Cristina Andrei

Personal, subscriu la ceea ce a spus aici Alina.
Dar aș vrea să adaug și o părere despre ceea ce ai spus tu, Alin. Lăsând la o parte activitatea lui Radu, pe care se pare că nu o cunoști, cel puțin nu în întregime, însuși acest articol este o luare de poziție, un pas către îndreptarea lucrurilor. Fiecare face ce poate. Iar Radu poate și face mai mult decât mulți oameni de cultură, fie ei modești sau nu.
Salutări

Revin destul de târziu, pentru că nu am mai avut acces la net.
Tudor, s-ar putea să ai dreptate, poate că mediatizarea și accesul la informație aduc la suprafață tarele, care astfel sunt mai cunoscute și... răspândite. E adevărat, într-o democrație nu se poate interzice una sau alta - cum ar fi piesa respectivă - dar se poate refuza difuzarea, finanțarea, și în plus se pot exprima opinii și se pot difuza critici care în final să distrugă produsul respectiv, dacă acesta este blasfemiator sau negativ din alt punct de vedere. Însă la noi se acceptă prea repede orice și nu se \"cerne\" nimic, critica este extrem de slabă, înghițim hămesiți tot ce ni se dă. În plus, greșeala mare o fac formatorii de gusturi, de opinii - persoane publice - care promovează pur și simplu nulitatea. Excepțiile sunt rare.
Chiar dacă nu există cenzură, nimeni nu a interzis autocenzura, care rămâne singura coordonată ce ar putea să oprească diverse tendințe negative, atât la nivel mass media cât și la nivel individual. Dar și această autocenzură trebuie să se raporteze la un sistem de valori.
Și aici ajung întrebarea lui Andrei: și ce să facem? Răspunsul e greu, pentru că sistemul de valori se degradează extraordinar de rapid.
Da, teoretic răspunsul se găsește la nivel individual, în inițiativa personală a unuia sau altuia. Omul sfințește locul, adevărat, dar oameni ca acel profesor sunt rarissime excepții și duc o luptă sisifică și - fără mediatizare - fără ecou, de cele mai multe ori. Or, pentru a se schimba ceva, trebuie să se formeze un curent, iar pentru aceasta este necesară mediatizarea, care le este pur și simplu refuzată oamenilor de valoare.
Totuși, și chestia asta cu mass media și mediatizarea e relativă, pentru că, să ne aducem aminte, pe vremea lui Ceaușescu știm ce se promova și se îndruga prin mass media, dar nimeni nu credea în acel \"om nou\" și în idealurile comunismului. Bibliotecile, cinematecile și teatrele erau pline, oamenii cultivau adevăratele valori, nimeni nu citea așa-zisa literatură promovată oficial etc.
Andrei, uite că \"cine caută găsește\". Tu te numeri printre puținii din generația ta care nu se mulțumesc cu ce li se dă și caută o alternativă. Îngrozitor îmi pare faptul că în general este foarte greu să te orientezi atunci când vrei altceva decât ce ți se oferă pe tavă, opțiuni alternative există - dovadă acest site, care tot o inițiativă personală este - , dar aceste opțiuni sunt greu de găsit în jungla asta devoratoare în care trăim...
Salutări

Revin, de data aceasta în apărarea curtezanelor, judecate cu cel puțin la fel de multe prejudecăți ca și gheișele.
Fapt: curtezanele se numărau printre (extrem de) puținele femei care aveau acces la cultura scrisă (dacă nu mă înșel, până în perioada Renașterii). Educația lor cuprindea, pe lângă dezvoltarea și cultivarea abilităților artistice (elemente preponderent cultivate la femei), și deprinderea scrisului și cititului, fapt foarte rar chiar printre femeile de neam. Curtezanele făceau parte dintr-o categorie de femei care aveau acces în biblioteci, categorie foarte redusă numeric! Nu erau niște simple prostituate, în nici un caz. Aflându-se sub aripa unui protector, în general de la curtea regală (de aici denumirea de “curtezane”), se înțelege de la sine că stăpâneau arta conversației, manierele elegante, muzica, poezia, fiind exemple de rafinament și eleganță.
Iar de multe ori a deveni curtezană era singura opțiune pentru o tânără săracă, dar frumoasă și cu dorința de a evolua, nu numai materialicește.
Degradarea sensurilor cuvintelor “gheișă” și “curtezană” provine din asocierea acestora cu prostituția; în cazul curtezanelor, adesea această asociere nu avea obiect, pentru că, așa cum a subliniat mai sus Dan Norea, acestea erau întreținute de un singur protector, cu care eventual trăiau în concubinaj sau adulter (de multe ori aceasta fiind o alternativă de a trăi cu ființa iubită, în condițiile căsătoriilor aranjate politic). Or, concubinajul și adulterul se aflau pe aceeași axă cu prostituția în mentalitatea impusă de biserică.
Salutări

