Poezie

Atâtea astre...

1 min lectură·24 februarie 2016

Mediu

ATÂTEA ASTRE...

Atâtea astre pentru atât de puțini oameni !?

Atâta cosmos pentru mine ?? ! Dar cine sunt eu ? și de ce ?

Prea mare atenție mi-a dat Dumnezeul Universului creându-mă...

Prea mare onoare plasându-mă în inima acestui cosmos măreț

al cărui centru văd că, oriunde merg, sunt, totuși, eu sau... așa mi se pare !

M-a onorat fără să-mi ceară nimic, decât să-I urmez legile

care, toate, toate, sunt în favoarea mea !...

Infinitul trebuie să-l simt prin golul stelelor,

pe care golurile sufletului meu adesea nu-l poate pricepe;

nici muzica sferelor nu pot prea des s-o disting,

deși este un murmur continuu de orgă astrală,

discret auzit doar de lacrimile ochilor noștri,

numai dacă izvorăsc din iubire

ori când amurgul de rubine și aur curge domol

și în flăcări cuminți

spre zările dulci ce ne-atrag magnetic spre misteriosul apus...

013.336

Despre aceasta lucrare

Autor: Cristian Petru Balan
Tip: Poezie
Cuvinte: 143
Citire: 1 min
Versuri: 17
Actualizat: 28 feb. 2026

Cum sa citezi

Cristian Petru Balan. “Atâtea astre....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristian-petru-balan/poezie/14088500/atatea-astre

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

RR razvan rachieriu✓24 feb. 2016

Nimeni nu e “centrul” universului, nici măcar nu e centrul lumii, e un spot de viață luminiscent pe ecranul vieții, în centrul tuturor se află Dumnezeu, iar oamenii sunt la periferiile lumii, căci altfel, matricea oamenilor ar avea elemente prodigioase, iar pseudo-viața s-ar preschimba în extra-viață.
“Infinitul” putem să-l gândim, să-l cuprindem cu mintea, să-l fixăm între idei despre cosmos, însă din punct de vedere logic este intangibil și impalpabil.