Ceea ce-a fost...

Se întâmplă să încheiem un capitol de viață, urmărindu-ne după aceea, tot ce se leagă întâmplător de el...

-----------------------------------------------

E frumoasă și chiar mă iubește,

Se-nclină supusă dorințelor mele

Dar cu nimic, ea nu te depășește

Căci port, din dragostea cu tine, mulțime de \"sechele\".

Îmi este milă de strădania ei;

Lipsindu-i orice fel de nebunii

Nu zburdă, nici nu dansează pe alei,

Nici nu mă știe, cum numai tu mă știi.

De prânz, gust nedefinit are mâncarea;

Vorbim rar, zâmbim de complezență,

La \"sărut mâna pentru masă\" evit continuarea

Și-s mai sătul, imaginând a ta prezență.

În pat, așternuturile-s ca pentru fachir

Iar nopțile sunt seci, poveri de suflet;

Cu ochii-n tavan te chem -în vag delir-

Tresărind la gândul că mi-ai trimis un zâmbet.

Mă concentrez, transferând nudul tău peste al ei,

Dar șoapta mi-e străină și renunț

Inventând disconfortul produs de cârcei...

Nu pot, și n-are rost să te denunț.

Sunt lipsit de stârniri și insistențe

Așa cum numai pentru tine le simțeam

Și vai! Câte contrarii și câte diferențe

Îmi trec prin fața ochilor încremeniți pe geam.

Ea are mâini, n-are mânuțe...

Nu regăsesc pierdutele repere

Decât în cântecul unei \"mândruțe\"

Cu degetele la picioare \"gogoșele\".

\"El\" e cu tine... Cu mine, \"ea\"...

Sperând cumva să-nlocuim

Un \"ieri\" rămas povară grea

Noi,... tot ne mai iubim.