Cristiana Tapoi

timpul meu n-a fost al tau niciodata de aceea am tras cu pensula din sfoara o dunga albastra peste tot ce am crezut. am intors printr-un ciob tot ce putea fi al tau si l-am dat lumii sa il

Sunt îngeri în pivniță, iubite, s-au stropit cu fluoresceină, aud fâlfait de aripi, noaptea, e așa intuneric c-am uitat de lumină. am panici acute pe margini de ceas, știu că oricând va incepe

Te regăsesc zâmbind tot printre pagini, cu suflet franjurit, dar cu aceleași margini- o margine de cer lângă un colt de umbră și-un vis ce-l fluturi alb peste o mare sumbră. ai frunze

mai naște-mă, mamă, o dată, o dată pentru fuga rece a cailor, o dată pentru ploaie și pentru tăcerea ei, o dată pentru magnolii și pentru tei, o dată să îi iubesc pe oameni și-o dată să îi

Se rupe Universu-n două, Se tot nasc stele care nu-s Vuiesc tramvaiele scăldate-n rouă, Și tot ce-a fost frumos s-a dus. Se prăbușesc speranțe rătăcite Și iau cu ele visul calm și-atât de

mi se intampla uneori sa inchid ochii si sa mai las cate o viata sa treaca pe langa mine. unele sunt fluide, si ma lasa sa-mi contemplu lumina, intunecimea si umbrele de vant dar altele dau din

Să ceri iertare cercului în fiecare zi Să-ncerci să îi iubești și cvadratura, să nu-ți regreți nesomnul în nopțile târzii să nu uiți să prescrii tinctura. Să plângi la comedii și să îmbini

de tine mă desparte un val alb ca o rană- noi doi chiulit-am iar la lecția despre iarnă. de-am construi ceva, din nou, am face iarăși cerul să capete ecou. un gând usor, în mâini

toate cărțile astea nu mi-au servit la nimic. miile de foi murdărite de litere n-au putut să mă ascundă de rușine că nu te-am iubit cum trebuia. toată matematica nu mi-a servit la

te-așteaptă oamenii-n cutii să îi trezești la viață- voiam să știu dacă revii sau stai și plângi în piață. de când nu mai fumez pe geam îmi pierd și noptile-n orbită să-ți perorez în roz,

intr-o zi mi-am spalat mainile cu seva adevarului si mi-am lasat degetele sa curga pe filele vremii. am vrut sa ma intorc la obrazul soldatilor inghetat si alb ca o apa lina, si-am vrut sa le

Tu ți-ai construit un spațiu ermetic o sferă perfectă de umbră într-un cadru toropitor și l-ai umplut cu cele mai frumoase povești care nu știu daca sunt frumoase prin ele însele sau doar pentru

au trecut patru carti de cand am compus o scara si mi se scurg secole intregi de litere prin artere unele s-au mai impiedicat la cotitura, iar acum se impletesc in cuvinte de neintelese de

in galeria de vise de pe insula spiralata artistii si-au expus cele mai reusite lucrari; in fata unora dintre ele, oricine ar fi ramas socat sau chiar umilit de cat de putin putea el insusi sa

colegii mei erau toti indragostiti de matematica. o dragoste pura si atat de devotata- nu-si purtau unul altuia pica, ci imparteau resemnati acelasi obiect al erosului. eu eram indragostita

din revelatii mici, ne-am pregatit din nou cina fireste, fara sa folosim ulei- ne e de ajuns sucul in care ne fierbe sufletul de sute de ani. cu mare sarguinta, ne-am cautat pe noi insine in

Cand mi-am legat visul cu o ata si l-am zvarlit in cer am ramas neclintita in ideea ca mi se va impleti destinul cu un nor si am sa pot si eu sa plutesc pe pantecul lui pufos, caci si eu am

mai lasa-mi timp sa ma gandesc, nu-mi frige sufletul cu ceara- clepsidrele de se rotesc pe mine-n piept o sa ma doara. in asfintitul sangeriu mi s-a prelins un gand spre noapte mai lasa-mi

un clovn si-o cloavna mi-au pictat si mie un zambet larg, pe buza instelata, spoit cu roz si captusit cu vata. mi-au si pudrat ambele pleoape cu-o lama fina de cacao si m-au lasat sa ma

m-ai scaldat in soare de atatea ori si m-ai lasat sa ma uit de fiecare data caci viata n-are sens, spuneam, dar nu merita s-o crezi decat in clipa cea din urma. ultima data cand am mers prin