Poezie
Imbatranire
1 min lectură·
Mediu
E prea târziu și parc-aud
Cum plânge somnul meu în vis.
E prea târziu, sub giulgiu-mi rupt
Ascund blestemul meu nescris.
Târziul urlă-n trupul meu
Eternul cântec al căderii.
E prea târziu și-mi este greu
Să-nchid fereastra-ntunecării.
Aud cum la fereastră-mi ning
Fragmente mici de ceruri arse
Și stelele pe rând se sting,
E dimineață, ora șase.
Nicicând lumina nu se-ntoarce
În ochii mei. E prea târziu.
Îmi sting privirile sărace,
Aș vrea să plâng, dar nu mai știu.
034167
0
