Stau tolănit pe tronul lumii vechi
Pierdut în amintirea morții.
Tresar când văd pământul sterp
Udat de lacrimile sorții.
Reiau cuvinte spuse în deșert
Organizate-n versuri fără noimă.
Gândesc
Salvați copacul!
El nu știe să cânte,
Nici să citească.
Are doar frunze,
Cam vestejite și uscate...
Flori, nu a făcut niciodată.
Nu avea când.
Era prea tânăr
Ca să poată să vorbească
Și
CC