe vreun ciob? auzi tâmpitul Cum încearcă-n două