Poezie
refren
1 min lectură·
Mediu
mâinile ei merg singure pe panta încrederii
colo desfac fermoarul dincolo fac reverențe gustului tăcut de piele surprinsă
te-am văzut aseară să știi cum te uitai
privirea aceea a inocenței pe care o afișezi uneori când ieșim în lume de ce
de ce întreabă ea uneori nu ești cu mine nu-mi stai alături nu
reziști permanent alăturarea sufletelor noastre
de ce uneori îți iei în grabă sufletul de-o mână o mișcare azvârlită și aspră și
îl smucești de acolo îl tragi după tine ca pe-un copil neascultător să îl duci
la locul pedepsei
te-am văzut aseară cum priveai împrejur cu o foame ascuns-a conștiinței
nu mai ascultai vorbele mele pripășite în tine de la un moment dat încoace nu
mai isprăveai să privești depărtarea fețele lor stropite cu toate momentele vieții furișate la întâmplare acolo
în mănunchiurile alea de clipe multiplicate de ei în momentul acela însingurat dintre noi
mâinile ei recompun dorurile pierdute atunci în privirea de-aseară clipa în clipă se adună
în brațele lor uitate ca o despărțire neterminată pe forma de piele flămândă a celuilat
doi zei de carne rămași în lume să-și devoreze unul altuia singurătățile
013.150
0
CD