Cristian Neagu

Ce bine e, doamne, că ne mai întreții cu soare, Cu primăveri de muguri plesniți și gâze, Ce bine e, doamne, că ne acorzi răbdare Și pilda morții toamna, prin veștedele frunze. Ce bine e,

De-atunci, acum, miroase a tine, a târziu, Răvășind autumn aroma-nserării, Și dintr-o dată constat că nu mai știu La care din fraze să pun semnul întrebării. Ne-am sculptat trupurile în

Sunt o poveste tristă scrisă în tăcere Pe un petic de viață cusut inestetic, Nepotrivit la culoare cu trăirile mele Croit dimensional, asimetric. Povestea tristă, constă într-o

Trăim într-un capitol mut Complexitatea reticentă, A frazelor cu conținut Bizar, și tentă desuetă. Posibil să te mai iubesc După multiplele dezastre, Doamna mea din nefiresc... Capitol unic

Se scaldă Luna în valuri cobaltine Și vagabond m-aștern pe străzi pustii, La șoapta chemătoare către tine Accept încărunțite nebunii; Ușa ta îmi e deschisă larg Iar patima iubirii devine bun

Voi merge-ncet de-a lungu-acelui timp Ce-a aruncat în mare cadran și cifre seci, Pe fondul simfoniilor funebre din Olimp Când murea în noi sublimul, cu ipostaze reci. Îmi va fi dor de dorul tău

Prin viața mea de pajiște arsă Treci tu, pârâu cu unda șoptită Să speli, să șlefuiești piatra grea rămasă În adâncimi de suflet neclintită. Mă îngenunchi să îți ating tumultul Și mi te sorb cu

Pâcle de ceață, crengi mumificate, Prezent gol, eu... mult prea solitar Inspir parfumul unei nopți uitate Într-o fotografie, pe-un fund de sertar. Amenință ploaia destinul meu hoinar Cu

Voi pleca într-o noapte sau într-o zi; Dacă nu cu frunzele de toamnă, Când mugurii pe ram vor înfrunzi Voi pleca, indiferent de cine mă mai cheamă. Voi pleca lăsând în urmă trupul. Faceți ce

După cincizeci de ani, Majoritatea bărbaților căsătoriți își doresc amantă; Studiul fenomenului nu a decis o pronunțare Doar Goethe l-a numit, pubertate repetată, Cu mențiunea că

Am traversat istoria de la stânga la dreapta Cu statut de victimă a declinului contemporan, Și ce rușine îmi este de mama, de tata, Îmbătrâniți de-atâtea schimburi trei, și plan... În

Adună dintre gânduri pe cele mai frumoase Și petrece cu mine o dată pe an, Noaptea aceea din douăzeci și șase, A unui trecut și prezent februar... Aprinde lumânări, nu prea multe, Lângă cupa

Mai am puțin timp Să fiu fericit, și să plâng la pieptul tău Ca un copil orfan de bucurii. Mai am puțin timp, Și aș vrea să alung ce este rău, Lăsând să ne-mpresoare Doar somnolente

Da... și astăzi m-au rănit, reproșul, ignoranța, Premeditat presărate de mâna nemângâierii Peste alternativele care îmi ucid speranța, Îngropând-o sub zidul impenetrabil durerii. Da... și

Dacă un gând fărâmițat de piatra uitării În izvor de lacrimi se va transforma, Vei auzi cântecul neterminat al mării Trecând din când în când, prin viața mea. Dacă mai poți privi aceeași

Adevărat vă voi spune vouă... Celor ce-mi intentați critici pe ascuns, C-am fost cândva, - pe-o frunză - strop de rouă Apoi, o lacrimă în ochiul care-a plâns. Mă știți că beau... Dar beția mea

Din totdeauna spirituală enigmă Descifrată doar atât cât ea permite, Femeia rămâne sublima paradigmă La sinceritatea simplelor cuvinte. Când în sfârșit va găsi cheia propriului scrin În care

Când mă gândesc că te-am iubit ca orbul La duplicitatea de care ai fost în stare, Sub mărul lui Adam îmi vine să-mi leg nodul, Dar iute mă trezesc și spun:"Ce rost mai are?" Fără prejudecăți în

Am auzit de-o boală ce îți tot dă târcoale Și m-am rugat adulând toți sfinții, Contemporan - dea Domnul Adriane - Să ne rămâi, în orișice condiții. Nu, nu ești doar necesar, ești și

Dragă Adrian Păunescu, Tot ce ai depus cu patos în cultură Făcându-ne atunci mai buni, mai patrioți, Prin fenomenul care însuți tu ai fost poete, Astăzi a devenit desuetism, a devenit uzură În

Noi nu vă cerem bani când tipărim volume, Refuzând să fim supuși ai europei dictatoare, Noi lăsăm adânci spirituale urme Și reabilităm cuvântul de onoare. Noi nu avem acces la

Iubita mea adu-mi un pled Să-mi învelesc gândul nomad, Ce mă determină să cred Că-n dragoste de tine ard. Bruma tristeții autumnale Ne-a prins în ace visele mute, Croindu-ne chipuri