Strigătul tăcerii
Privesc pe fereastra pustiită de-amor
Și simt cum-ți se zbate inima de dor.
O inimă strivită de spini și nesomn,
De nocturne coșmaruri și de-al pasiunii fior.
Se stinge azi
Privește-mă
Privește-n ochii mei să vezi,
cum râd atunci când vor să lăcrimeze.
Nu-ncerca minciuna să-mi ascunzi,
când adevărul e mult prea crud
ca din inma ta subtil să
De ce?
De ce te visez în fiecare noapte?
De ce-mi apari în fiecare gând?
De ce vreau să te mint ca să-mi fii aproape?
De ce vreau mereu să te aud?
De ce vreau să te văd în fiecare clipă?
De
Plutesc prin frunzele ce cad
în miez de toamnă la pământ
și nu-nțeleg de ce mai sânt
aici, departe de-al tău gând.
Plutesc prin frunzele ce cad,
ce mă întreabă «unde ești?».
Eu le răspund că
Dac-ai ști că-mi ești cu inima străină
Te-aș ruga să te oprești
Și să-asculți cum bate iar nebună
Și vrea să-ți spună iar să te oprești.
Din mersul tău în noapte crudă
Cu vise din nesomn
Tăcerea-n doi e dar divin,
cu lacrimi ce se prefac în zâmbete.
Îmi șoptești la ureche mereu să vin,
să fim alături, s-auzim doar a iubirii sunete.
Tăcerea-n doi e elixirul vieții,
cu păsări
Ninge, iubite în miez de vară
Ninge peste noi cu flori de plop
Te iubesc pentru că ninge
Te iubesc pentru că e soare
Plouă, iubite cu gândurile tale
Plouă spumos din norii senini
Iubesc puful
Luminile din ochii mei se sting
ca doi aștri ce-au căzut într-o noapte pe pământ.
S-au oprit acolo unde dragostea se preface-n lumină.
El a privit-o pentru ultima oară,
iar pe obraz râdea cea
Privesc pe fereastra pustiită de-amor.
Și simt cum-ți se stinge inima de dor.
O inimă strivită de spini și nesomn,
De nocturne coșmaruri și de-al pasiunii fior.
Se stinge azi lumina din ochii
Patru colțuri sfinte
Cu covrigi și cu colaci.
Sunt patru colțuri cu icoane,
Ce miroase-a busuioc și fragi.
E sfântă casa bunilor blajini,
În ea se-ascunde tâlc și-nțelepciune.
E atât de
Inima mea are șapte răni.
Luni am simțit un ghimpe.
A fost dragostea.
Marți m-am luptat cu iluzia,
ce s-a înfipt în suflet pentru totdeauna.
Miercuri m-a strivit sulița lui Cupidon.
Joi s-a
Și iarăși plouă-ncet și lin.
O frunză de păianjen
se desprinde și sărută ploaia.
Și iarăși plouă-ncet și lin,
Și e ploaie dragă
Cu-amintiri.
Sunt picuri de rouă cu nesomn,
Cu vise-nmiresmate,
Pleacă, dar să nu mai vii vreodată
Vorbește-acum sau taci pentru vecie.
Nu-mi zâmbi de parc-ai fi pe scenă,
Rolul tău e doar o simplă stângăcie.
Lasă pânzele să zboare sau oprește-odată
N-am spus asta nimănui vreodată,
Dar nu mi-e teamă sa greșesc.
Te simt împrejuru-mi în fiecare clipă,
Vreau să știi că-n fiece minut la tine mă gândesc.
Încerc să-ți spun cât îmi e de dor,
Dar
Zâmbesc ca un copil în noapte
Și plâng ca un bătrân în zori de zi
Îmi ești departe, și-apoi aproape
Încerc acum să-ți spun ceva ce încă tu nu știi
Șoptesc cu ochii larg deschiși
Sau strig
Suntem ca doi străini,
ca două linii paralele.
Suntem ca doi străini,
ca două-ndepărtate stele.
Suntem ca doi străini,
unul plânge, altul zâmbește.
Suntem ca doi străini,
unul e rece, altul
CB