Poezie
Puțin
1 min lectură·
Mediu
Nici nu știam că exist
Anii se furișau în spatele meu
Prădătorii jalnici cu ochii sărați
Cu aripile atârnând, neegale
I-ai văzut? Nu-ntoarce privirea
Iubirea lor e atât de adâncă
Încât rănește pământul, puțin
Ca rădăcinile unor îngeri-copaci
Întorși spre cer, binecuvântați sau nu
Să rămână neschimbați și atât
De parcă viața nu ar fi o trecere
Ci un cuvânt, ascuns, între două iubiri.
1016
1