Desigur, ai dreptate, fiecare generație nouă vine cu revolta ei, cu ceva nou care nu e întotdeauna bun. Apropo de fenomenele Beatles, Elvis, Michael, personal n-am înțeles niciodată, nici măcar când eram puștoaică, idolatrizarea absurdă a diverselor vedete, ba chiar mă îngrozesc când mai văd pe la VH1 documentare despre fani care, după părerea mea, ar trebui tratați într-un spital de boli mintale, întrucât admirația lor trece mult de limitele normalului, frizând fanatismul și obsesia.
În ceea ce privește această “generație pro”, mărturisesc că la momentul în care am scris articolul, eram plină de revoltă, ba chiar mai mult, de repulsie, vizavi de acest fenomen atât de amplu și îngrozitor. Nu sunt destul de în vârstă ca să-mi pot forma o imagine retrospectivă personală mai amplă, totuși îmi pare că niciodată degradarea în societatea românească nu a fost atât de mare și mă doare că nu se face nimic, că nu se dorește să se facă nimic, că tinerii noștri sunt lăsați în derivă, în voia unui curent extraordinar de periculos (părerea mea). Nu li se oferă alternativă, nu li se oferă repere de comparație, disprețul valorii și cultul igoranței au devenit coordonate aproape intrinseci. Nu știu cum, când mă gândesc la toate astea, îmi tot vine în cap un refren al celor de la “Sarmalele reci”: “O, ce frumos viitorul luminos / Li se-arată celor idioți/Deci, fii supus față de cel mai sus-pus / Nu uita că țara te vrea PROST”. Ignoranții sunt mai ușor de condus, de manevrat, de manipulat. Poate că nu are nimeni interesul ca “generația pro” să se deștepte.
“Aplicarea fără discernământ a multiculturalismului” – bine, foarte bine spus, ai suprins în câteva cuvinte o esență caracteristică vremurilor sub care trăim.
Numai bine,

Într-o lume în care cultul Occidentului primează, astfel de scrieri despre Orient, care ne relevă și altfel de valori, sunt binevenite, mai ales atunci când ele aruncă o lumină în întunericul prejudecăților născute din neștiință.
Și eu îți mulțumesc pentru acest articol și mai aștept și altele, la fel de interesante.
Salutări

Foarte interesant sensul în care este privită complementaritatea. Din păcate, ca multe din relațiile interumane (nu neapărat între sexe), rămâne un ideal foarte greu de atins.
Á propos de \"a lega\", \"a țese\", \"a vrăji\", știi de ce s-a întors Ulise la Penelopa? De teamă ca aceasta să nu taie ițele pânzei - simbol al destinului țesut, urzit. La modul simbolic, Penelopa avea în mâinile sale destinul soțului, pe care îl țesea și îl rețesea permanent, în orice clipă având puterea să-l distrugă... :))
Salutări

Ei, uite că tocmai dicționarul ăsta nu l-am consultat :))
Eu am întâlnit cuvântul ăsta în prea multe contexte, unele chiar inadecvate. Cred că de la limbajul jurnalistic mai e un pas până să intre în limba vorbită, așa cum se întâmplă cu multe alte cuvinte. Timpul va decide.
Oricum, este o vocabulă ciudată, răzleață din punct de vedere etimologic, și, culmea, mai folosită în română decât în engleză, de unde am preluat-o.
Mulțumesc de trecere și comentariu, ne mai citim, desigur.
Salutări

