Cristina Climov

\"printre nasturi straini\" mie mi-a crea imediat imaginea unui om foarte foarte mic, poate un inger, poate un suflet, mergand pe marginea unei camasi rosii barbatesti incheiate .
Poate ca Dumnezeu poartă cămasă aceea iar noi, oameni, in cimitirul țesăturii sale.
iar cerul? Sunt și cavaleri care flutură steagurile acelea?

si de sa nu te porti si hainele straine, dacă alții îți poartă ție cuvintele străine?

Am început lecturarea textului dintr-o curiozitate: iferența aceasta între universul pe care îl descrie ideea de “rețetă cu fantome” și șocanta imagine a “inimii la tigaie”.
Un inceput superb, aș spune eu, prin fixarea temporală cu “decembrie” și stabilitatea oferită de singularitatea lui în context.
Se prelungește apoi ideea, nu foarte brusc și nici foarte dur, printr-o imagine olfactivă. E poate un fel de pregătire pentru avalanșa de idei care va urma.
Întinderea versurilor crește brusc. Asa cum observa și Ligia Parvulescu, “C”-ul acesta multiplicat “blocuri din corcoduși descărnați prin canale se scurge” dă textului un ritm sacadat, poate nu foarte reusit într-o enumerație ca aceea.
Interogativul “vă amintiți?” păstrează contactul cu cititorul, creează o conexiune plăcută și menține atenția.
Apoi, o serie de idei plăcute, ludice și ironice laolaltă, exprimate simplu și accesibil “creta de pe uniforme
ne transforma pe toți în coșari peste care a nins”,” și azi mai cred despre sistemul meu circulator că este o hartă
pentru care
dacă o rup
tata va ieși din ulei să mă bată

mult timp îi vor rămâne întipărite amprentele
acolo unde el a sprijinit – să își tragă sufletul – peretele”
Batoanele cu mac sunt desprinse din aceeași copilărie, doar “bișnițari”întrerupe lanțul de imagini infantile.
Poate că și bagheta este în cele din urmă tot un baton cu mac,”lacul e o simplă baltă de ploaie”(și aici aș adăuga că sintagma „baltă de ploaie”are nevoie de câteva corecturi pentru a-și căpăta sensul,ca baltă de la ploaie sau apă de ploaie, nu știu, oricum, nu mi se pare validă).
Finalul nu e trist pentru că nu-și pierde din intensitate,o trasnformă doar în sfârâitul inimii din tigaie.
Poate ceva mai târziu, cu respect
Cristina Climov

...am avut de multe ori ocazia sa citesc si recistesc versurile dumneavoastra...mereu cu aceeasi placere...cu aceeasi senzatie...aceeasi sete...
o poezie trista. o usa clar-obscura si trista...
ceva care imi aduce aminte de Zenobia a lui Gellu Naum, si e placut sa fie asa,
poate ca finalul acela l-as fi preferat \"o dragoste stranie\"...
in rest, ocuegere placuta de cuvinte si stari,fara imprecizii, sau intreruperi,o traire asemeni sentimentului...
cu stima,
cristina

Probabil ca va trebui sa ne privim mereu prin cioburi pana vom deveni pinguini,sau himere, sau cuburi negre,dense, mate,cu ochi.macar ochii ii vom pastra din starea actuala.
Imi place mult textul.
Eulor,Saria,Tarin...personaje,himere,depersonalizari...sau doar pinguini ciufuliti.

este primul text pe care ti-l citesc,Mihai, dar cred ca imi place.inceputul...e destul de profund si se abate placut de la tipul scrierilor de azi.Imi place mesajul, dar mai ales cursivitatea.cred k are un mod simplu dar sugestiv de a transmite.aa,si poate k sunt subiectiva:adresarea(falsa sau nu) a versurilor la persoana a II-a, ma impresioneaza in mod deosebit.