Poezie
Zăpadă și iubire
1 min lectură·
Mediu
O nouă zăpadă și-o veche iubire
Te cheamă pe stradă acum
Întors din al viselor drum
Ca-n fața unui album
Din care lipsește-o amintire
O veche iubire și-o nouă zapadă
Din câte în lume s-au dus
Te țin legat de același apus
Roșiatic și-atât de supus
Că nimeni nu vrea să-l mai vadă
O nouă zăpadă și-o veche iubire
Îți par totdeauna la fel
Ca literele unui singur inel
Gravate cu grijă și zel
Pentru... nici o fericire
O veche iubire și-o nouă zăpadă
Ce le întâlnești dup-un an
Ca fețele reci a aceluiași ban
Ce-a zburat mai-demult în tavan
și n-a ajuns să mai cadă.
14 iulie 2001
cristianfara@yahoo.com
001.363
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Cristian Fara
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 110
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 22
- Actualizat
Cum sa citezi
Cristian Fara. “Zăpadă și iubire.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristian-fara/poezie/4433/zapada-si-iubireComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
