un porumbel a zburat atat de aproape de mine
incat mi-a fost teama ca ne vom amesteca zborurile
si poate,
intr-un final
nu m-as mai fi abtinut si i-as fi furat penele
sa ma gatesc si eu, sa mi
S-a tarait un gand lung peste oglinda aburita,
strangand pe poala lui suvite albe de patimi,
melcii zdrobiti sub toamna grea si un sirag de
perle de culoarea sufletului.
oglinda, neteda ca cel
cu cateva nopti inainte, imi stricasem somnul, plangand.
de la o vreme imi batea in pleoape insomnia,
si-n suflet imi fulgerase intrebarea: de ce plansesem?
la scoala, m-au invatat ca plansul e
singuratatea nu se-mparte la doi,
cugetam
ascunsă de soare pe un liman
ea nu se-mparte, e drept, se adună
mai repede decat îi ia unei zebre moi
să mănânce o prună.
Se prabusesc pilotii, iubitule,
i-am vazut pe geam cum cadeau
li se sparg caschetele de asfaltul putred;
ce bine era daca-n cer ramaneau..
e atat de cald in casa, iarna,
caloriferul arde, iar
in intersectii largi,
gafaind de emotia farurilor,
stateam si ne gandeam la ale noastre.
ne-a nins copilaria prin par,
si dincolo de pulberea de sticla
a unui cer rozaliu
am vazut Batranul
de mult voiam sa locuiesc intr-o mansarda-
ma fascinase sirul incalcit al norilor,
care isi poarta demni bursele cu apa,
edeme inflorite din diluviul primordial.
tindeam spre inaltimi, si simteam
dintr-o dată, mi s-a strâns inima și a pocnit :
ți-am numărat în păr abisul infinit-
trei fire albe și-o migdală-n creștet
nisip să mai tot torni în lanul vested.
noi suntem cireșari, dar ne-au
Ȋntre noi doi, astăzi, s-a căscat un hău
de parcă i s-a făcut somn Universului,
de parcă trecuturile noastre s-au pus cap la cap
dând naștere, în genune, unui pui de drac.
pe marginea
Nu mă simțisem nicicând mai aproape.
mai aproape de univers,
mai aproape de orice definiție,
mai aproape de mine,
mai aproape de cel mai intens
albastru.
de parcă
toate stelele și-ar fi
Ți-am luat cartea și, brusc, ți-am închis-o în față :
așa n-ai să-nțelegi nimic din viață.
privește-n jur, încet, cum fug copacii de sub șine,
așa o să mai simți și tu ce ți se plimbă-n vine.
e
uneori simt că o să mor-
o apoptoză pură, a firii,
parcă un răspuns dat uimirii
că din când în când celulele nu dor.
și cine nu doare, când încă e viu
se somează singur să-și revină:
căci
CT