n-am bani
iar banii cumpără plăcerea
o curvă mi-a șoptit că sunt frumos
mi-a spus chiar c-ar putea să mă iubească
dar când i-am tras chiloții jos
mi-a zis că nici Cristos n-o ia făr ’ să
se împiedecase neființa
și în plânsul ei tăcut din neplămâni
m-am întrupat în trup de fiară
în codrul în care suferința
stăpână e pe lucruri moi de lut
și mușc mereu tot lucrul care umblă
ce bine miroseau coroanele de mort
soarele
încălzea sicriul
și mortul și popa și ograda
soarele soarele soarele
colbul se ridica în urma adunării
care urma carul cu raclă
soarele
un câine scuipă sânge
iar aerul încins îi arde tot plămânul
șoseaua-i un abis
cu ochi uscat își caută stăpânul
ca într-un soi de vis
câinele scuipă sânge
și-n roșul lui scuipat el
plouă cu vomă îngerească
copiii morți nu vor să crească
iar tații li se usucă-n sodomie
iar mamele-s pierdute-n isterie
totu-i normal în lumea lor
atâta doar că crinii mor
vrăjmașii mei fac umbră crucii
și florile se închid de cum dau zorii
căci m-am întors la întunerecul cel vechi
și cad
cealaltă dimensiune din celălalt colț
au mai rămas doar două
râul și-a luat haina cernelii
pe pod
în mijlocu-mbulzelii
un clovn venit de nu știu unde
dansa jongla și făcea tumbe
acum e singur
cu ochii umflați de plâns
își cere în genunchi
odaia prea strâmtă pentru șoapte de noapte
tigaia murdară cu untura amară
pâinea-ntărită învelită-n hârtie de ziar mototolită
foi mâzgălite topite de seară
ciorapi nespălați ordonați și