Jurnal
Tăcerea
1 min lectură·
Mediu
Tăcerea zemuiește încet
Ca o rană adâncă
Uneori o ating cu degetul
E vie și moale
Îmi amintesc că durea
Uneori, înspre seară
Când mă puteam ridica încă
Pe vârfuri – deasupra cuvintelor
Acum e prea sus
Fereastra aceea mică
Întredeschisă
Prin care-mi respir întrebările
Noaptea-mi vânează câte un vis
Pentru carne și sânge
Ochii nu i-au plăcut niciodată
Sunt umezi și goi…
0112
0
ceva care cade si cade si tot cade pana in intunericul noptii, pantec infometat;