crisan ciprian laurentiu

16 Septembrie 2011 Mă plimb prin jungle de gânduri, de doruri, de vise Alături de cea care-mi zise: - Te vreau ca prieten de seară În care amorul trebuie să dispară, să piară. - Te vreau ca

Dispariția lui Laurențiu nu a fost o supriză pentru nimeni. Desele tentative de suicid eșuate din cauza salvării inumane de către bravii cavaleri ai expansiunii și proliferării durerilor și

poate că sistemul crizei este bun la ceva...vom ajunge să trăim ca la Amsterdam, să vedem pensionare pe centură, bătrâni scoși la produs, legalizarea unor droguri, dreptul de a te scărpina în cur în

m-a inecat toamna in culorile sale, o inmormantare in curcubee divine mai ascult si mai vad de ploile senine sau de o iubire intalnita pe-o cale straina ca straina din inima mea sau ca o

două mâini albastre pictate de cerul în care te-ai îmbăiat răscolesc prezentul din care ai plecat. au picat. cer și pământ au picat în mine ca într-un abis umplut doar de ecoul nașterii din

scluptorul ca un scluptor mi-am dăltuit viziunea. cocoșului i-am rupt sunetul cântului, pisicii i-am retezat ghearele și pe ursul polar adormit l-am tuns zero. ce a rămas trebuia dus la

poem 24 Noiembrie 2011 Îți voi mai săruta buzele, Te voi mai îmbrățișa în nopțile reci Ale toamnei? Vor străluci stelele Și soare va străluci în amoruri Ridicându-se desupra unor oameni

am așteptat un cuvânt să spargă singurătatea mi-am încins creierii cu țigăr și cafea am dat telefoane și am deschis messengerul să aud, să văd orice alt cuvânt în afara celui rostit de

19 August 2011 În fluvii strâmte și adânci de sânge să mă-nalț Din rădăcina neagră de murdar pământ Și lumânarea-mi s-o aprind din ochiu-mi de cuarț La margini nefăcute de aspre gropi ca de

E o zi tristă. Soarele moare retras în mormântul cerului întunecat. Sentimentul ce m-a animat și m-a reanimat de atâtea ori, m-a părăsit. În locul lui un gol infinit care doare mă face să scap din

Cuvintele morții De Crișan Ciprian Ciprian Atât de mult a iubit dumnezeu lumea că a dat pe singurul său fiu ca să moară pentru păcatele noastre! Orașul

Adam se trezise din somn. Pomul sub care dormea era încărcat cu frunze ce vâjâiau psalmodic. Nevasta lui, cea care șerpuia agale printre șirurile de munți, își petrecea mare parte în apele

la un capăt de zi, la un capăt ca oricare capăt al oricărei clipe care are un început și un sfârșit eu stau cu ochii fixați în oglinda retrovizoare a unei mașini parcate ilegal în desișul unei

ce e viața dacă nu o clipă între alte clipe? Oare un parfum se simte într-o parfumerie, atât de expresiv și atât de misterios cum este și ființa mea scăldată în oceanul de ființe? Sunt neînțeleasă

Noaptea Încă sunt Ciprian. Încă. E noapte afară și, înainte de a-mi sosi ceasul la care trebuie să cobor în somn, mai arunc câteva priviri asupra trecutului tatuat în hârtii, amintiri și vise.

În înalturi, lumina se joacă cu întunericul Și din dansul demonului solar Se naște mișcarea iubirii rotative Fără sfârșit. Un înger cu aripa orbitor de întunecată Se aruncă din abis spre

Alt adevăr smuls dintre dinții încleștați pe limba ce a ridicat odată greutățile porții spre a triumfa fantomele morții. Alt cuvânt a urlat în tăcerea solemnă ca un urlet de ritual

Lumea s-a spart in cateva bucati mari si late ca o oglinda sparta. Ramasitele ei s-au implantat ca un cui in inima unui oarecare sinucigas in adancul irisilor unor oameni ce pareau a ma conduce in

- E atât de absurdă iubirea asta ce i-o port! Nici măcar nu știu cum să o definesc! O iubesc și atât!știi, când i-am întâlnit prima oară privirea, ceva în mine s-a declanșat. Nu am putut să o

luna își topea zăpada picurând-o printre crisatlele întunericului iluminând istoriile adormite a celor mulți oferind stigmatul feericului privirilor, atingerilor, căutărilor tuturor