Poezie
Tăcutele taine
(sonet)
1 min lectură·
Mediu
Ni s-a-nsorit poteca din marginea de luncă,
La luminiș de codru, la luminiș de gând.
Este senin și-o lună de nedescris cuvânt,
Când umbra ființei noastre spre contopiri ne-aruncă.
Ne-nveșnicim visarea cu-n infinit crescând,
Ne alungim și dorul cu brazii de pe stâncă,
Ne regăsirăm șansa! Iar taina-i mai adâncă
Și-n sânul ei de flăcări cresc ziduri rezistând.
Voiam să fim de piatră, voiam să fim de fier,
Ferindu-ne și gândul, și ochii-abia închiși,
Dar amețiți de vraja cu aromat eter,
Nu ne-a iertat robirea cu dulcele-amorțiș,
Sub muta rază-a lunii complice la mister.
În rest - nicio schimbare pe mutul povârniș...
012.833
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Cristian Petru Balan
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 102
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 14
- Actualizat
Cum sa citezi
Cristian Petru Balan. “Tăcutele taine.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristian-petru-balan/poezie/14100436/tacutele-taineComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
RRRRrazvan rachieriu✓Să ne regăsim ''șansele'' la o viață îmbunătățită, cu randament și eficiență optime, căci ele sunt trepte ce duc către fericire, și coboară ''misterul'' din transcendent în teluric, iar ''umbra ființei noastre'' vulnerabilă la tenebre și obnubilări, se ''contopește'' cu corpul într-o lumină inefabilă.
0