Cred că această \"corupere a cuvintelor prin diluarea inconștientă a înțelesului\" (ce bine ai spus!) este un fenomen aproape general. Se pot adăuga nenumărate exemple. E adevărat, cuvintele evoluează în timp, și ca formă, și ca înțeles, dar acest proces este grăbit inutil, inconștient și, mai rău, în necunoștință de cauză. Mâine-poimâine o să-l vedem și pe \"fortuit\" (ca și alte cuvinte asemenea lui) adaptat ca sens prin dicționare, cu înțelesul de \"forțat\", atât de îndepărtat de sensul lui propriu.
Cred că nu mai trebuie să-ți spun că savurez articolele tale și aștept mereu altele, la fel de interesante.
Salutări

Articolul pus pe site de Nancy se găsește la următoarea adresă:
http://stiri.rol.ro/stiri/2005/10/nu_este_nici_o_greseala.htm

Alte link-uri pe același subiect:
http://www.cotidianul.ro/index.php?id=44&art=1814 http://www.jurnalul.ro/articol_3740/niciun__nicio_et_compagnie.html
http://www.9am.ro/revistapresei/Social/14480/Limba-romana-este-mai-relaxata-mai-indulgenta
http://www.gandul.info/2005-07-14/arte/editorii_accepta

Și link-uri către forumuri - de văzut și ce crede poporul:
http://forum.softpedia.com/index.php?showtopic=67852
http://www.computergames.ro/forum/cgthread-35238406.html
http://www.weblog.ro/blogger/post/print.php?pid=35323

Uite că la chestia asta cu onomatopeele nu mă gândisem :))
E mult mai simplu, fără complicații inutile de gramatică etc. Și fără scriere. Toată lumea ar fi fericită :)) Și propun nici să nu mai gândim. De altfel, am învățat eu cândva la psihologie că limbajul este suportul gândirii și un limbaj limitat înseamnă gândire limitată, în fine, așa ceva. Deci, nu e nimic de mirare în ce se întâmplă!
Ne mai citim

Mulțumesc mult, poate data viitoare voi incerca, deși mi se pare destul de complicat - nu sunt obișnuită.
Salutări

Da, unele aspecte sesizate de tine, aici, ca și în altă parte, te lasă... cu gura căscată. Fără comentarii. Fără cuvinte. Cel puțin expresia \"treninghează hostesele\", pe care ai amintit-o într-un comentariu, mi-a rămas în minte până acum (mi-am permis s-o folosesc în eseul \"Între două joburi...\", sper că nu te superi). Cât despre Libertina, nici nu vreau să mă gândesc cât o să pătimească biata fată din cauza numelui...
Limba este o parte importantă - poate cea mai importantă - a identității unui popor și, dacă nu o cultivăm, riscăm să ne pierdem identitatea... dar cui îi mai pasă?...
Salutări

Haz de necaz. Atât ne-a rămas...
Dar eu cred că situația este cu atât mai gravă, cu cât nu s-a efectuat o cercetare temeinică a realităților lingvistice. Înșiși domnii academicieni recunosc că au făcut doar niște \"minianchete\" - nu o anchetă exhaustivă -, studiindu-se în principal limba folosită de \"intelectualii din generația medie, în general din București\". E adevărat, matrița pe care s-a format limba literară este subdialectul muntean, dar asta nu înseamnă că celelalte subdialecte nu au avut contribuția lor, nici că ar trebui să ne limităm la un idiom specific unui singur oraș, care, oricât ar fi el de mare, de abia reprezintă 10% din populația țării.
Mai mult, \"buba\" cea mai mare mi se pare a fi faptul că cercetarea s-a făcut mai mult pe rapoarte de monitorizare a presei, un fapt grav din punctul meu de vedere, pentru că presa este un factor de deteriorare a limbii, nu de evoluție a acesteia.
Cred că multă vreme vom rătăci prin acest DOOM ca prin jocul omograf...
Mulțumesc pentru apreciere și steluță (e prima :)
Salutări

