Poezie
Expansiunea universului
2 min lectură·
Mediu
EXPANSIUNEA UNIVERSULUI
Materia - cristal de foc şi gheaţă - un haos viu
care fuge continuu, radial, din ea însăşi
în toate direcţiile golului imens, nebun, absurd şi de ne-nţeles,
Mega-Universul umflându-se ca o budincă infinită,
cu roiuri de stele - baloane de foc mai mici
sau de-a dreptul uriașe, în inima lui clocotitoare.,
cu mii de planete neștiute și ele, de toate mărimile..
Galaxiile - ceremonii gestante de focuri sacre abisale clocotind,
flori cosmice cu nunţi de atomi care dansează rotitor,
căutându-se reciproc între ele
sau îndepărtând-se brusc unele de altele
printr-o explozie armonică uriaşă,
dintr-o cumplită răbufnire autoconcepută
a unui Punct cu densitate strânsă peste imposibil -
de un probabil Big Bang cosmic monstruos, halucinant în felul lui,
al cărui ecou crispat de unde şi lumini
s-ar auzi şi astăzi cu stetoscoape cosmice,
el continuând dus şi-ntorsul unui balans incandescent,
ca expiraţia şi inspiraţia haosului neîmblânzit,
de la verticala violetului de apropieri
până la spectrele roşului aprins
de-ndepărtări recesive-n alte zone -
şi iarăşi înapoi, sculptând culori în carnea Universului
orbit de-aşa orgii nebune de lumină,
amplificată mai târziu în jerbele inteligenţei omeneşti,
căci Omul, neîndoios, este și el un astfel de univers,
dar un univers gânditor,
grăbit spre alte expansiuni fierbinţi
spre absolutul purităţii din neant,
căutându-se pe sine însuşi prin văile virgine
din spaţiul orb şi timp nedefrişat,
dar supunându-se prin tainice legi neștiute,
unui alt Univers Atotputernic, mai mare decât infinitul,
și mai orbitor decât toți sorii acestui infinit,
care-i dirijează evoluția clipă de clipă și milenii de milenii.
012.435
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Cristian Petru Balan
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 254
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 36
- Actualizat
Cum sa citezi
Cristian Petru Balan. “Expansiunea universului.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristian-petru-balan/poezie/14088582/expansiunea-universuluiComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Universul dă “orgii nebune de lumină” și întuneric, la care participă și poezia ta.