Îmi place ploaia lovind obrazul meu,
Îmi place fulgerul tăiat pe cerul tau,
Îmi place vântul invadând nările trupului meu,
Îmi place sa ma joc cu parul tau.
Liniștește-te cățel cu blana roasă
De molii și gândaci de casă.
Zâmbește la soldat, că e pe masă,
Cu pieptul rupt va merge-acasă.
Stai fără griji că nu le pasă
La moliile ce rod din
Plamanii au uitat să mai respire fum
Și s-au înfruptat în plasma scursă de la sanatorii
Și-n berea cațelor din camera de scrum.
Lovesc cu capul în peretele vecinilor
Dar, sincer, aș lovi cu
Desenez pe spatele unui tablou
Siluete firave de trandafir
În taina rece-a focului bemol
Aprins de gustul sănătos de măr.
Respir doar fum de sănătate
Sedus de firul rupt din păr
Mințind în
Nici ceaiu\' care-l beau,
Nici ochiu\' cel zemos,
Nici rața din tigaie,
Nu râd, nu văd, nu cântă.
De ce...
Când lingurița pun și mestec,
Când pita moi cu-atâta foame,
Când carnea sfâșii
Un pastor a alergat, astăzi,
Pe dosarele cunoașterii
Și-mpiedicandu-se de virgule
A răsfoit in pagina tăcerii.
S-a ridicat pe coatele durerii
Risipind petale de adio
Pe masa udă a
Pășești încet,
Calci cu atenție,
Cu grijă,
Nu prea apăsat.
Te uiți în jos,
Asculți tăcerea,
Transpiri în somn,
Sari speriat.
Verifici ușa,
Așezi zăvorul,
Închizi fereastra,
Aduci
Hai, vino să vezi, e soare afară
și lacrimi ce curg peste morți.
În valuri plutesc, canibalii se-nchină
și carnea tresare uitată pe os.
Revino-ți copile, nu plânge, se naște
uitarea timidă
Nu știu cât timp voi mai putea
Să țin capul sus...
Nici dacă dorm sau dacă,
Am murit demult...
Nu ști nici tu, nici eu nu știu,
Să cânt frumos...
Nici ochiul nu-l găsesc sau poate,
L-am
Care e secretul ființei tale?
Nu știi?... Sau nu vrei să-mi spui...
Ce rost mai are!
Dar, care e secretul vieții tale?
Nu vrei să-mi spui?... Sau poate,
Nici un rost nu are!
Dorința e o armă împotriva morții,
Un buzdugan în mâna unui zeu,
Un fir de ață din cămașa minții,
Visul în care este numai rău.
Voi, cei care vă opuneți sorții
Priviți la viață mai
Lacul se întinde peste tot... Regretul... regretul doar în jurul meu...
Dacă ai renaște pentru a săvârși aceeași greșeală, atunci...
Lacul e... Lacul pare de netrecut.
Am nevoie de o barcă. Da! O
Se zbenguiau prin orificii
Melcii, fără cochilie.
Repetau cuvinte rele,
Porcii, grohăiau a mere...
Nesperat de personale,
Flori, râdeau la operete,
Sori, se nasc la asfintite,
Gandul trece...
Zidul e mort, e trist, e acru.
Se \'nalță sus, pe jos, pe garduri,
Tresare viu, pe gânduri, maluri
Respiră vântul, plin de valuri...
Zidul se naște, moare, tace.
Privește zile, nopți,
Mușchiul a \'nceput să se usuce
Pe osul alb pătat de fum
Și ochiul lasă zeama să se scurgă,
Sub pasul greu, pe-al vremii drum...
Copilul nu mai lasă umbra sa-l ajungă,
Sub apa el
În triluri zace pasărea murind
Și ciugulește din cadavre.
Zburând pisica pe pământ,
Desparte carnea dintre larve...
Rupând copacii vântul geme.
Lupul cântă despre Lună
Copiii saltă de
Nu mai arunca, te rog, în mine
Eu nu-s gunoi; gunoiul este-n mine.
Ce aberație?! Ce uimire?!
Rușine simte orișice nebun.
Mi-e scârbă recunosc, de tine
Tu ești gunoi și mi-e rușine,
Nu pot a
Și cerul plânge când te vede
Pe tine, om sărac cu duhul
Și nimeni nu te va mai crede
Copil sărman ce crezi în cuplu.
Iar tu, iubire, fără seamăn,
Hai, treci pe la mine
Să-mi fii ca un frate
CC