Cristi Vasilica

„O viață de om nu valorează nimic, dar nimic nu valorează cât o viață de om”, cu atât mai mult cu cât acel om creează alte vieți, alte universuri pe care le dăruiește cu generozitate și sinceritate

Anii trecuți a fost prins, judecat și condamnat la moarte prin injecție letală un faimos criminal în serie. Intrigant pentru polițiști era predarea lui după ce ani la rând reușise să se ascundă și să

Editura Dealul Melcilor lansează CONCURSUL DE POEZIE „ANA IL” Ediția I, Brașov, 2008 În memoria scriitoarei Ana Il, membră a Uniunii

Eu nu voi fi existat! Va fi fost doar un cal care sărise în fântână să caute apa, și ceea ce voi numeați versuri vor fi fost doar potcoavele lui boncăluind pe solul tare. Poate că izvorul

Mă arcuiesc pe pas și încep să trag cerul spre ochi, dar mainile mă trag în hangarul fumegând cu zdrențe mulate pe jegosul tău sex-appeal. Și atunci îmi smulg nervul optic, îl fac elastic și

Foaia albă mă înspăimântă – Îmi hătuiește celulele Într-un bâzâit insuportabil. Nu vreau decât să scriu... bine... Foarte bine! Dar simt că m-am pierdut printre culbutorii și tacheții unei vieți

\"Tăcere! Are cuvântu\' mutu\'.\" scriu,mai degrabă mă chinui să scriu bâlbâiala asta aberantă. Stupid! Paradoxul ăsta e atât de banal încât e demn de poeziile/scrierile/compunerile unui elev de

„Dragii mei, Eu mi-am trimis lacrimile să mă preceadă și odată cu ele s-a dus și cel care credea în «noi». Nu știu de ce, dar parcă m-aș afla pe o insulă pustie. Sentimentele mele au orbit, nu

Trase de clanță și deschise ușa, apoi o trânti cu ciudă: „Nu, ușa nu este pragul. Este altceva; mai degrabă o cortină, ca la teatru, o perdea mată, dar nu o ușă. Ușa e prea grea, masivă și concretă.

În fond, lumea asta e un salon de spital de nebuni, unde fiecare își strigă, afirmă, susține nebunia. Unul strigă: „Iubește-mă și fii sclavul meu!”, altul repetă cu ochii bulbucați: „Dă-mi bani!

E seară, draga mea, dar nu se mai adună trubadurii sub fereastra ta - aceea ce dă în bibliotecă - și nu-ți mai cântă greierii cu mustățile-ncărcate de must, de absint, de gin sau de

Linia dreaptă mă complexează, Visez cronic la asimptote În care sinusul perorează Printre tangentele bigote. Pe trei axe trăiește Dumnezeu, Într-o dimensiune calculată (Nu-i dat să știe unui

Iubesc la nebunie valul care-i ascunde clipirea si explozia buzelor intr-un hohot mai mult ghicit, sugrumat pana la chicotit. Mai mult, ma incita: este un mister dincolo de el, care ma atata sa-l

M-a lovit inspirația - cu dosul palmei - și m-am trezit din urlând.

Cand omul este obosit se intoarce in pantece. Acolo inchide ochii, strange mainile, aduce genunchii la gura, se incalzeste si reinvie a treia zi dupa Scripturi.

Luna se târa pe pământ ivindu-se în câte-o baltă Ca un expres patetic oprindu-se în fiecare haltă Capul ce se pleacă o vede clătinată - Trăsură lui Orfeu și balanță totdeodată. Printre paie

-Simte-te ca acasa! mi-a spus mutandu-si coasa in stanga -Simte-te ca acasa! si mi-a oferit un scaun in timp ce asteptam chiseaua. O priveam(\'Nu poate fi ea; e prea melancolica!\') asa cum