Poezie
Anotimpuri reci
1 min lectură·
Mediu
Așteptam
și-am mai putea aștepta.
Printre garduri ulucind fără voie...
un prefăcut peltic
aplecat până la atingerea solului
și privind doar cu marginea retinei...
îngâna o baladă, a îngăduinței.
Oameni în paragină
trag greu după ei:
inimi călărite de păcate,
suflete sufocate de gânduri...
Viermuind de colo-colo,
cu gesturi sădite în trupul lor,
parcă având ochii închiși,
unii printre alții vin sau pleacă,
ca un popor înțelegător, compact,
într-un vechi teatru de desfășurare.
Viața toată e într-un picur de rouă.
Aceleași greșeli! Mi-amintesc clar!
Am mai trăit viața asta de câteva ori!
Am lovit cerul cu ce mi-a venit la mână și la gură!
Asta mi-a influențat înclinația literelor,
în fraze lipsite de gravitație
și distrugând vegetativul textului,
spre patima unui vers violent,
într-o atracție spre rătăcirea finală.
Voi rămâne pe-aici,
ca o parte din alții sau altceva,
îndrăgostit de sunetele unei curți de țară,
și prins de liniștea muntelui,
toamna târziu.
00951
0