E îngrozitor ce se întâmplă! N-am auzit de a \"kidnapa\" în limba română niciodată, cu atât mai puțin de \"kidnapăr\". Dar, în măsura în care va fi adoptat de vorbirea curentă, nu m-aș mira să-și găsească și acest cuvânt locul printre cele acceptate de viitorul DOOM. Și, dacă stau să mă gândesc bine, nici nu trebuie să intre în vorbirea curentă, că oricum mi se pare că modificările normelor se fac aleatoriu și nu sunt însoțite de o cercetare temeinică a limbii vorbite.
Mulțumesc de \"mostră\", te mai aștept.
Salutări

Într-adevăr, astfel de oameni sunt parcă niște proscriși de bunăvoie, care își pierd identitatea.
Un institut de acest tip ar fi necesar și la noi și cât se poate de urgent, după părerea mea. În terminologia științifică, în special în cea a domeniului IT&C, e un haos total, din care, probabil, când vom încerca să ieșim, va fi prea târziu...

Mă străduiesc să fiu echilibrată, deși uneori este necesară o adevărată... echilibristică printre tot soiul de prejudecăți care sunt prezente de ambele părți :)
Ce frumos zici tu de vestala ce întreține focul sacru... Dar crezi că această imagine, acest cod mitic mai supraviețuiește în noi?
Dacă găsești link-ul, ni-l împărtășești și nouă, nu?
Salutări

\"Nicio\" problemă! Dar hai să scriem și \"uoaie\", \"iești\", \"ieste\", să ducem totul până la capăt!
Cred că în privința pronumelor negative - nici unul, nici una - academicienii noștri s-au grăbit cu normarea, sărind peste niște etape de dezvoltare a limbii române. Probabil că în final aceste pronume ar fi ajuns la aceste forme, dar deocamdată formele propuse nu corespund nici realității lingvistice actuale - majoritatea covârșitoare a românilor percep cele două cuvinte ca fiind separate - nici realității istorice. Iată evoluția pronumelui \"nici unul\":
lat. neque unus > rom. veche nece unul > rom. modernă nici unul.
Formele flexionare care ar fi, după varianta propusă acum? Niciunii, niciunora, niciunele, niciunuia etc?
La începutul anului am auzit pe la Universitate că \"ni se pregătește ceva\" și că acel ceva va da naștere la vii controverse. Ecce DOOM 2! Care ar trebui totuși să stabilească niște principii după care se fac adaptările respective, să le justifice, să le urmeze consecvent. Iar în ceea ce privește adaptarea unor forme de plural sau a altor forme considerate până acum greșite, ar trebui să se accepte folosirea celor doi termeni în paralel, cel puțin o vreme.
Interesant cum se joacă domnii academicieni cu limba română, poate doar pentru satisfacerea propriilor orgolii.
Când eram în liceu am scris cu î, în facultate cu â. Sora mea de 16 ani a scris în școala generală \"nici un\", în liceu urmează de acum să scrie \"niciun\". Oare în facultate cum va scrie??? Iar DEX-ul și manualele când se vor adapta noilor norme? Când se va termina bulibășeala asta? Apropo (sau a propos?), \"bulibășeală\" de ce nu se găsește în DEX? Se găsește el în acest DOOM 2, unde stau foarte confortabil \"babysitter\" și \"Malaysia\"? Și, dacă scriem de acum \"Malaysia\", cum îl citim? Și urmează să scriem și \"France\", \"England\", \"Ostereich\", \"Deutschland\" etc.? Și pentru când transformarea lui \"când vii\", de pildă, în \"cânvii\", că tot nu se mai aude d din \"când\" și - nu-i așa, în română \"se scrie cum se aude\"!
De altfel (dealtfel?), convingerea mea este că domnii academicieni au pierdut de mult (demult?) contactul cu limba vorbită, iar lipsa aceasta nu este măcar compensată de justificări de ordin filologic pentru modificările (aleatorii) operate, care se vede că sunt pe alocuri drastice, fără drept de apel. De ce să nu am dreptul să folosesc în paralel \"cireșe\", dacă asta e (a fost) forma corectă? Și, dacă tot ne-am apucat de modificat norme, ce s-a întâmplat cu \"mătușă\"? Ce plural are, \"mătuși\" - pe care îl știm noi corect - sau \"mătușe\"? Și s-a acceptat singularul \"mătușe\"? etc etc.
Cred că adoptarea unora sau altora dintre noile forme / noii termeni etc. trebuie precedată de o CERCETARE TEMEINICÃ a limbii vorbite - circulație, frecvență etc., la care să se adauge o ANALIZÃ filologică - etimologie, variante ortografice etc. apoi să se extragă și să se propună PRINCIPII după care să se opereze modificările în mod consecvent.
Un articol binevenit (bine venit?), merită într-adevăr o dezbatere.
Salutări

