Poezie
Plăcerea
(eseu empiric lirizat)
1 min lectură·
Mediu
Un sentiment vital, Plăcerea - un fundament al vieții-
Ea are-un inamic, Durerea, ce vrea să-i fure locul,
Dar ambele, pe tot ce-i viu, mereu și-au pus peceții,
Deși Plăcerea, din vecii, doar Ea-și impune jocul!
Toți știm de ce, căci hrana ei e-aproape infinită
Și crește când îi dăm ce vrea: mâncăruri, vin, extazuri,
Distracții, vanități, averi, o viață fericită,
Victorii, droguri ori plimbări, iubiri fără necazuri...
Fiorii din împerecheri ocupă-un loc de frunte,
Precum toți psihologii spun, dar toate-s viermuială,
Căci tot Plăcerea, deseori, e-nșelătoarea punte
Ce duce spre-ntâmplări cu risc și-i dă o tristă fală.
Țintind Plăcerea, s-a ajuns la egoism și ură,
La mari invidii, vanități, la sute de războaie !
Sunt criminali ce simt plăceri când ei ucid și fură,
Și-s mândri toți de faima lor de bestii-putregaie.
Prin cumul de plăceri, vedem cum lent se sinucide
Civilizația de azi și multe generații...
Ce-i de făcut? Salvarea-ar fi când Cerul va decide
Și Tatăl când ne-ar aplica... genetice mutații !
Glen Ellyn City, 24 Nov. 2020
011.259
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Cristian Petru Balan
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 171
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 21
- Actualizat
Cum sa citezi
Cristian Petru Balan. “Plăcerea.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristian-petru-balan/poezie/14151252/placereaComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
„Plăcerea” este pentru hedonist „fundamentul” și exponențialul „vieții”, însă pentru abstinent este un sacrilegiu și o blasfemie și pentru omul obișnuit „jocul” plăcerii antrenează satisfacțiile corelate cu „distracțiile”.
0