Mulțumesc pentru orientare, am citit și acum revin.
Abordezi aici o temă dificilă și controversată, care - cred eu - va rămâne mult timp de actualitate. Evitarea abordării temei feminității ca un concept în sine se explică prin faptul că e greu să abordezi acest concept fără a-l pune în relație de opoziție cu polul opus, al masculinității.
Un alt aspect este faptul că feminitatea este percepută în general numai la suprafața ei - adică în manifestările ei exterioare: fizic, vestimentație. La care se adaugă faptul că majoritatea însușirilor care denotă feminitatea - delicatețe, sensibilitate etc - sunt percepute în genere ca fiind \"slabe\", devavorizante.
Aproape nimeni nu este dispus să accepte un raport de complementaritate între cele două sexe (sau hai să zicem \"genuri\", că sexele pot fi schimbate :)).

Cred că ambele trăsături - cea de feminitate și cea de masculinitate - sunt în parte esență (un dat genetic) și în parte construct cultural. În ce proporție însă? Cred că partea de construct cultural este mai semnificativă. Părere personală.
Criza de identitate a femeii este extrem de acută și nu dă semne de ameliorare, ci de intensificare, chiar până la absurd: o femeie poate fi în egală măsură lezată dacă o complimentezi cu \"ești extrem de feminină\" (= prea sensibilă, prea slabă, prea duioasă, prea ostentativ feminin îmbrăcată etc) și dacă o etichetezi ca \"masculină\" (= prea \"bărbătoasă\", prea dură, prea insensibilă, prea ostentativ masculin îmbrăcată etc). Femeia contemporană este victima unei alienări pe care uneori singură și-o creează. Dar la care contribuie din plin și această \"societate a bărbaților\" în care trăim, în care adeseori militantele feministe sunt acuzate că vor să creeze \"femeia-bărbat\"; partea bărbătească ironizează punând accentul pe \"egalitatea în abilități\" și nu pe \"egalitatea în drepturi\", de la care a pornit feminismul.
Deocamdată mă opresc, poate mai revin când mai am timp.
Salutări

Mulțumesc, Mihai, pentru comentariu și aprecieri. Timp nu prea am, dar sper ca pe cel pe care îl am să nu-l pierd aiurea:) Ne mai citim.
Mulțumesc și editorilor pentru nivel.
Salutări

Bine spus, \"firescul nefirescului\".
Am postat aplicația înainte de \"Uz și abuz\" pentru a evidenția întâi practic unele aspecte. În textul original - scris în Word - am evidențiat cuvintele \"dubioase\" cu litere cursive, dar când am copiat eseul aici s-a pierdut formatul textului și, din păcate, n-am idee cum să-l modific corespunzător, să iasă în evidență cuvintele respective (poate mă ajută cineva?).
Mostrele sunt adunate din presă, de pe net și - norocul meu că am o soră de 16 ani - din vorbirea liceenilor. Sunt doar câteva exemple, fenomenul are o amploare atât de mare, încât devine îngrijorător.
\"Treninghează hostesele\" este de-a dreptul înfiorător... Cum să nu te apuce năbădăile?
Salutări